Grandios si ridicol

interstellar1N-am ce-i face, oricat l-as intoarce, Interstellar tot la cele doua atribute se reduce. Si nu sunt separate, ci ingemanate, deoarece Christopher Nolan a realizat un film care acu’ te tine in tensiune, ca imediat sa tranteasca o poanta involuntara, acu’ te striveste cu deznadejdea, ca imediat sa iti livreze o peroratie patetica pe care pur si simplu nu o poti lua in serios.

Pelicula e complicata in desfasurarea ei, insa porneste de la o premisa simpla: Pamantul e lovit de praf, mai mult chiar decat cel de la mine din camera, iar plantele nu mai cresc decat cu mari eforturi. Matthew McConaughey e un fermier cu pregatire mai stiintifica decat ar parea la prima vedere, care ajunge sa faca parte dintr-o misiune spatiala menita sa gaseasca o noua planeta pe care omenirea sa supravietuiasca si tot romanu’ sa prospere.

Cum potentialele destinatii sunt la necuratu-n praznic din punct de vedere al anilor lumina, echipajul va folosi o „gaura neagra” (orice rememorare a casetelor cu Vacanta Mare este inevitabila, dar inutila). Acum ce sa va fac, eu m-am mai uitat la Teleenciclopedia in ultima vreme, asa ca macar n-am ridicat din sprancene la noianul de termeni stiintifici care vor insoti actiunea si pe care nu i-ar pricepe nici votantii lui Iohannis, daramite ai lui Ponta. Cert este ca timpul se dilata si se comprima in acest film, astfel ca varstele personajelor vor fluctua, dar nu va faceti griji, Nolan are meritul ca pastreaza naratiunea inteligibila, chiar si in cele mai incurcate momente ale ei.

interstellar2

Partea mai putin buna vine din replicile luate separat si contextul lor: tirade despre sensul vietii si alte aspecte transcedentale, enuntate de cineva protapit intr-un costum de astronaut pur si simplu nu mi-au ajuns la zona potrivita a creierului, nu la partea responsabila cu emotiile, ci la cea strans legata de muschii fetei, indelung utilizati pe parcursul celor doua ore.

Nu stiu daca pot sa le reprosez ceva actorilor – Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Matt Damon, Jessica Chastain isi fac treaba cu profesionalism, adica prezinta ochi umezi de cate ori o cere situatia, nereusind, insa, sa-l intreaca pe Michael Caine, care se reabiliteaza, totusi, cu vocea-i superba, recitandu-ne Do not go gentle into that good night de Dylan Thomas. Exista si umor premeditat de buna calitate, care vine de la robotii asimovieni multifunctionali, de care m-am atasat la fel de mult ca de actorii in carne si oase.

interstellar3

Hai sa vorbim, totusi, si de grandios. In primul rand, este demersul in sine. Modul cum e construit Interstellar iti confera un simt al amplorii care il depaseste chiar si pe cel din Inception. Apoi, avem acele peisaje spatiale, planetare sau escheriene, care te fac sa te simti mic si insignifiant, pe tine, spectatorul, imbecil vierme de pamant, care crezi ca vei dainui vesnic.

Exista momente de cumplita apasare in Interstellar, pe care muzica lui Hans Zimmer le duce pe culmile insuportabilitatii. Inca o data, acest mare compozitor a gasit esenta filmului la care a lucrat si i-a asociat o coloana sonora care umple spatiul dintre ecran si privitor, prins astfel ca intr-un camp magnetic.

Christopher Nolan a ciupit cu subtilitate de la Kubrick, de la Cuaron si chiar din propriul portofoliu pentru a-si plasmui o proprie Odisee spatiala, un imn cu unele dezacorduri de ridicol, inchinat omului si luptei impotriva destinului implacabil:

Rage, rage against the dying of the light.

interstellar4

2 Comentarii

  1. M-au deranjat cateva lucruri:
    introducerea cam lunga, sfarsitul filmului nu mi se pare ca a rezolvat problema expusa in introducere, cateva replici de un patetism exagerat.
    In afara de asta un film foarte frumos.

    Reply
  2. Este frumos, insa nu mi s-a parut prin nimic spectaculos! Nu are excelenta schimbarilor de situatie si tensiunilor din Inception, nu are nimic din vizualul lui Gravity…iar personajele pana la urma nu conving atat de mult cum cred ca le era menirea. Fimul e bun, dar asteptam sa raman impresionata…

    Reply

Lasa un comentariu.