Pretendenți la Oscar în 2020 – 1917

1917 al lui Sam Mendes nu a apărut din neant.

Filmografia despre cele două conflagrații mondiale e de viță veche, iar dacă vrem să găsim vreun strămoș direct, acesta nu poate fi decât Saving Private Ryan, cu care împărtășește ideea misiunii unui grup restrâns de soldați, plasați în mijlocului unui conflict amplu.

Un afin recent este Dunkirk, de care îl leagă tematica generală, dar și construcția narativă drept o goană contra cronometru.

Însă, de la jumătate încolo, 1917 vădește gene comune și cu The Revenant, mai ales prin ostentația regizorală și prin sadismul la care îl supune pe protagonist.

Mendes nu ezită să ne etaleze încă de la început faimoasa scenă continuă, atât de apăsat subliniată, încât rapid am dezvoltat ambiția de a identifica acele indispensabile momente de cusătură, de care nu s-a putut feri nici Alfred Hitchcock în Rope, și chiar cred că am dibuit câteva dintre ele.

Ca și confratele Alejandro Inarritu, cineastul englez se lasă furat de poezia propriei creații și elaborează fiecare moment din 1917 ca pe o lucrare de licență la facultatea de regie, pe care vrea să o absolvească magna cum laude. Răzbat și rădăcinile sale din teatru, mai ales în claritatea poziționării scenice și a conturării decorurilor, care uneori sunt acolo ca să concureze, nu ca să ajute actorii.

Iar macabrul primului carnagiu general al secolului trecut, pe care oricum literatura sau cinematografia nu l-au redat în deplinătatea grozăviei sale, devine aici pretext pentru niște lirisme vizuale și conceptuale menite a-l încânta pe estet, supăra pe istoric și debusola pe privitor, care tocmai se dedulcise la tensiune cu câteva minute înainte.

Această fluctuație ideatică rămâne, totuși, funcțională, grație personajului principal, asumat organic de tânărul George MacKay, al cărui angajament fizic nu e cu nimic mai prejos decât cel oscarizat al lui Leonardo DiCaprio. Protagonistul pătimește neverosimil de mult, însă duce istovitoarea gamă de reacții cu toată naturalețea pe care i-o permite povestea care alunecă deseori pe panta alegoriei.

În fața asalturilor mele analitice, 1917 iese precum soldatul pe care îl urmează pe toată durata sa: zdruncinat bine, dar încă în picioare.

Nu este un film pe care să îl facă oricine, oricând, iar locul său în cursa Oscarurilor de anul acesta este incontestabil.

Imaginea, regia și alte categorii tehnice sunt ca și câștigate (nu și scenariul original, nominalizare acordată cam ușor), însă vă spun verde în față:

N-aș vrea să-l văd triumfând și la premiul cel mare.

Prea ar fi victoria formei asupra fondului.

Dacă n-am pățit asta în anul cu The Revenant, sper să nu se întâmple nici acum.

Avem chiar mai mult de unde alege.

Once Upon a Time in… Hollywood

Joker

The Irishman

Parasite

Marriage Story

The Two Popes

Bombshell

Ford v Ferrari

Jojo Rabbit

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.