Rivali in viata, aliati in posteritate

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Vineri seara, pe 15 martie 2019, sala de conferinte a unui hotel de soi din Craiova era ticsita de oamenii veniti sa ii vada si ii asculte pe reprezentatii unei formatiuni politice noi.

Undeva mai in deal, sala de concerte a Filarmonicii din Craiova mai avea locuri disponibile, desi spectacolul de aici a avut mai multe de oferit, in ciuda discursurilor inchegate ideatic si coerente gramatical ale viitorilor oameni politici.

Marturisesc, motivul principal pentru care doar am aruncat o privire la dezbaterea aceea, pentru ca apoi sa ma reped la concert, a fost prezenta numelui lui Antonio Salieri in programul acestuia din urma.

Nu trebuie sa fii mare expert in muzica (iar eu, unul, nu sunt) sa stii ca acesta a fost marele rival al lui Mozart, daca nu din cultura generala, atunci din capodopera lui Milos Forman, Amadeus.

Este interesant ca duelul celor doi compozitori s-a trasferat si in competitia de la Oscarurile din acel an dintre F. Murray Abraham si Tom Hulce si, culmea ironiei, i-a dat castig de cauza interpretului lui Salieri.

Posteritatea, insa, l-a rasfatat pe Mozart, iar rivalul sau beneficiaza de notorietatea deloc glorioasa a unei anti-personalitati.

Intuiam cumva ca acea capodopera cinematografica a contribuit la aceasta eticheta nasoala, asa ca eram curios sa ascult pe viu ceva de Antonio Salieri.

Alegerea Concertului in Do major pentru flaut si oboi a fost ilustrativa pentru judecata la care a fost supus de istorie: o arie cuminte, placuta, care te destinde, dar pe care cu greu ti-o poti imagina generic de emisiuni sau coloana sonora de film.

Asta nu inseamna ca aceasta bucata muzicala n-a fost agreabila. Dimpotriva, insufletita de prezenta solistilor Catalin Opritoiu, al carui aer jovial mi-era cunoscut de la un alt minunat concert din cadrul Festivalului Craiova Muzicala, si al Cristinei Ordean, a carei prezenta pe covorul rosu de la Oscaruri ar face sa crape de invidie pe orice diva de la Hollywood, muzica lui Salieri s-a dovedit a fi un minunat preambul pentru ce a urmat.

Poate ca Salieri si Mozart au fost rivali in timpul vietii, insa muzica si timpul atenueaza chiar si cele mai acerbe animozitati.

Partea de concert care i-a apartinut compozitorului italian a fost flancata in program de doua creatii ale lui Ludwig van Beethoven: Uvertura Egmont, op. 84 si Simfonia nr. 7 in La major, op. 92.

Daca prima a fost din seria deja traditionalelor sesiuni de incalzire muzicala pe care le propun cei de la Filarmonica din Craiova, cea de-a doua a demonstrat cu varf si indesat cine este Beethoven si de ce este in stare.

Sub bagheta de o energie retinuta a dirijorului Bastien Stil si a interpretarilor mega-energice ale muzicienilor din Craiova, s-a napustit asupra-mi o creatie care m-a luat de guler si a dat cu mine de toti peretii. Ce-i drept, au mai fost momente cand m-a lasat jos, m-a mangaiat duios, dar asta n-a fost decat o pacaleala, pentru ca zbuciumul se relua rapid.

Sa iesi de la un concert cu senzatia ca ai fost batut si sa-ti mai si placa, asta inseamna muzica mare.

Voci de dincolo

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

S-ar putea sa fie surprinsi si un pic dezamagiti prietenii de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, pentru ca nu voi mai uza de stilu-mi flamboaiant si emfatic obisnuit.

De data aceasta, nu va voi spune decat ca am participat la Concertul extraordinar de muzica sacra, sustinut de Corala Academica a Filarmonicii, dirijat de Manuela Enache-Pîrvu si care a inclus cantecele de mai jos, pe care m-am incapatanat sa nu le copiez din materialele informative virtuale, ci sa le tastez litera cu litera, dintr-un simt de pietate laica:

Josef Rheinberger – Abendlied

Franz Schubert – Chor der Engel

Johannes Brahms – Warum ist Licht gegeben dem Muhselingen?

