Pianistul si drumul printre stele

Deloc nociva, ba chiar benefica putere halucinogena a muzicii pe care am trait-o la Filarmonica „Oltenia” Craiova si despre care v-am povestit aici a recidivat in saptamana care a urmat, in timpul unui alt concert.

Acesta l-a avut in prim plan pe solistul de pian Toma Popovici, care desfasurat intreaga grandoare a Concertului nr. 4 in Sol major pentru pian si orchestra de Ludwig van Beethoven, inconjurat de aceeasi abnegatie a muzicienilor din orchestra craioveana.

Pozitionarea pianului, impozant cum il stiti, in mijlocul scenei pline de instrumentisti, si sunetele cand nelinistitoare, cand mangaietoare care emanau inspre noi, spectatorii, mi-a provocat o alta viziune, si mai inedita decat cea precedenta.

Nu stiu cati dintre voi ati incercat o capodopera a jocurilor video de pe vremuri, intitulata Homeworld. In spatiul cosmic, o nava-mama de dimesiuni colosale si flota insotitoare parcurg nemarginirea Universului in cautarea unei planete de origini, o imbinare de Odiseea lui Homer si Exodul biblic intr-un cadru SF de cel mai bun gust.

Silueta dominanta a pianului, acompaniat de variatele instrumente dimprejur m-a transportat exact in mijlocul acelei aventuri intergalactice. Pe langa pianul ca nava-mama, aveam viorile, numeroase precum interceptoarele, violoncele pe post de fregatele, iar contrabasurile reprezentau, bineinteles, crucisatoarele grele. Iar modul bland cum dirijorul Antonio Iriza Momblant inchega acest ansamblu era exact ilustrarea vocii care te insotea in misiuni.

Nu cred ca am fost singurul care s-a delectat cu modul cum aceasta bucata muzicala a indemnat la cautarea unui Homeworld interior, pentru ca aplauzele prelungi l-au obligat pe Toma Popovici sa ne acorde un bis solo, constand in Intermezzo de Brahms.

Si atunci a avut loc o alta revelatie. Privirea visatoare a membrilor orchestrei si intensitatea interpretarii artistului mi-au adus aminte de o scena de o frumusete aproape neverosimila din The Pianist al lui Roman Polanski, aceea in care un Adrien Brody rebegit si hamesit atinge clapele cu un asa har, incat ii castiga simpatia unui ofiter nazist.

Desi povestea din film se bazeaza pe o intamplare reala, multi i-au pus veridicitatea la indoiala. Ascultandu-l pe Toma Popovici nu mai am niciun dubiu ca muzica poate imblanzi chiar si o fiara.

Metempsihoza la Filarmonica

O vineri seara care promitea sa fie doar agreabila s-a transformat intr-o experienta uimitoare.

Locul metamorfozei: Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Intai m-am delectat cu Preludiu si Fuga de Constantin Silvestri, bucati muzicale care au scos la inaintare o mare parte a efectivelor filarmonicii.

Apoi m-am lasat purtat de magia pregatitoare a Simfoniei nr. 40 in Sol minor a lui Mozart, ajungand, inevitabil, cu gandul la capodopera Amadeus a lui Milos Forman si la inubliabila invidie a mediocritatii intruchipate de Salieri al lui F. Murray Abraham.

Dupa pauza a inceput transmutatia, cand alaturi de orchestra care interpreta Concertul in Re major pentru vioara si orchestra al lui Johannes Brahms, pe scena a urcat tanara violonista Malina Ciobanu.

De fapt e chiar foarte tanara (are doar 20 de ani), insa voiam sa pastrez acest adverb de intarire pentru a spune ca e si foarte talentata. Atat de talentata, incat, intr-unul dintre momentele cand era singura care manuia arcusul, ceilalti colegi de breasla si omologi instrumentisti o priveau cu zambete pe care as fi vrut sa le pot importaliza.

Dupa ce mi-am revenit din socul produs de virtuozitatea solistei, am inceput sa am o vedenie si, va jur, n-am calcat prin Canada niciodata!

Scena filarmonicii s-a transformat treptat intr-un teatru antic grecesc, exact la momentul cand Thespis a introdus personajul care se distingea de cor si lansa un conflict care dateaza de cand lumea: individul impotriva divinatatii si a destinului.

