Cuceriri SF (18)

Pandemie rimează cu distopie, iar aceasta nu este oare materia primă a romanelor SF? Așa că vă invit în a mă urma în prezentarea altor patru vajnice reprezentante ale acestui gen literar.

The Humans – sub o tramă narativă SF copios exploatată de-a lungul timpului – extraterestrul cu o misiune sinistră, care ia înfățișarea unui pământean și care sfârșește prin a se îndrăgosti de această lume și de cei care o populează – Matt Haig construiește o poveste cam prea moralizatoare despre ce ne face umani, cu bune și mai puțin bune. Convenționalul acțiunii e salvat, însă, de o scriitură în care se vede implicare emoțională și de ocazionale momente de umor britanic de calitatea I. Probabil că efectul acestei lecturi e intensificat în această perioadă, când, grație limitările impuse de pandemie, mulți descoperă că a fi om este mai mult decât a consuma și a bântui pe fața Pământului în neștire.

The Day of the Triffids – prăbușirea civilizației și atacul unei alte specii vii asupra celei umane ar părea subiecte demne de niște Breaking News contemporane, însă sunt de fapt cele două direcții ale unei creații clasice a literaturii SF, datând din anii ’50 ai secolului trecut. John Wyndham deține un mare meșteșug scriitoricesc, însă dubla sa ambiție îl împinge la a efectua tranziții prea rapide între momentele acțiunii. După excelenta deschidere a romanului și stabilirea cadrului în care amenințătoarele trifide au devenit omniprezente pe pământ, narațiunea acoperă secvențe care ar fi putut constitui, în sine, câte un roman, așa că senzația de ansamblu este că sunt legate un pic artificial. Acest neajuns este atenuat de excelente descrieri și de același umor britanic, precum și de optimista viziune a triumfului decenței și cooperării. De departe cele mai reușite pagini sunt acelea ale ofensivei tăcute, dar implacabile a trifidelor, care, în ciuda limitărilor vegetale, se prezintă ca un dușman mai terifiant decât multe lighioane supradimensionate de radiații sau arătări extraterestre pe care le-a înfruntat omenirea în ficțiuni.

Emphyrio – pe o planetă îndepărtată, într-o perioadă în care rasa umană a cucerit spațiul, există o societate rigidă, de tip medieval, dar și cu accente capitaliste, condusă de niște lorzi care sug sângele poporului, cum ar spune critica marxistă. Povestea urmărește aventurile picarești ale protagonistului care, din copilărie și până la vârstă adultă, luptă împotriva barierelor sociale, reușind nu doar să ajungă bogat și influent, dar și să deslușească originile mitului care dă și titlul romanului, fapt cu implicații cutremurătoare pentru ierarhia lumii sale. Autorului Jack Vance îi plac (și îi ies) descrierile balzaciene și se lasă în voia lor deseori, urmarea fiind că succesiunea peripețiilor personajului principal și evoluția sa psihologică par prea puțin fluide, mai vii fiind figurile tatălui și ale maestrului păpușar. Captivează, totuși, traseul epistemologic neabătut și modul cum o dezvăluire conduce la alta. Finalul mi-a readus cumva aminte de entuziasmul nețărmurit cu care Ian McKellen enunță ipoteza devastatoare în acea scenă memorabilă din The Da Vinci Code.

The Dispossessed – două planete populate de oameni: Urras și Anarres; una dintre ele găzduiește o societate similară cu a noastră, iar cealaltă este căminul unei comunități declarat egalitariste și colectiviste, pe care nu greșim asemănând-o cu o formă blândă de comunism. Protagonistul, om de știință de prestigiu, o părăsește pe aceasta din urmă și își încearcă norocul pe cea dintâi, într-o încercare sisifică de a reconcilia două ideologii adverse. Povestea alternează episoade din viața sa de pe ambele planete, iar din această pendulare, Ursula K. Le Guin conturează, cu mână sigură și fără tușe extravagante, tabloul fiecăreia dintre cele două societăți. E tentant să vezi în acest roman o alegorie a Războiului Rece (cartea a apărut în anii ’70), dar cred că ar fi o simplificare și o denaturare a intențiilor autoarei, mai ales că se întrezărește o vagă preferință pentru societatea aparent descentralizată (nu o văd ca anarhică, deși însuși Le Guin o numea așa). De fapt, marea calitate a acestui monument literar de o inteligență foarte subtilă este că nu dă verdicte definitive. Vă invit să citiți The Dispossessed și să-mi spuneți pe care dintre cele două planete ați vrea să trăiți. O să vedeți că nu e deloc ușor de răspuns.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)

