Internaționalizarea Oscarurilor e un fenomen în plină desfășurare.
Parasite a fost un moment crucial în acest sens, iar Im Westen nichts Neues (Nimic nou pe Frontul de Vest) demonstrează că procesul e ireversibil și ia amploare.
Pelicula lui Edward Berger însumează nouă nominalizări la Oscar, un record pentru o producție care nu este în limba engleză.
Aceste onoruri sunt meritate, mai ales cele care vizează aspectele tehnice.
Am o obiecție față de cea la scenariu adaptat, pentru că nu am agreat prea mult că realizatorii au diminuat sentimentul de camaraderie, pe care l-am simțit drept sufletul romanului lui Erich Maria Remarque, și au accentuat absurditatea și brutalitatea războiului.
Angajamentul meu afectiv față de Im Westen nichts Neues a fost aproape nul, dar am apreciat performanța pur cinematografică a redării plastice a unor grozăvii de neînchipuit.
Suntem departe de poezia macabrului de care s-a lăsat furat Sam Mendes în 1917. Filmul de față e chitit să transpună mizeria și zloata și carnagiul cât mai fidel cu putință, lăsând loc și pentru varii artificii pur cinematografice.
Scenele de luptă m-au impresionat în mod special, pentru că amploarea e dublată de dinamică, e ca și cum Edward Berger ar fi învățat magistrala lecție a lui Spielberg din Saving Private Ryan, profitând de toate beneficiile la zi ale acestui meșteșug.
Așa cum soldații devin pioni fără chip într-o astfel de conflagrație, actorii din Im Westen nichts Neues nu se disting foarte mult.
Am zâmbit, revăzându-l pe Daniel Bruhl (simpaticul și devotatul fiu din Good Bye, Lenin!) și am apreciat chipul de martir al protagonistului Felix Kammerer, dar, în cea mai mare parte a timpului, personajele n-au fost decât manechine care se deplasează și se defectează într-un spectacol al celui mai cumplit flagel de care e în stare omenirea.
Poate că asta a fost intenția filmului dintru început.
Să ne readucă aminte cât de rău e războiul.
Și când te gândești că e unul chiar la câțiva pași de noi!