Camille Saint-Saens – Ave Verum

Franz Liszt – Ave Verum

Anton Bruckner – Christus Factus est

Serghei Rahmaninov – O Theotokos Ever – Vigilant in Prayer

Anton Bruckner – Graduale

Giuseppe Verdi – Laudi alla vergine Maria

Serghei Rahmaninov – Bogoroditse Devo

Restul e tacere.

Ce ne jucam, ce vedem, ce ascultam

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Calitatea nu e singura trasatura a concertelor de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, acum incepe sa se contureze si diversitatea.

Spectacolul de saptamana trecuta, care a avut ca tema muzica din filme si jocuri video a deschis o poarta catre un filon atat de bogat, incat si daca stagiunea i-ar fi dedicata exclusiv, n-ar reusi decat sa-l zgarie la suprafata.

Acest inceput a fost insa promitator si reusit, oferindu-mi o gama larga de senzatii inedite.

In primul rand, daca am privi structura de varsta a spectatorilor melomani prin prisma unei curbe gaussiene, de regula m-as afla la capatul ei din stanga. De data aceasta, insa, nu cred ca exagerez cand spun ca eram spre cel din dreapta, pentru ca sala Filarmonicii din Craiova era ticsita cu adolescenti.

Si, ca un facut, companionul meu din acea seara era tot un adolescent, cu ansamblul complet de apucaturi specifice: ireverentios, agitat si un pic narcisist.

I-am dat dezlegare sa plece oricand, daca s-ar plictisi, insa suita de imagini din jocuri video l-a captivat, le recunostea dupa doar cateva secunde si cu greu il domoleam cand incepea sa-mi insire parerile despre fiecare dintre ele.

Nici eu n-am ignorat partea vizuala (mestesugit asamblata de Riccardo La Chioma), mai ales ca mi-a prilejuit constatarea ca viata-mi a bifat ceva ani:

S-a cantat si proiectat din Fallout 4, iar eu am jucat Fallout, primul, legendarul.

S-a cantat si proiectat din Grand Theft Auto 4, iar eu l-am incercat si mi-a displacut primul.

S-a cantat si proiectat din Zelda, iar eu mi-am aduc aminte ca seria asta era deja consacrata cand am vazut pentru prima data un calculator.

Da, am imbatranit, dar ma uit inapoi la tineretea-mi ludica si mi-e drag.

Inedita a fost si conversatia din spatele meu, cea starnita de imaginile si coloana sonora din The Witcher. Daca ar fost trei baieti, probabil ca ar fi trecut neobservata, insa modul aprins cum trei fete gurese il dezbateau m-a facut sa ma intorc si sa intreb cu neincredere abia ascunsa:

Auziti, voi chiar ati jucat The Witcher?

Da, l-am luat de pe Steam.

Am tacut si m-am intors clatinand din cap a uimire.

A nu se intelege, totusi, ca acest spectacol superb n-a fost decat un prilej sa-mi revizuiesc parerea despre categoria de varsta careia ii apartin.

Concertul, in intregul sau, si-a atins exact scopul metafizic: sa simuleze acea experienta de evadare din realitate pe care o ofera un joc bun sau un film mare, dar si accentuand acel ceva fara de care nici unul nici altul nu ar avea acelasi efect: muzica.

La inceput, cand luminile pe scena s-au stins, in asteptarea dirijorului Ivano Guagnelli, si in dreptul fiecarui muzician s-a aprins o luminita, am simtit ca am intrat intr-o poveste de Hayao Miyazaki.

Iar la final, cand totul s-a sfarsit cu una dintre cele mai frumoase imagini ale cinematografiei din toate timpurile – bicicleta zburatoare pe fundal de luna din E.T. – am simtit ca s-a pecetluit o sentinta:

Suntem mai mult decat carne si oase, suntem vise, suntem imaginatie, suntem transcendenta, iar muzica este una dintre caile prin care le atingem.

P.S. Imi permit sa adaug si niste sugestii pentru prietenii de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, pentru ca au deschis o cutia a Pandorei atat de adanca, incat simt ca mi se taie rasuflarea de drag numai gandindu-ma ca as putea vreodata asculta coloane sonore din:

Filme precum Gladiator, Grand Budapest Hotel, Indiana Jones, Star Wars, The Last Temptation of Christ, Inception, Requiem for a Dream, The Fountain, Moonrise Kingdom, Pirates of the Carribean, Interstellar, The Passion of the Christ, Lawrence of Arabia, The 13th Warrior sau Chariots of Fire.

