În Harghita nu îmi călcase piciorul până acum.
Ce știam despre acest ținut era doar cultură generală și constructe mediatice.
Ce am descoperit la fața locului, însă, a fost solicitant de încântător.
Pelerinaje sibaritice am mai făcut, dar acesta a fost de departe cel mai intens dintre toate.
Fiecare deliciu de care am avut parte a presupus un efort, dar să tot faci astfel de eforturi.
După un drum lung și contactul aproape șocant cu eleganța pensiunii Timian Chalet, situată într-un cadru bucolic undeva în afara orașului Miercurea-Ciuc, ni s-a servit un gulaș delicios, care a rivalizat cu cele din Budapesta, iar acesta ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru ascetul culinar din mine, că voi fi nevoit să mă înfrupt multe peste dozele frugale din viața de zi cu zi. Dar, despre asta, mai târziu.
După o sesiune de socializare cu gazdele și cu tovarășii de hedonism, adunați din toate colțurile țării, mi s-a oferit o ocazie nesperată, nemaiîntâlnită, nemaivăzută – să asist la un meci de hochei.
Și nu oriunde, ci în Miercurea-Ciuc, poate cel mai reprezentativ centru de greutate și pasiune pentru acest sport, care nu se numără printre preferatele mele de urmărit la televizor.
Dar aici a fost pe viu!
Și ce spectacol a fost!
Nu doar că atmosfera încinsă dintr-o sală altminteri înghețată bocnă aducea cu aceea din Polivalenta din Bănie în timpul epopeii din Cupa EHF a fetele de la SCM Craiova, dar hocheiul văzut aievea are un dinamism uluitor, iar performanțele atletice ale jucătorilor sunt supraomenești.
Și da, n-au lipsit izbiturile de mantinelă, începuturile de încăierări și încordarea plină de testosteron.
Aproape degerat, dar încântat peste poate, m-am întors la Timian Chalet, pentru o nouă rundă gastronomică a la Lucullus, care mi-a relevat fără dubiu că mă voi întoarce acasă cu niște kilograme în plus.
Ajuns aici, merită să vă spun că la Timian Chalet, produsele sunt realizate din ingrediente locale, în frunte cu diverse și inedite soiuri de brânză, cele mai multe bazate de lapte de căprițe (asta e o glumă pe care doar inițiații o s-o înțeleagă), dar și de vacă, toate crescute cât mai natural cu putință în fermă adiacentă pensiunii, adică noapte în staul și ziua hoinărind pe coastele dealurilor, hrănindu-se cu iarbă și cimbrișor. Iar ”Timian” este numele latinesc al acestei plante atât de generoase cu beneficiile pentru sănătate.
Vizita în acea parte a complexului m-a încântat cu două mirosuri tari: acela de grajd autentic, nu imaculat și nesănătos ca la mulți mamuți zootehnici, precum și cel de brânză, cu roți uriașe adăstând să fie secționate și distribuite gurmanzilor.
A doua zi a fost una plină. Și când zic plină, vă rog să luați cuvântul cu cea mai apăsată accepțiune a lui.
Ne-am făcut plinul de adrenalină cu niște zgâlțâituri de mai mare dragul, în niște mașini puternice, care au sfidat cele mai desfundate drumuri pe care mi-a fost dat să le văd vreodată. Spre deosebire de colegii mei de echipaj, eu am avut tot timpul încredere nețărmurită în șoferul nostru cel vajnic, Călin Bobora, care ne-a scos la liman din cele mai afurisite hârtoape, urmând creativ indicațiile lui Nicu, șeful de haită automobilistică.
Colegul, șeful și prietenul meu Daniel e în stare să organizeze o degustare de vinuri împerecheate cu brânzeturi și pe Marte, așa că nu e de mirare că răgazul de la aventura 4X4 (=16, știți bancul?) a presupus o astfel de sesiune pantagruelică, potențată de mirosul de lemn al cabanei care ne-a găzduit.
După asemenea senzații tari, se impunea o detașare filosofică, manifestată în trei pași: o terapie de sunete cu boluri tibetane, o ședință de saună cu coregrafie și un jacuzzi încăpător și învolburat.
Probabil că, în iureșul organizării amintirilor, am uitat să vă menționez că Timian Chalet deține și un centru de spa.
Da, știu, am fost un privilegiat, sunteți liberi să mă invidiați.
Referitor la acea ședință sonoră de relaxare, deși colegii s-au amuzat pe seama mea pentru această reflecție, mi-o mențin.
Doamna care a derulat acest concert terapeutic s-a plimbat printre noi cu diverse instrumente, iar simplul fapt de a-ți învinge vaga anxietate că la un moment dat vei auzi sunetele chiar lângă tine (ideal era să ținem ochii închiși) a fost în sine o lecție de autocunoaștere și de autocontrol.
Seara s-a sfârșit cu multă voie bună și cu feluri de mâncare parcă desprinse din acele volume de rețete medievale, pe care experții în gastronomie le redescoperă și le redau omenirii.
Multe v-aș mai putea spune despre Timian Chalet, însă o să mă limitez la o impresie generală aparte.
Nu este o simplă pensiune destinată includerii în circuitul turistic în scopuri exclusiv comerciale. Este un produs al imaginației și al viziunii, materiale și spirituale, a proprietarilor.
Deși nu pare când privești din afară, clădirea a fost la origini un grajd, iar materialele lui, în special lemnul, au fost recuperate și refolosite, pentru a configura camera unice prin structură și design.
Eu, de pildă, am stat în camera Lichen, iar acest simplu detaliu a personalizat experiența în ceea ce mă privește, astfel că, în peregrinările prin pădurile din împrejurimi, de fiecare dată când întâlneam această remarcabilă mostră de cooperare din natură, o studiam mai îndeaproape și cu mai mult drag.
Pe drumul de întoarcere, una dintre colegele bloggeritze craiovence declara că e recunoscătoare că a trăit toate acestea alături de noi.
Un sentiment pe care îl împărtășesc întru totul.
Sunt recunoscător celor de la Timian Chalet pentru găzduire și generozitate, lui Daniel că i-a venit ideea să mă cheme în ultimul moment, lui Călin pentru că intermediat toate acestea, tovarășilor de distracție și explorare pentru răbdarea față de stilul meu aiurit de Jack Sparrow oltenesc și, nu în ultimul rând, ușii de sticlă de la balconul cu jacuzzi, pentru că nu s-a spart când am intrat în ea cu avântul unui taur stârnit de toreador.
Cu o excepție, imaginile sunt surprinse de neobositul Daniel Botea.
