Istorie bufa

Sa spui istoria la misto, dar exact, nu-i de ici de colo; ai nevoie de umor si de o documentare temeinica. Charlie Wilson’s War e un exemplu fericit de un astfel de film, care te binedispune, dar care iti da si de gandit, pentru ca e departe de a fi o cronica patriotarda despre cat de bine si de frumos au combatut americanii pe dusmanii democratiei.

Charlie Wilson e un congresman afemeiat si vicios, demagog pana in varful unghiilor, dar care, convins de o amanta cu apasate vocatii crestin-umanitare (o Julia Roberts blonda si mai uscativa ca oricand), se baga in nesperatul proiect de a-i sprijini pe afgani impotriva invadatorilor sovietici. Pentru Tom Hanks, a reda un amestec de smecherie, charisma si vagi, dar autentice, bune intentii nu-i greu, de aici si impresia ca pentru rolul asa n-a asudat deloc (asa cum a facut-o, de pilda, in Cast Away).

Suportabila usuratate a abordarii sale actoricesti iese si mai mult in evidenta cand partener de ecran ii este Philip Seymour Hoffman, in rolul unui deloc spectaculos, dar versat, agent CIA, care il asista pe politician in complicata urzeala care ii va aduce impreuna pe evrei si pe dusmanii lor de moarte, egiptenii, sauditii sau pakistanezii. Hoffman e irezistibil prin figura si prin voce, iar daca prima n-o fi neaparat meritul lui, a doua ii apartine fara doar si poate. Scena in care cei doi se cunosc este antologica, atat prin modul cum este structurata, cat si prin prestatiile amandurora.

Pe cat de haioase sunt intrigile de alcov, pe atat de decent sunt prezentate ororile razboiului, iar finalul se constituie intr-o funesta premonitie, demential sintetizata de personajul lui Seymour Hoffman intr-o istorioara zen, si pe care evenimentele ulterioare n-au facut decat sa o confirme: cautand sa-si invinga dusmanii prezenti, americanii n-au facut decat sa ii instruiasca pe cei viitori.

1 Comentarii

Lasa un comentariu.