Jocuri precum Starcraft (si cele vechi, si cele noi), Stronghold, Medieval: Total War, Myst (toate), Shadow of the Colossus, Homeworld (1 si 2), Planescape Torment, Sanitarium, Syberia, Deus Ex, Diablo (1 si 2) sau Heroes of Might and Magic III.

Senzatii impartasite

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Sa mergi la un concert impreuna cu un prieten pe care nu l-ai mai vazut de multisor este o victorie a umanitatii impotriva tendintelor centrifuge moderne.

Daca mai este si un spectacol de frumusetea variata a celui care s-a desfasurat pe 22 februarie 2019 la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, bucuria impartasirii este inzecita.

Concertul condus de dirijorul Alexandru Iosub a semanat cu o vizita la un spa metafizic. A debutat lejer si agreabil, cu o suita de Cantece populare rusesti de Anatoly Lyadov, care ne-au pregatit mental (fara s-o stim la acel moment) pentru explozia care a urmat.

Pianul plasat la loc de cinstea in mijlocul orchestrei a fost luat in primire de alura poetica a tanarului Botond Szocs, care avea de interpretat Rapsodia pe o tema de Paganini pentru pian si orchestra, op. 43 de Serghei Rahmaninov.

Si a inceput sa cante.

Si sa uluiasca.

Si sa uluiasca si mai abitir.

Voi face o analogie cu tehnologia; unele televizoare au imagine HD, altele au impins calitatea vizuala atat de departe, incat s-a inventat sintagma, un pic hilara, Ultra-HD. In persoana lui Botond Szocs, in manifestarile si trairea sa intensa la atingerea clapelor n-am vazut ilustrarea conceputului de „stare de flux” (asa cum il defineste Mihaly Csikszentmihalyi), ci a unei veritabile „stari de ultra-flux”.

Norocul sau bunavointa celor de la Filarmonica (le multumesc asa cum Steve Martin ii multumea lui Steven Spielberg la finalul unei ceremonii de decernare a Oscarurilor) mi-a asigurat o pozitie in sala din care am avut ocazia sa privesc direct si suficient de indeaproape catre pianist.

Am ochi ageri, fapt confirmat de consultatii oftalmologice recente, insa au fost momente cand pur si simplu nu ii mai vedeam mainile. Sa traiesti senzatia ca simturile sunt neputincioase in fata manifestarii talentului este infricosator de inaltator.

Dupa formidabila prestatie a lui Botond Szocs, pe care noi, cei din public, nu l-am lasat sa scape fara vreo doua bisuri, excesul de extaz avea nevoie de stabilizare.

Aceasta a avut loc in cursul lucrarii lui Gabriel Faure, Requiem in Re minor pentru solisti, cor, orchestra si orga, op. 48, care, in ciuda numelui mai degraba funebru, a avut un efect de balsam, in care ingrediente de baza au fost vocile sopranei Renata Vari si baritonului Ioan Emanuel Cherata, dar si ale impresionantului cor al Filarmonicii din Craiova, al carui indrumator pentru acest concert a fost Pavel Sopov.

Dupa terminarea concertului, am pasit afara intr-un viscol necrutator. Insa intemperia nu a avut decat efectul de a-mi ciupi putin obraji, nicidecum de a-mi perturba starea de spirit.

Muzica e parte din sistemul nostru imunitar.

P. S. Va spuneam la inceput ca am trait toate acestea impreuna cu un prieten, caruia ii dau cuvantul, pentru a va prezenta inca o perspectiva asupra acestui spectacol (tot ce veti citi ii apartine, eu nu i-am impus decat un pic de concizie):

Un concert de muzica simfonica este sinonim cu nazuinta omului de a crea ordine, arta din haos, printr-o viziune a frumosului. Fiecare instrument isi cedeaza identitatea proprie pentru a realiza ceva maret dincolo de propria lui individualitate. Dupa ce audienta se obisnuieste cu armonia sonora, trecem la un recital la pian al unui tanar pianist (Botond Szocs) ale carui miscări aproape ca se contopesc cu sunetul intr-un spectacol care trebuie să fie vazut pentru a fi inteles.

