The Air I Breathe

Filmul asta are parti bune si parti noi. Problema e ca partile bune nu sunt atat de noi, iar partile noi nu sunt atat de bune (si nici numeroase); asa ca pelicula penduleaza intre mediocru si bunicel.

The Air I Breathe e ilustrarea cinematografica a unui proverb asiatic care imparte trairile omenesti in fericire, placere, tristete si dragoste. Cam atat cu noutatea. Sub aceasta spoiala spiritual-orientala se ascunde un cvartet de povesti, urzite in gen Inarritu, adica distincte, dar care se intretaie si se influenteaza decisiv unele pe altele. Efectul lor e insa inegal si asta mai ales datorita interpretarilor. Kevin Bacon, cel indragostit platonic si profund, arata si joaca de parca s-ar fi trezit dintr-o betie crunta, Brendan Fraser se chinuie, fara prea mult succes, sa faca pe interlopul dur, dar bun la suflet si cu aere de clarvazator, Sarah Michelle Gellar e victima bucatii ei de scenariu, copios trase de par, in schimb, Forest Whitaker este sublim. Filmul merita vazut chiar si numai pentru el. Toti cei care se mai indoiau ca e un actor mare dupa Oscarul pentru The Last King of Scotland sunt invitati sa-si puna cenusa in cap.

Despre regizor, Jieho Lee pe nume, nu auzisem in viata mea, asa ca l-am cautat pe net si am dat peste un tip mai pustan decat imi imaginam. Mare noroc pe el sa aiba de-a face cu o asa distributie de la varsta asta. Sa speram ca o sa invete din greseli si nu o sa si-o ia in cap.

P.S. In film mai apare si Andy Garcia intr-un foarte sablonard rol de mafiot. Asta e, joci ce se cere, ca sa ai ce pune la copii pe masa…

Lasa un comentariu.