Londra. Criza. Magia rezista

Seria Fantastic Beasts… a fost fara doar si poate o manevra cu finalitate financiara, executata cu sange rece asupra pasionatilor de Harry Potter.

La Mary Poppins Returns nu cred ca motivele au fost atat de cinice, deoarece ne despart peste 50 de ani de acel legendarul film originar, care s-a imprimat ireversibil in mentalul colectiv.

Noua incursiune in lumea reala tulburata de magia personajului eponim este o tentativa, reusita zic eu, de a resuscita atitudinea supercalifragilisticaepsialidociousiana (l-am scris dintr-o rasuflare, va rog sa ma credeti) pentru o noile generatii, care, desi bombardati cu productii de gen, merita la randul lor o Mary Poppins.

De aici rezulta o pelicula in care nostalgicii suficient de varstnici (si constat ca deja ma numar printre ei) vor recunoaste reinterpretarea creativa a tuturor momentelor si motivelor memorabile din Mary Poppins cel din 1964. De asemenea, tot ei, iar eu declar ca sunt in fruntea acestei opinii, vor aprecia calitatea si consistenta acestor pastise, rod al competentei incontestabile in domeniu a regizorului, Rob Marshall, acelasi care ne-a oferit magnificul Chicago.

Scurt si la obiect, Julie Andrews este si va ramane Mary Poppins, asa ca noua interpreta avea o sarcina foarte ingrata, insa Emily Blunt, talentata si frumoasa intr-un mod aparte, reuseste sa nu isi construiasca rolul pornind neaparat de la al predecesoarei, ci de la manierismele acelei Mary Poppins literare: cocheta, intransigenta si dedicata. Faptul ca ea insasi canta, si nu o face foarte rau, ii sporeste meritele si o pune chiar in cursa pentru o nominalizare la Oscar, desi bataia pe acele cinci locuri este acerba, mai ceva ca admiterea la medicina pe vremuri.

Daca Julie Andrews a fost minunat secondata de Dick Van Dyke in rolul lui Bert, Emily Blunt beneficiaza si ea de excelentul aport al lui Lin-Manuel Miranda, care, fiind interpret specializat in musical-uri de pe Broadway (face furori cu Hamilton, la care nici John Oliver nu prinde bilete, poate doar Lia Olguta Vasilescu), e ca pestele in apa drept Jack, nu cosar, ci lampagiu de data asta, dar la fel de inimos.

Restul distributiei (care include si cateva aparitii speciale, dar nu vi le divulg, nici sub tortura) este la fel de bine aleasa si se achita cu brio de sarcinile actoricesti, ba chiar mi s-a parut ca Meryl Streep si Colin Firth s-au distrat de minune in schematicele partituri care le-au fost alocate.

Despre poveste nu insist, pentru ca este in aceeasi nota agreabil-moralista ca a predecesorului, in care valorile umane si familiale triumfa in lupta cu mercantilismul.

Ma simt totusi dator sa precizez ca exista ceva ce nu i-a iesit acestui film: sa propuna melodii memorabile, pe care sa te pomenesti fredonandu-le te miri cand. Nu, nu cred ca, matur fiind, mi s-a tocit capacitatea de a le absorbi, una dintre trasaturile pe care mi le cultiv este neotenia intelectuala. O explicatie ar fi ca in jumatatea de secol scursa de atunci lumea cinematigrafiei s-a imbogatit constant cu numere muzicale remarcabile, iar a veni cu o noutate este din ce in ce mai dificil.

Prima data cand am vazut Mary Poppins eram mititel si ma ghemuiam langa mama mea. Ghiciti langa cine am stat cand l-am vizionat pe acesta?

Mary Poppins Returns este despre familie si merita vazut in familie.

Because she’s the heroine the world deserves, and also the one it needs right now. So we’ll follow her. Because she can lead. Because she’s not just our heroine. She’s a silent guardian, a watchful protector.

She is practically perfect in every way.

Lasa un comentariu.