Corul completeaza evolutia din haos spre individ si o maturitate care le aduce laolalta pe toate. Astfel, orchestra, solistul si corul, sub bagheta dirijorului ofera un spectacol care se simte in timp ce se aude si se vede, iar in momentul in care esti acolo, intelegi cum umar la umar, vibratie cu vibratie, cu totii putem atinge armonia!

Da, muzica este impartasanie.

Vibratii

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Ori mi se tocesc abilitatile transcedentale, ori a fost ceva special cu spectacolul pe care l-am vazut saptamana trecuta la Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Concertul a avut tematica duala Mozart/Piazzola, o foarte reusita combinatie de clasic si modern, care, sub bagheta inepuizabilei si pitorestii energii a dirijorului Gian Luigi Zampieri, mi-a prilejuit o revelatie mai degraba tehnica, nu spiritual metaforica, asa cum mi s-a dus buhul pana acum.

Structura orchestrei a vadit o prezenta covarsitoare a instrumentelor cu coarde. Fara nicio intentie de a le reduce meritele celorlalti distinsi muzicieni care au contribuit la armonia care mi-a desfatat urechile, va voi referi la cei din majoritate, pentru ca multimea de coarde vibrand a fost madlena proustiana.

Asa mi-am adus aminte de un minunat atelier din cadrul magnificului Palais de la Decouverte din Paris, in care am fost parcurs o incursiune in stiinta si arta propagarii sunetului. Lectorul, excelent pedagog, beneficia de ajutorul unui dispozitiv simplu, dar ingenios, care ilustra legatura intre vibratiile unei corzi si producerea acelor semne auditive, care, asamblate de neuronii nostri, plasmuiesc miracolul numit muzica.

De la aceasta amintire m-am intors si mai mult in timp, la momentul cand, un stramos al nostru preistoric, incordand arcul ce-i servea drept arma, a constatat poate ca vibratia corzii ii produce o stare de bine greu explicabila.

Ce drum a parcurs omenirea de la acel moment pana la spectacolul acesta, in care orchestra si cei doi solisti, Andrei Stanciu la vioara si Emma Rotomeza la viola, generau vibratii de ordin fizic care, la randu-le, imi catalizau vibratii launtrice!

Arhimede spunea:

Dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna Pamantul.

Eu spun:

Dati-mi o coarda vibranda si voi insufleti Pamantul.

Un bucket list pe invers

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Un concept care s-a raspandit mai dihai ca pesta porcina este acela de „bucket list”, care s-ar putea traduce prin mai neaosul „lucruri pe care sa le faci pana nu dai ortu’ popii”.

Daca ne uitam pe listele melomanilor (si ale snobilor, dar asta e alta poveste), am convingerea ca in doua treimi dintre cazuri am gasi participarea la faimosul Concert de Anul Nou de la Viena. Nu e de mirare, atat de frumos este acest eveniment, incat si la mine ar aparea in Top 10, daca as avea o asemenea lugrubra enumerare de obiective personale.

Insa exista si o alta calea de a-ti masura viata. Cel mai frumos am gasit-o definita intr-o superba prelegere de pe ted.com a lui Ricardo Semler.

Acesta enunta ideea unei examinari a propriei existente prin prisma lucrurilor pe care le-ai facut deja, nu pe care n-ai reusit sa le atingi inca.

Aplicand un altfel de algoritm, rezulta ca am nu una, ci doua participari la un Concert de Anul Nou. Ce-i drept, nu in capitala Austriei, ci a Olteniei, la Filarmonica avand acelasi nume.

Se intampla pentru prima data la inceputul lui 2018, iar acum, in 2019, mi s-a cristalizat opinia ca este o metoda minunata sa-ti incepi noua perioada de rotatie a Pamantului in jurul Soarelui.

Concertul s-a intitulat Calatorind cu Strauss si a urmat tiparul echivalentului sau mai ilustru, oferindu-ne o bogata varietate de polci si valsuri, din care n-au lipsit deja traditionalele Dunarea Albastra si Marsul Radetzky (acesta din urma fiind si beneficiarul unei galanterii foarte reusite).

Unul dintre elementele de atractie la Concertul de Anul Nou este dirijorul si modul cum isi imprumuta personalitatea restului orchestrei. Anul acesta, la Viena a fost un riguros Christian Thielemann, in timp ce, in 2017, bunaora, admiram exploziva energie a lui Gustavo Dudamel, iar in 2002 figura brazdata, dar impunatoare a lui Seiji Ozawa.

