Sunt multe figuri mitizate în ultimul hal în istoria și istoriografia românească, însă Tudor Vladimirescu e în Top 10, sunt convins.

Extrăsesem această concluzie din lecturi care au precedat-o pe cea a cărții lui Tudor Dinu, Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești.

Însă, cu această ocazie, am constatat că mai avem de lucru până să ne scuturăm percepțiile față de un astfel de subiect, dar îmbucurător este că începe să se adune materialul didactic și intelectual necesar pentru a încerca măcar.

Mare cunoscător al epocii fanariote, autorul prezintă în detaliu, bazându-se pe izvoare diverse și complementare, apariția mișcării Eteriei și meteorica lor incursiune pe teritoriile celor două țări române, care a favorizat și ascensiunea fulminantă a lui Tudor Vladimirescu, și care a pricinuit mai multe rele decât s-au îndurat să prezinte chiar și istoricii comunisto-naționaliști.

În aproape orice relatare despre acțiunile grecilor revoltați împotriva stăpânirii otomane apar cuvintele jaf sau pradă.

Am rămas cu aceeași impresie ca și la cartea despre Pogromul de la Iași. Ideologia nu e niciodată dezlipită de lăcomie, așa că să nu ne mire corupție și caracterul hrăpăreț al politicienilor de azi. Nu sunt decât continuatorii unei îndelungate tradiții.

O altă meteahnă care pare a nu se fi schimbat din leatul 1821 până în cel prezent este minciuna din partea conducătorilor, propaganda lipsită de substanță.

Alexandru Ipsilanti a condus o expediție în care de-abia a crezut el însuși, în cele mai bune momente. Cu toate acestea, i-a momit pe mulți naivi, dar și pe mulți neisprăviți, să îl urmeze în această întreprindere cu accente sinucigașe.

Scriitura istoricească a lui Tudor Dinu este impecabilă. Pe lângă faptul că este neabătut în exactitate (atâta cât permit izvoarele), dar deloc sec în exprimare, că e caracterizat de sine ira et studio, dar și de ironia fină a celui ce înțelege ce prezintă, istoricului i se mai cuvin firitiseli și pentru altceva.

La fel ca în cazul lucrării Oamenii epocii fanariote, a mers personal în toate locurile care au avut oarece importanță în tabloul revoluției de la 1821 și a surprins imagini, care se regăsesc în carte, împreună cu explicații bine rezumate.

Rezultă astfel un fel de foto-reportaj al acestui crâmpei de istorie, închegat și coerent, care poate sluji drept variantă pentru cei mai leneși cu lectura.

Ca să nu rămân dator cu afirmația provocatoare de la început, preiau una dintre aceste imagini, în care Tudor Vladimirescu apare ca un baștan, mai aproape probabil de comportamentul său real, și ipostaza ascetică și glorioasă, excelent plăsmuită de Theodor Aman.

A studia istoria e ca și cum ai curăța o ceapă.

Îți dau lacrimi pe măsură ce îndepărtezi strat după strat, dar simți că ți se desfundă sinusurile pe bune.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru lecția dublă despre cum se scrie istoria – faptic de bezmetici și scriptic de oameni inteligenți.