Cuceriri SF (14)

Printre picaturi, excursii, dileme existentiale si toate cele ce formeaza o viata omeneasca s-au strecurat si alte patru romane SF:

The Space Merchants – rod al colaborarii dintre Frederik Pohl si Cyril M. Kornbluth, aceasta carte scurta, alerta si veninoasa propune o viziune asupra omenirii in care agentiile de publicitate manifesta puteri mafiot-totalitare. Protagonistul, lider intr-o astfel de agentie, se inamoreaza de o doctorita cu vederi pe care le-am cataloga de stanga si se vede prins in tot felul de patanii picaresti, pe care le descrie cu un cinism plin de verva si umor. Desi, intr-adevar, traim intr-o lume in care imaginea si realitatea nu se mai disting asa usor, unele aspecte din The Space Merchants par anacronice; altele, in schimb, precum exploatarea si sclavia mascata a celor de pe plantatii intristeaza prin actualitate.

The Andromeda Strain – un roman care demonstreaza aproape clinic cum se construieste un suspans de calitate. Langa un orasel american aterizeaza un obiect zburator neidentificat si o molima misterioasa si inspaimantatoare ii decimeaza pe locuitorii acestuia. Autoritatile si oamenii de stiinta pornesc intr-o cursa contra cronometru de a intelege si stavili raspandirea unui virus care poate duce la pieirea intregii omeniri. Michael Crichton stapaneste atat tehnica inducerii tensiunii, cat si un vocabular stiintific convingator, incat zbaterea protagonistilor si rasturnarile de situatie merg ca unse, desi parca apasa cam mult pe asa-numitele „carlige” (in engleza, „cliffhangers”) de la finalul fiecarui capitol, menite sa te imbie sa mai dai o pagina. Cunosc pe multi care abia asteapta sa intram in contact cu o civilizatie extraterestra; dupa ce am citit The Andromeda Strain, nu mai sunt deloc convins ca e o idee buna.

Ciberiada – placerea lecturii romanelor SF este de data mai recenta, insa fata de basme ma leaga un atasament longeviv, iar Ciberiada a reusit cumva sa-mi dea ocazia sa le traiesc impreuna. Povestirile care compun cartea lui Stanislaw Lem ii au ca protagonisti (fara a fi exclusiv despre acestia) pe simpaticii Trurl si Klapaucius, pe care nu imi vine sa ii numesc roboti, desi reise ca asta ar fi, deoarece sunt inzestrati cu o asa umanitate, incat substratul tehnologic al naratiunilor se face usor uitat. Si daca preferati povesti mai consistente, cu perspective mai ample asupra marilor probleme existentiale ale omenirii intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, tot e greu sa rezistati inventivitatii lingvistice a autorului (nu stiu cat s-a pierdut in traducerea din poloneza, insa ramane destul chiar si asa) si umorului sau aparent infantil. Recomandata tuturor varstelor.

Stranger in a Strange Land – aiurit, amuzant, inconoclast, dezlanat, un pic misogin, stralucit, multe epitete se pot asocia acestui roman grandios al lui Robert A. Heinlein. Povestea in care autorul isi infiltreaza critica sociala, dar isi si dezminte propriile idei, este a unui om crescut pe Marte de o civilizatie avansata, ajuns pe Terra si subiect de intriga si afectiune din partea multora, prilej cu care descopera multifatetata si derutanta natura umana si pune bazele unei religii de un kitsch adorabil. Stranger in a Strange Land e printre putinele carti de gen pe care le-as vedea transpuse in piese de teatru, pentru ca beneficiaza de niste peroratii atat de savuroase ale unui personaj pe nume Jubal Harshaw, incat ar putea concura cu un numar reusit de stand up comedy. Romanul a lasat posteritatii si un cuvant-cheie, „grok”, atat de seducator in rezonanta si sematica lui, incat simt ca mi l-am insusit si eu. E am grok aceasta carte, sper sa o grok si voi.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)

Cuceriri SF (13)