Cel din Craiova a bifat cu brio si aceasta cerinta, in persoana dirijorului Marius Hristescu, a carui charisma sugubeata si relaxata s-a extins ca stare de spirit la instrumentisti, pe care i-am vazut zambind pe tot parcursul spectacolului.

Si nu pot sa nu mentionez (cu un dram de mandrie patriotica locala si malitioasa) ca magnificul concert din orasul lui Mozart si al lui Strauss nu a beneficiat vreodata de o prezenta la fel de diafana precum a solistei soprane Ianna Novac.

Momentele sale muzicale au adus culoare pe scena si in obrajii spectatorilor, sau macar ai celor care au aderat la spiritul de comuniune pe care frumoasa artista il propunea. Ajuns aici, ma simt nevoit sa spun ca publicul din Craiova are nevoie sa invete si sa fie expansiv, nu doar civilizat, mai ales cand artistul de pe scena vreau un duet cu aceia pe care ii are in fata, nu un monolog ca de studio.

Dar e inceput de an si nu se cade sa critic prea aspru.

Avem un intreg 2019 la dispozitie sa ne dezlegam baierile psihicului, astfel incat, la Concertul de Anul Nou din 2020, sala Filarmonicii „Oltenia” din Craiova sa fie un vulcan de emotie, asa cum este Sala Polivalenta cand joaca SCM Craiova.

Da, muzica uneste!

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Inainte sa dezvolt ideea principala a impresiei pe care mi-a facut-o concertul de inchidere a stagiunii Muzica uneste! de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, o sa incep printr-o mica gluma (de fapt, doar pe jumatate).

Erau momente in timpul desfasurarii spectacolului cand mi-as fi dorit sa fiu unul dintre solistii Gina Gloria Tronel (soprana), Olga Sain (soprana), Claudia Codreanu (soprana), Mihai Urzicana (tenor) sau Justinian Zetea (bas), ca sa pot sa ii admir dirijorului Gian Luigi Zampieri intregul arsenal mimico-gestual de care a uzat pentru a conduce Missa in Si minor pentru solisti, cor si orchestra de Johann Sebastian Bach. Trebuie sa fie fost ceva extraordinar si aproape ca ma mir ca interpretii au reusit sa pastreze gravitate necesara operei pe care o cantau si sa nu zambeasca, asa cum o faceam eu.

Dar sa ma ierte maestrul Zampieri, nu am fost doar cu ochii pe domnia sa, ci i-am mai rotit si prin sala, unde am vazut:

Feţe absorbite.

Feţe ganditoare.

Feţe cazute in piept, picotind.

Feţe brazdate de riduri.

Feţe netede.

Feţe incruntate.

Feţe destinse.

Feţe obisnuite cu muzica.

Feţe descoperind muzica.

Feţe barboase.

Feţe imberbe.

Feţe prezente.

Feţe absente.

Feţe de toate felurile.

Feţe care, altminteri, in lumea exterioara salii de filarmonica, nu s-ar intalni si nu s-ar apleca una asupra alteia.

Insa aici, aceste feţe erau orientate in aceeasi directie:

Spre scena si vibratia care razbatea de acolo.

Da, muzica uneste.

Inca mai uneste.

Craiova inundata de muzica

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Doamne-ajuta, inundatii reale n-au prea fost prin urbea noastra, insa le primim cu bratele deschise pe cele de natura culturala, precum Festivalul International Craiova Muzicala – Editia 45 Romaneasca, diluviu auditiv care va avea loc in perioada 19 noiembrie – 1 decembrie 2018.

Celebrare a muzicii deja consacrata, Festivalul Craiova Muzicala isi aduce prinosul Anului Centenarului si isi propune sa realizeze o punte intre muzica romaneasca si interpreti (tot romani, inclusiv care sunt stabiliti peste hotare), rezultatul fiind asternut la picioarele Mariei Sale, Publicul.

Da, stiu, expresia este patetica, insa mi-a venit in minte pentru ca, in programul de mai jos, de o bogatie aproape incomensurabila, se vor regasi si fragmente din coloanele sonore ale unor filme precum Mircea cel Batran sau Mihai Viteazul, care, schioape ideologic cum or fi ele, fac parte, volens, nolens, din cultura noastra recenta.

