După aselenizare, și aceea subiect de controversă, omenirea a cam lăsat Luna baltă.

De-abia acum renaște interesul pentru explorarea satelitului nostru natural.

Însă ficțiunea n-a abandonat niciodată Luna.

E greu să te uiți la ea într-o noapte fără nori și să nu-ți simți imaginația decolând într-acolo.

În Luna nouă, Ian McDonald nu face doar atât, ci ne propune o întreagă societate selenară, cu nimic mai prejos decât cea umană, mai ales în privința patimilor necurate.

E greu să rezum povestea din acest roman, pentru că e ramificată ca o păpădie privită sub lupă. Îmi vin tot felul de paralele în minte:

Casa Buddenbrook de Thomas Mann, pentru că urmărește destinul unei familii de vază anume.

Saga Nașul de Mario Puzo, pentru ilustrarea relațiile de putere din sânul acestei familii, dar și conflictele acesteia cu unele rivale.

Urzeala tronurilor de George R. R. Martin, pentru volumul de sex și violența pe care îl include.

A nu se înțelege că autorul doar a ciupit de la cei de mai sus câte una, alta, ca Hagi Tudose, apoi le-a amestecat și le-a împachetat drept o creație nouă.

Se vede o viziune foarte amplă și coerentă asupra acestei societăți de pe Lună și, deși acțiunea e punctată mai ales de intrigi, idile și ample descrieri tehnice, se vede că McDonald n-a ales acest astru întâmplător.

Relieful Lunii, aspru, arid, ucigător, cu o gravitație diferită de a Terrei, dictează cursul evenimentelor, modelează psihicul personajelor și este mobilul carele mână în zbaterile lor.

McDonald urmează direcția trasată de The Windup Girl a lui Paolo Bacigalupi, aceea de a scoate narațiunea SF din chingile culturale anglo-saxone și de a o plasa în medii mai exotice.

Familia principală, Corta, este de origine braziliană, iar cartea abundă în trimiteri la melanjul portughezo-african al acestei nații, iar clanurile rivale au trăsături Yoruba sau slave sau chinezești.

Această multiculturalitate este un semnal clar că literatura științifico-fantastică nu face decât să oglindească evoluția mentalităților lumii reale, fapt și mai apăsat oglindit de moravurile sexuale ale selenarilor.

Homosexualitatea, bisexualitatea, travestiul, auto-satisfacerea sunt prezentate ca endemice, iar acest libertarianism erotic îmi consolidează convingerea că Luna nouă este o încercare de a omagia, dar și de a concura cu faimosul roman al lui Robert A. Heinlein, căruia i-am împrumutat titlul pentru acest articol.

Finalul cărții lasă loc de multe continuări și nu o să mă mir când seria Luna nouă va fi ecranizată într-un serial de mare succes, iar prietenii mei vor deveni inaccesibili câte un weekend întreg, ocupați fiind să hăpăie câte un sezon întreg.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o imagine complexă, dar nu neapărat plăcută a ce s-ar întâmpla după primul pas mic pentru om, mare pentru omenire.