Elvira Popescu tot româncă a fost

Pentru mulți români, Elvira Popescu este nume vag cunoscut, dar cam greu de plasat în timp și spațiu.

De fapt, această actriță cu alură și chiar viață asemănătoare cu a Gretei Garbo poate fi considerată echivalentul interbelic al lui Jean Negulescu, adică o artistă care a căpătat notorietate internațională numai după ce a depășit fruntariile țării și a ajuns într-un mediu cultural superior.

În cazul ei este Parisul, unde s-a impus atât în teatru, cât și în cinematografie, iar acest din urmă domeniu ne oferă nesperate ocazii de a o redescoperi.

Ma cousine de Varsovie (1931) este ecranizarea piesei cu care și-a făcut intrarea pe scena pariziană și, strict din punct de vedere calitativ, este prăfuită rău.

Ca să scape de soțul devenit bănuitor, nevasta și amantul, pictor, o roagă pe exotica și exuberanta verișoară poloneză (Elvira Popescu) să îl seducă. Soțul are planul propriu și o roagă la rându-i să îl seducă pe amant, ca să-i lase consoarta în pace.

Amuzată de a această duală misiune, verișoara cu pricina (nici ea ușă de biserică, după cum reiese din anumite secvențe) acceptă, iar din asta rezultă varii încurcături situaționale, emoționale și verbale, dintre care unele (puține, în special numerele muzicale) mai stârnesc zâmbete, în timp ce restul (majoritatea) merită privite pentru valoarea lor documentară.

Francezii din perioada Années folles erau cei mai nepăsători, dacă nu chiar superficiali oameni din lume, neștiind că peste o decadă o să se abată asupra lor o urgie care îi va bântui hăt în secolul al XXI-lea.

Ce remarcăm noi, românii, este distincția de manifestare artistică dintre actorii francezi și Elvira Popescu. Dacă primii vădeau specializarea de vodevil și o aplecare naturală spre astfel de duplicități amoroase, actrița româncă păstrează acea vivacitate și onestitate care îi distinge pe compatrioții mei ajunși să locuiască și să muncească peste hotare, în țări mai civilizate.

Într-o lume rafinată, decadentă, ușuratică, Elvira Popescu trebuie să fi avut ceva de divă demiurgică, cu accent străin, rețetă impecabilă pentru succes.

Un succes care, transpus, ar fi inundat Facebook-ul românesc mai ceva ca ploile recente, așa că hai s-o redescoperim și să ne-o însușim din nou.

Că doar noi, românii, murim de drag să readucem aminte omenirii câte i-ar fi lipsit fără noi.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.