Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (26)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

Farmecul filmului Perfect Days al lui Wim Wenders este că te obișnuiește cu rutina unuia dintre cei mai bonomi oameni care au apărut vreodată pe marele ecran, oferindu-ți în același timp ocazia să savurezi micile variații sau deviații de la structura ei.

Același lucru se poate spune și despre seria întâlnirilor Brânzeturi cum se… cuVin.

Asociem un tip de vin cu un soi de brânză.

Pornim de la vinuri albe (spumante, uneori) și ajungem la vinuri roșii.

Savurăm (mergând spre euforie bahică), ascultăm (în limitele euforiei bahice), discutăm (împinși de aceeași euforie bahică).

Frumusețea acestor degustări este că, deși împărtășesc structura organizatorică, nu sunt niciodată la fel.

Întotdeauna e un gust aparte, întotdeauna apar oameni noi și interesanți, iar uneori cadrul este diferit.

De pildă, de data aceasta am fost găzduiți de Casa Romanescu din Craiova, cu atmosfera ei aristocratică, iar evenimentul a fost asociat celebrării a zece ani de activitate ai Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Cadrul Universității din Craiova.

Salonul cel frumos decorat al acestei case inestimabile de patrimoniu a avut locatari vremelnici cosmopoliți și bine dispuși.

Vinurile au provenit de la Domeniile Vînju Mare, aduse fiind chiar de Ion Gîrniță, un vechi și statornic prieten al degustărilor noastre și protagonistul unuia dintre cele mai spectaculoase momente pe care mi-a fost dat să le încerc în cadru lor.

Ca și atunci, un nume princiar mi-a trezit cel mai mare interes, însă de data aceasta vinul n-a mai fost roșu sângeriu, ci de culoarea ambrei din faimoasa camera pierdută în vâltoarea celui De-al Doilea Război Mondial.

Vinul Principelui este un cupaj de Tămâioasa Românească și Chardonnay și reușește să armonizeze două atitudini oenologice diferite.

Pe de-o parte buchetul de arome al Tămâioasei, specific românesc, exuberant și neastâmpărat, și distincția proprie Chardonnay-ului, strugure din care, să nu uităm, se realizează șampania.

Franța este sora noastră mai mare de gintă latină, iar modul cum Chardonnay-ul sprijină și potențează artificiile senzoriale ale Tămâioasei Românești este ca o expresie bahică a ajutorului dat de reprezentanții Hexagonului în secolului al XIX-lea întru realizarea dezideratelor noastre naționale.

Iar ca o perfectă ilustrare a acestei strânse amiciții, Vinul Principelui a fost asociat cu Aperifrais Ile de France de la Delaco, mici bucățele de brânză proaspătă, asezonate cu diverse arome, cum ar fi ceapa, oregano, busuiocul, usturoiul, piperul sau măslinele verzi.

Deși am beneficiat de hidratarea indispensabilă cu largul concurs al celor de la Dolce Vita, voia bună a evenimentului, deja la cote înalte, a atins zenit spre final, când mi s-au relevat două lucruri.

De ce nu se comercializează alcool în zilele de alegeri.

De ce Cetățeanul turmentat al lui Caragiale e un arhetip nemuritor.

Hai noroc în viață, că din pahare curge din belșug!

Am fost gurmand connaisseur si mi-a placut (2)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

degustare1

Data de 18 februarie s-a incrustat cu senzatii nepieritoare in memoria mea senzoriala.

Am avut din nou privilegiul de a participa la o degustare de vinuri imperecheate cu branza, organizata de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar, delicatesele lichide si solide fiind oferite de data aceasta de Domeniile Vinju Mare si de Delaco, in spatiul oferit de Restaurantul Rex.

Despre cum mi-au fost rasfatate simturile o sa va spun mai pe larg imediat, insa ce vrea sa subliniez este ca, spre deosebire de data trecuta, cand m-am familiarizat cu multe aspecte generale ale artei oenologice, acum am gustat povesti felurite despre istoria vinului din partea locului, particularitati folclorice si, mai ales, anecdote din lumea degustatorilor, o breasla pe care ma incumet s-o numesc preafericita.

