Ori mi se tocesc abilitatile transcedentale, ori a fost ceva special cu spectacolul pe care l-am vazut saptamana trecuta la Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Concertul a avut tematica duala Mozart/Piazzola, o foarte reusita combinatie de clasic si modern, care, sub bagheta inepuizabilei si pitorestii energii a dirijorului Gian Luigi Zampieri, mi-a prilejuit o revelatie mai degraba tehnica, nu spiritual metaforica, asa cum mi s-a dus buhul pana acum.

Structura orchestrei a vadit o prezenta covarsitoare a instrumentelor cu coarde. Fara nicio intentie de a le reduce meritele celorlalti distinsi muzicieni care au contribuit la armonia care mi-a desfatat urechile, va voi referi la cei din majoritate, pentru ca multimea de coarde vibrand a fost madlena proustiana.

Asa mi-am adus aminte de un minunat atelier din cadrul magnificului Palais de la Decouverte din Paris, in care am fost parcurs o incursiune in stiinta si arta propagarii sunetului. Lectorul, excelent pedagog, beneficia de ajutorul unui dispozitiv simplu, dar ingenios, care ilustra legatura intre vibratiile unei corzi si producerea acelor semne auditive, care, asamblate de neuronii nostri, plasmuiesc miracolul numit muzica.

De la aceasta amintire m-am intors si mai mult in timp, la momentul cand, un stramos al nostru preistoric, incordand arcul ce-i servea drept arma, a constatat poate ca vibratia corzii ii produce o stare de bine greu explicabila.

Ce drum a parcurs omenirea de la acel moment pana la spectacolul acesta, in care orchestra si cei doi solisti, Andrei Stanciu la vioara si Emma Rotomeza la viola, generau vibratii de ordin fizic care, la randu-le, imi catalizau vibratii launtrice!

Arhimede spunea:

Dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna Pamantul.

Eu spun:

Dati-mi o coarda vibranda si voi insufleti Pamantul.