In 2012 se implinesc 70 de ani de cand a aparut Casablanca, iar pentru fiecare decada scursa de atunci se poate gasi un motiv sa iubim acest film:
1. Sydney Greenstreet si Peter Lorre – unul mare, altul mic, doi actori deosebit de pitoresti, pe care, pe unde ii vezi, pe acolo ii indragesti.
2. Figura parca daltuita a lui Humphrey Bogart, imbibata in clarobscur. Cum ar zice englezu’: Need I say more?
3. Scenariul scriu si rescris de atatea ori, incat a naucit-o pe sarmana Ingrid Bergman, care nu a stiut pana in ultimul moment cu cine avea sa ramana, asa ca a rezultat o indecizie perfect naturala. Incredibil, daca stau si ma gandesc mai bine, cei care au facut Casablanca au atins visul sapiential al omenirii: sa afle ce vor femeile.
4. Glacialitatea lui Victor Laszlo, interpretat de Paul Henreid, diferita de cea a lui Bogart, una menita sa inspire admiratie, dar nu neaparat pasiune. Exact de ce avea nevoie acest triunghi amoros.
5. Da, ati ghicit, replicile acelea.
6. Capitanul Louis Renault, interpretat cu un absolument adorable savoir vivre de catre Claude Rains, recitand ultimele doua versuri din Invictus de William Ernest Henley: I am the master of my fate/ I am the captain of my soul.
7. Rezonanta insasi a numelui Casablanca; nu ar fi fost la fel, daca totul se intampla in Rabat sau in Marrakesh, nu? Casablanca trimite la exotism, la cosmopolitism, la idile, la mister.
Casablanca este camera de asteptare pentru lumea viselor.
1 Comments