Iata ce se va putea audia in cadrul festivalului:

Luni, 19 noiembrie, ora 19:00 – Deschiderea Festivalului, Orchestra Simfonica Bucuresti; Dirijor: Tiberiu Soare; Solisti: Dan Dediu (pian), Vlad Maistorovici (vioara).

In program:

Adrian Enescu – Selectiuni din coloana sonora a filmului Mircea cel Batran;

Tiberiu Olah – Selectiuni din coloana sonora a filmului Mihai Viteazul;

Dan Dediu – Coloana sonora a filmului Ecaterina Teodoroiu.

 

Marti, 20 noiembrie, ora 19:00 – Recital vioar – pian; Diana Mos – Mihai Ungureanu.

In program:

Tiberiu Olah – Sonatina pentu violina si pian;

Pascal Bentoiu – Sonata pentru pian si violina, op. 14;

George Enescu – Sonata a III-a pentru pian si vioara, „in caracterul popular romanesc”.

 

Miercuri, 21 noiembrie, ora 19:00 – Camerata Classica; Dirijor: Nicolae Moldoveanu.

In program:

Theodor Rogalski – Trei dansuri romanesti;

Martian Negrea – Isbuc din „Suita prin Muntii Apuseni;

Dan Dediu – Scrisoare pierduta, Suita din Muntenia;

Iosif Ivanovici – Valsul Valurile Dunarii;

Constantin Dimitrescu – Dans taranesc, Suita Oltenia.

 

Joi, 22 noiembrie, ora 19:00 – Ansamblul vocal Blue Noise.

In program:

Prime time blues

Bumble Bee

Portrait

If someday

Dor de viata

Banii

Fulgi, fulgi

Pana cand nu te iubeam

Gemiler

Pass me the jazz

Splanky

I wish you love

I feel it coming

Under pressure

Bits and pieces

Prime Time Blues

 

Vineri, 23 noiembrie, ora 19:00 – Cvartetul Transilvan: Gabriel Croitoru (vioara), Nicusor Silaghi (vioara a doua), Marius Suarasan (viola); Vasila Jucan (violoncel).

In program:

W.A. Mozart – Divertismento KV 137 Si bemol (Molto allegro), Divertismento KV 136 Re major (Presto);

Edward Elgar – Salut d’amour;

Fritz Kreisler – Liebesleid;

Jules Massenet – Meditation;

Antonin Dvořák – Humoresque;

John Williams – Schindler’s List;

Carlos Gardel – Por una cabeza;

R. Martin (Arr.) – Black eyes;

Suite populare romanesti din Transilvania si Muntenia.

 

Sambata, 24 noiembrie, ora 19:00 – Orchestra Simfonica si Corala Academica ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova; Dirijor: Alexandru Iosub; Solist: Ioan Emanuel Cherata (bariton).

In program:

Dan Ionescu – Preludiu si fuga pentru orchestra de coarde;

Gheorghe Stanescu – Tripic simfonic (prima auditie absoluta);

Eugen Petre Sandu – Cantata Pe urmele lui Mihai Viteazul (prima auditie absoluta).

 

Sambata, 1 decembrie, ora 18:30 – Inchiderea Festivalului; Tudor Gheorghe; Corul si orchestra Concertino; Dirijor si orchestrator: Marius Hristescu.

In program:

Tot ce-i romanesc nu piere.

Pretul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru grupuri organizate este de 10 lei. Daca voiati sa mergeti la concertul lui Tudor Gheorghe si alocaserati buget in privinta asta, aflati ca nu mai sunt locuri, insa va ajung banii pentru toate celelalte spectacole.

Asta da oferta de Black Friday!

Mai vine si Grecia pe la noi – Mamma Mia! in Craiova

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Daca deja visati la vacanta din Grecia de la anul sau frunzariti nostalgici pozele din august-septembrie, nu disperati, vine Grecia pe la noi, in Banie.

Nu chiar Vechea Elada, ci o versiune muzicala a ei, adica spectacolul Mamma Mia!,  care va avea loc pe 23 decembrie 2018, la ora 19:00, la Sala Polivalenta din Craiova.

Numele va e probabil arhicunoscut, de la melodia pe care o fredonati deja, ca si mine in timp ce scriu randurile astea, sau de la filmul omonim cu Meryl Streep, Colin Firth si Pierce Brosnan, insa spectacolul are o poveste aproape la fel entuziasmanta precum cea pe care o desfasoara pe scena.