Cuceriri SF (13)

Cuceriri SF (14)

Cuceriri SF (15)

Cuceriri SF (16)

Cuceriri SF (17)

Cuceriri SF

Stiu un site bine facut (imbina atat vocea demos-ului, cat si pe a unui cunoscator) care ma ghideaza in alegerea romanelor SF demne de citit.

Mai am si un prieten care se milostiveste periodic de mine si imi imprumuta Kindle-ul lui, pentru ca mi s-a betonat o convingere: cartile Science-Fiction merita pe citite pe suport electronic. Esti cumva mai inauntrul lor, mai ales cand abunda in descrieri tehniciste.

Ca urmare a celor doi factori de mai sus, am mai cucerit cateva borne in lectura de SF.

Gateway de Frederick Pohl – mi-a produs o satisfactie de geek autentic: am descoperit ca ideea de baza a superbului joc Anachronox e inspirata de aici, adica din povestea unei goane dupa aur in spatiu, care imbina organic drama asumarii riscului, pe cea a rumegarii remuscarilor si pe cea a unei idile care urmeaza un grafic de parabola. Ambivalenta prezenta/absenta a speciei extraterestre creste considerabil valoarea acestui roman.

SF1

The Left Hand of Darkness de Ursula Le Guin – la prima vedere, e un fel de Shogun pe o planeta inghetata, populata de o civilizatie cu iz medieval. Deosebit este efortul scriitoarei de a strecura in insusi fundamentul povestirii un element care o domina subtil, dar permanent: bastinasii acestui corp celest sunt hermafroditi, pot fi cand femeie, cand barbat, dupa cum o cere situatia. Protagonistul, un fel de Anjin-San mascul standard, se vede prins in jocuri politice absconse, nu foarte spectaculoase, dar care prilejuiesc cititorului reflectii asupra rolului impulsurilor sexuale in modelarea istoriei omenirii.

SF2

Rendezvous with Rama de Arthur C. Clarke – un colosal vehicul spatial de forma cilindrica se apropie la o distanta abordabila de Pamant, iar o echipa de cosmonauti incearca sa ii patrunda tainele. Ce am remarcat in Sfarsitul copilariei se vadeste mult mai pregnant aici: Clarke a fost un neintrecut peisagist SF, relieful din interiorul lui Rama este descris amanuntit si, daca faceti un efort si vi-l imaginati in ansamblu, e grandios de-a dreptul. Din nou, acelasi mecanism al ambivalentei (vezi descrierea cartii lui Pohl) intregeste superb atmosfera.

SF3

Ubik de Philip K. Dick – tocmai l-am introdus pe autor intr-o galerie selecta si foarte restransa de persoane (unde ar mai fi Samuel Taylor Coleridge, Aldous Huxley si William Burroughs) carora trebuie sa le multumesc pentru ca au consumat substante halucinogene, pentru ca le-a augmentat inspiratia. Acest roman SF incepe precum Ocean’s Eleven, continua precum Inception si se termina precum Life of Pi. Tot traseul asta prin umor, suspans si relevatie are loc intr-o lume in care exista telepati si contra-telepati si in care persoanele decedate sunt pastrate intr-un fel de criogenie din care pot fi contactate, dar cu masura, sa nu se epuizeze prea repede. Ca sa fiu la adapost de acuzele ca as exagera, nici n-o sa folosesc cuvantul capodopera.

SF4