Vorbitori despre vin au fost Mirela Gheorghe de la Domeniile Vinju Mare si Nicolae Giugea, pe care multi il stim din politica, dar care si-a manifestat pasiunea pentru profesia de baza intr-un mod foarte simpatic: a intervenit de foarte multe ori cu nerabdarea unui adolescent care are o poveste strasnica de spus si, de fiecare data, chiar asa a si fost. A aflat ce este „cracana” (dati o Tamaioasa si va spun si voua) sau efectele devastatoare ale filoxerei si modul cum altoirea vitei de vie contribuie la combaterea acestui teribil daunator.

Responsabil cu branzeturile a fost acelasi erudit intr-ale gastronomiei Alin Sintimbrean, care nu si-a etalat doar vastele-i cunostinte, ci si arta improvizarii, catalizata de o eroare de ordin logistic.

Dintre combinatiile care s-au straduit sa ne seduca gusturile, cea careia i-am cedat fara putinta de a ma opune a fost Brie au Bleu si Tamaioasa Romaneasca.

degustare3

Brie au Bleu  este o branza cu mucegai albastru frantuzeasca, dar de inspiratie nemteasca (frumoasa ironie, n’est ce pas?), ce face parte parte din familia branzeturilor moderne, aparute dupa 1900. Nu are intensitatea si asprimea unei veritabile branze cu mucegai albastru, dar pastreaza gustul de ciuperci specific branzeturilor Brie.

Tamaioasa Romaneasca este un vin din 2013, medaliat cu argint la premiile de excelenta ale vinului romanesc din 2014, la care se adauga abstracta, dar foarte semnificativa distinctie oferita de mine pentru gustul minunat, pe care specialistii il asemuiesc cu trandafirii sau mai exoticele litchi.

Ce m-a incantat a fost cum cele doua componente si-au unit eforturile pentru a ma pisca de limba. Acesta a fost senzatia care m-a cucerit. O acupunctura delicata, care, desi a intrat in concurs devreme (a fost a doua combinatie), si-a pastrat pozitia de lider fara a fi amenintata de celelalte, remarcabile in felul lor.

Sa tot fie astfel de degustari, ca eu, unul, ma inscriu a priori!

degustare2

Ziua lui Pastorel, cand mai bem un paharel

By Iulian in Special 0 Comment

pastorel teodoreanu

Cei de la Vinarte au demarat o ancheta in randul blogger-ilor, pentru a afla ce sarbatori s-ar putea institui pentru a celebra vinul si consumul sau, o practica milenara, ce dateaza pe meleagurile noastre de la Burebista incoace.

Am stat si am chibzuit si m-a lovit o asa inspiratie, ca nu m-a lasat inima sa nu v-o impartasesc si voua.

In primul rand, eu vrea sa sarbatoresc Tamaioasa romaneasca, pentru ca e de-a noastra si nu strica sa pretuim ce e neaos.

Cand s-ar cuveni sarbatorita?

17 martie.

De ce?

Pentru ca este data la care s-a stins din viata Pastorel Teodoreanu (30 iulie 1894 – 17 martie 1964), un umorist cum n-a mai vazut spatiul carpato-danubiano-pontic si un mare, dar mare de tot, cunoscator al vinurilor.

De ce lugubra data a mortii si nu cea vesela a nasterii?

Pentru ca ma incumet sa cred ca asa ar fi vrut Pastorel – sa nu ne intristam, ci sa radem de desertaciunile vietii, inchinand un pahar in amintirea lui.

Asadar, pe 17 martie sarbatorim Ziua lui Pastorel, cu un pahar de Tamaioasa Romaneasca si recitand oricare dintre creatiile maestrului epigramist:

Unul bea ca-i bautor,

Altul bea, ca-i bestie,

Numai eu, ca am umor,

Beau asa, de chestie.

(Unul bea ca-i bautor)

***

Doua lucruri mai alina

Al meu chin si a mea boala:

Damigeana cand e plina

Si femeia cand e goala.

(Consolare)

***

Aroma vinului trecut

Incet la cap se suie,

Era pe cand nu s-a baut,

Azi l-am baut si nu e.

(Aroma vinului)

***

Nu contrazice voia sortii

Si nu sfida stihiile!

Asa fu scris: cei morti cu mortii,

Iara cei vii… cu viile!

(Nu contrazice)

Sursa imagine: www.istorie-pe-scurt.ro.