Unora le place Brahms.

Nu sunt de acord.

Nu doar unora, ci multora le plac compozițiile acestui artist care nu s-a sfiit să adoarmă la un concert al lui Liszt (când era tânăr) sau să se inspire din muzica romilor, făcând-o celebră prin Dansurile sale ungurești.

O simfonie nu e ceva de glumă.

Asta spunea Brahms însuși și nu erau vorbe în vânt, ceea mi s-a arătat la cel mai recent spectacol de la Filarmonica ”Oltenia” Craiova, care a inclus și Simfonia nr. 1 în Do minor, op. 68 a compozitorului german.

Am simțit în ea un îndemn aproape milităros, o energie cazonă, sunete ca un îndemn de la vânătorilor ample de odinioară.

În contextul belicos în care ne aflăm, ar părea un pic periculos să te lași animat de asemenea trăiri, dar în creația lui Brahms n-am aflat nimic agresiv, ci doar entuzismant, la fel ca atitudinea maestrului Cristian Mandeal, care a fost primul care și-a tras energie din note, de nu i-ai fi dat cei 80 de ani printre care s-a regăsit și o ucenicie sub Sergiu Celibidache cel din Cravata galbenă.

Dacă simfonie a fost antrenantă, cealaltă parte de Brahms a spectacolului a fost încă și mai relevantă pentru mine.

Am simțit în Concertul nr. 1 în Re minor pentru pian și orchestră, op. 15 o alegorie a modului cum omul a supraviețuit vicisitudinilor istoriei.

În alte compoziții de gen, pianul și orchestra conlucrează, își unesc sonoritățile pentru a transmite mesajul muzical.

Aici, orchestra arunca provocări de tot felul solistei Oxana Corjos, iar aceasta le răspundea în felurite moduri, așa cum omul a dezvoltat ceea ce psihologia modernă numește strategii de coping.

Evitare, seninătate, reacție virulentă.

Toate și-au găsit expresia în claviatura pianistei.

Iar acel moment minimalist, în care Brahms a vădit o modernitate nebănuită, nu departe a unui Erik Satie sau chiar Philip Glass, și căruia Oxana Corjos i-a dedicat o migală aparte, mi-au părut ca o supremă introspecție a omului care reflectează la toate câte se întâmplă și își pune întrebări precum în poezia lui Rumi (traducere – Octavian Cocoș):

Dacă vei veghea toată noaptea
Şi-o vei amesteca cu zorii
De dragul inimii,
Ce crezi că se va întâmpla?

Dacă întreaga lume
Va fi acoperită de florile
Pe care cu trudă le-ai sădit,
Ce crezi că se va întâmpla?

Dacă elixirul vieţii
Ce-a stat ascuns în întuneric
Va umple deşertul şi oraşele,
Ce crezi că se va întâmpla?

Dacă datorită generozităţii
Şi iubirii tale
Câţiva oameni vor găsi adevărata viaţă,
Ce crezi că se va întâmpla?

Dacă vei turna un pahar
Plin cu vinul bucuriei
Pe capul celor deja beţi,
Ce crezi că se va întâmpla?

Hai, prietene,
Oferă iubirea ta
Chiar şi vrăjmaşilor.
Dacă le atingi inima,
Ce crezi că se va întâmpla?

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.