„Pentru cartografierea structurilor puterii si pentru imaginile sale transante ale rezistentei, revoltei si infrangerii individului”. Acesta este movitatia care a insotit Nobelul acordat lui Mario Vargas Llosa anul trecut.
Cei de la Academia suedeza au un talent deosebit de a formula justificari exacte in esenta, dar deschise ca exprimare. In cazul de fata, daca as aplica fraza de mai sus la numai la romanul Elogiu mamei vitrege, ar avea oaresice sens, dar, daca as integra aceasta carte in contextul celorlalte ale peruanului, s-ar distanta enorm.
Pentru mine, Elogiu mamei vitrege este o creatie Llosa atfel, in primul rand datorita modului cum este tratat sexul. Omniprezenta in literatura acestui scriitor, acuplarea, cu variile ei forme, este un instrument de dominare, un privilegiu sau un mobil pentru faradelegi, aici, insa, este un spatiu al imaginatiei, al libertatii si, foarte surprinzator, cel putin pentru mine, dobandeste valente supranaturale. Vorba ceea: am trait s-o citesc si pe-asta – Llosa frizand transcedentalul!
Don Rigoberto si dona Lucrecia sunt oameni in florea varstei, lipsiti de ambitii personale, ambii cu cate o casatorie anterioara la activa, care se bucura de casnicie plina de sex si imaginatie. Fiul din primul mariaj al lui Don Rigoberto, Foncito, incete sa nutreasca o pasiune eroticam specifica pubertatii pentru mama sa vitrega.
Nu o sa va spun la ce complicatii se ajunge, pentru ca ar fi pacat si pentru ca actiunea nu e elementul principal al acestei carti, ci placerea nedisimulata a scriitorului de a se juca si de a ne trage si pe noi intr-un joc in care practici dintre cele mai comune si inestetice indeobste (precum defecatul sau scosul dopurilor de ceara din urechi) sau, dimpotriva, expresii dintre cele mai inalte ale spiritului omenesc (precum picturile) devin pretexte pentru eseuri despre placere, libertate, dragoste si pacat. Cam ce faceam prin clasa a VI-ea la Sobieski si romanii, cand ni se dadea subiectul „compunere dupa tablou”, numai ca acolo imaginea era foarte mica si urata :).
Daca vreti sa cititi Llosa, Elogiu mamei vitrege nu e cartea cu care sa incepeti, dar nici cea pe care sa o lasati la urma.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o altfel de intalnire cu Mario Vargas Llosa.
