Adio, Speranță, dar rămâi cu mine

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

De ceva timp, una dintre destinațiile unde caut acea fericire evanescentă, dar atât de necesară este Filarmonica ”Oltenia” din Craiova, a cărei stagiune intitulată Hope Season s-a încheiat chiar pe 4 iulie.

De-a lungul acestui sezon muzical, ni s-au propus felurite programe, exuberante, colorate, câteodată riscant de inedite.

Însă pentru acest epilog, cei de la Filarmonica din Craiova s-au întors la clasici, la stâlpii acestui edificiu maiestuos pe care îl numim muzică clasică.

A fost ca o profesiune de credință enunțată din nou în mod solemn.

Spectacolul s-a deschis cu Uvertura festivă ”Academica” de Johannes Brahms. De-ar fi toate chestiunile academice atât de atractive, cred că amfiteatrele universităților ar fi pline ochi curs de curs.

Compoziția a fost precum o coloană sonoră de generic de film, menită a te pune în dispoziția necesară aventurii ce va urma, precum minunat se întâmplă cu începutul din Gladiator sau Spy Game.

Iar desfășurarea epopeică a acțiunii a fost la înălțimea așteptărilor astfel stârnite.

Desfășurarea acțiunii i-a fost atribuită tot lui Brahms prin Simfonia nr. 4.

O creație care ilustrează, probabil, toată aria aceea imensă a sonorității pe care o poate reda o orchestră simfonică.

E suficient să îmi aduc aminte în câte moduri am văzut utilizat arcușurile viorilor sau în câte feluri am văzut coardele ciupite.

Ca să nu mai zic că de la sunetele mângâietoare ale flautului se trecea la explozia talgerelor.

După expozițiune și desfășurarea acțiunii se cuvine un punct culminant, nu?

Acesta a fost Fantezia pentru pian, cor și orchestră de Ludwig van Beethoven, care a adus împreună orchestra și corul filarmonicii, pe pianistul Mihai Ungureanu, toți călăuziți de dirijorul Thomas Sanderling întru clădirea unei Ode a bucuriei în miniatură.

Iar această bucurie se putea citi atât pe chipul spectatorilor, cât și pe cel al muzicienilor, așa cum bine a surprins amicul Daniel Botea.

Stagiunea dedicată speranței s-a dus.

Dar speranța rămâne.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.