A debutat in 1990 in Londra, sub bagheta dramaturgei Catherine Johnson si a producatoarei Judy Craymer, care l-au mutat apoi pe Broadway, unde a avut un asa succes, incat a devenit unul dintre cele mai longevive din istorie (are 5 124 de reprezentatii) si a depasit nume colosale, precum The Sound of Music sau The King and I (adica, in termeni fotbalistici, ganditi-va ca apare un jucator care ii intrece si pe Lionel Messi, si pe Cristiano Ronaldo).

Rasunetul spectacolului a depasit fruntariile Broadway-ului, astfel ca a adunat pana acum aproape 60 de milioane de spectatori din 50 (cincizeci!) de tari, carora li se vor adauga si foarte multi romani, craiovenii avand privilegiul de a fi unii dintre ei.

Distributia versiunii romanesti include nume pe care sigur le stiti si le indragiti, iar daca sunteti ca mine, adica membru al irepetabilei „generatii cu cheia la gat”, le recunoasteti pe unele drept figurile cu care ati crescut: Loredana (uimitoare capacitate de reinventare are aceasta artista!), Bianca Purcarea, Anca Turcasiu (frumoasa a fost, frumoasa este), Anca Sigartau (Liceeeeeniiiii!), Aurelian Temisan (la mine in casa inca este etalonul „barbatului bine”, iar cele doua melodii pe care le-a scos recent sunt exact ce ne trebuie de Anul Centenarului), Ernest Fazekas, Adrian Nour si Silviu Mircescu.

Sunt convins ca, daca merg acum la Sala Polivalenta, o sa vad o coada lunga si nu pentru vreun meci al Universitatii Craiova, ci pentru biletele de la Mamma Mia!, care s-au pus deja in vanzare. Daca nu vreti neaparat sa traiti experiente similare „Epocii de Aur”, le puteti achizitiona si de pe iabilet.ro.

Si, pentru ca in Grecia se merge cu familia, pana pe 15 noiembrie 2018, promotia „Friends and Family Package” are o reducere speciala de 20%.

23 decembrie este o data la care oamenii sunt in cautari febrile de cadouri pentru Craciun. Va sfatuiesc sa devansati aceasta operatiune, pentru ca in acea seara de duminica ne aventuram in minunata si insorita Grecie pe ritmuri de Abba.

Oferta de Black Friday! In perioada 16 – 18 noiembrie, biletele la Mamma Mia! se pot achizitiona cu o reducere de 25%. Puteti gasi mai multe detalii, accesand acest link.

Resuscitarea unui Lord

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Ca ma apuca transcendenta cand sunt la concertele de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova nu mai este o noutate, insa directiile in care aceasta vireaza sunt de-a pururea surprinzatoare.

De pilda, stand eu si lasandu-ma coplesit de Requiemul pentru solisti, cor si orchestra al lui Giuseppe Verdi, dirijat cu verva de olandezul Theo Walters, m-am pomenit intorcandu-ma spre un monument al audio-vizualului si al culturii – seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark.

Nu-mi place eticheta de „documentar” care i se aplica acestei realizari monumentale; discursurile care insotesc exceptionalele imagini si locuri prin care ne poarta istoricul de arta englez compun o aventura nemaivazuta in modul cum a evoluat lumea europeana de-a lungul secolelor care au urmat caderii Imperiului Roman. Iar peste toate se suprapune o muzica de o calitate exceptionala, asemanatoare celei la care eram expus in sala filarmonicii.

In timp ce orchestra, corul si solistii Requiemului (Renata Vari – soprana, Asineta Raducan – mezzosoprana, Pataki Adorjan – tenor, Ion Dimieru – bas) imi asigurau fundalul sonor, m-am vazut din nou calatorind prin sublima asprime a insulei Michael Skellig, incercand sa deslusesc traseul catre revelatie in labirintul de pe podeaua Catedralei din Chartres, ramanand mut de uimire in fata Sarutului lui Iuda din Capela Scrovegni de Giotto sau lasandu-ma apasat de grandoarea Capelei Sixtine.

Insa seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark nu mi-a trezit doar asocieri senzoriale. Insusi prezentatorul, la finalul unui episod, sintetiza miracolul muzicii precum cea pe care o audiam chiar atunci:

Habar n-avem ce spun acesti interpreti in timp ce canta si, totusi, stam cu orele sa ii ascultam.

Muzica este translatorul universal.