Numai ca aici duelul dintre individ si fortele demiurgice care il inconjoara a fost unul de o armonie impecabila. Ansamblul muzicienilor craioveni a invaluit-o pe Malina Ciobanu si minunata ei expresivitate, rivalizata de energia aiuritoare a dirijorului Gian Luigi Zampieri, care a facut mai multe genuflexiuni decat execut eu la antrenament.

Aplauzele din jur m-au coborat de pe Acropole si m-au readus in Craiova.

Cine mai are nevoie de iarba cand ai muzica de o asemenea calitate?

Enescu merita dezgropat

Asa-i ca v-am speriat un pic cu titlul?

Parca imi si imaginez, ca in bancul cu securistul si mutatul muntilor, doi reprezentanti ai statului, unul de la Ministerul Culturii, altul de la Ministerul Sanatatii, venind cu pasi hotarati spre mine, ca sa-mi ceara socoteala.

In realitatea, nevinovata, dar interesata mea intentie era sa va readuc aminte ca, printre marile personalitati romanesti pe care merita sa le celebram in Anul Centenarului, este si George Enescu.

Cat de mare a fost Enescu?

Mi-aduc aminte o anecdota dintr-o carte despre oameni celebri:

Asteptandu-l pe George Enescu, cazat la etaj intr-un hotel, cineva intreaba?

– Cand coboara Enescu?

La care Yehudi Menuhin raspunde solemn:

– Maestrul nu coboara niciodata!

Si imi mai aduc aminte si vizita la Muzeul National „George Enescu”, unde am parcurs noianul de obiecte si fotografii cu interesul limitat al necunoscatorului, insa am ramas mut de uimire in fata panopliei de decoratii pe care compozitorul roman le-a primit de-a lungul vietii.

Si mai este si acest tablou de la Muzeul de Arta din Craiova, in care Corneliu Baba a surprins exact conditia de geniu a lui George Enescu: singuratatea, apasarea valorii si unicitatea.

Acestea fiind spuse, cred ca v-am convins ca spectacolul 100 X Enescu, care va avea loc la Filarmonica „Oltenia” Craiova miercuri, 24 octombrie 2018, la ora 19:00 e o ocazie care nu prea e de ratat.

Ideea concertului dirijat de Cristian Lupes este sa reconstituie celebrul turneu pe care un tanar George Enescu il sustinea acum o suta de ani, in scopul stimularii creatiei muzicale romanesti.

Programul va consta din Dansuri romanesti de Bela Bartok, 5 of Millenium de Liviu Danceanu si Octuorul op. 7 de George Enescu insusi, iar artistii itineranti care vor poposi acum la Craiova sunt: Diana Jipa, Cristina Denise Pasa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian (vioara); Vots Emanuel, Madalina Penciu (viola); Postolache Bogdan, Eduard Zecheru (violoncel).

In acest An Centenar, daca te uiti la cine e la putere, daca te uiti la cine e in opozitie, daca te uiti in tara, mai ca te bufneste plansul.

Hai sa ne indreptam macar catre George Enescu, sa gasim putere sa mai rezistam inca 100 de ani!

Jazz-ul si meandrele memoriei

Saptamana trecuta am beneficiat de privilegiul de a participa la trei dintre cele patru seri ale Craiova Jazz Festival, despre care v-am anuntat aici, rezultatul fiind un mozaic de senzatii mnemonice si emotional-cognitive pe care vreau sa le recreez, tot cu ajutorul memoriei, descriindu-vi-le in randurile urmatoare.

Marturisesc ca spectacolul din prima seara ma interesa cel mai mult, pentru ca stiam ca voi avea ocazia de a-l asculta pe Nello Salza, trompetist care a lucrat cu maestrul Ennio Morricone. Astfel, mi-am dat seama cat inseamna coloana sonora pentru un film. Dupa numai cateva secunde, eram deja transportat in The Good, The Bad and the Ugly, in The Hateful Eight, in Nuovo Cinema Paradiso, dar si in La vita e bella sau Ultimo tango a Parigi. Minunat lucru este memoria, daca are materie prima pe care sa lucreze!

In a doua seara, am constatat ca memoria e sora buna cu imaginatia, deoarece ariile de muzicuta ale lui Gianluca Littera, acompaniat de trupa-i de artisti dedicati, imi generau fel si fel de proiectii cinematografice ad-hoc. De la strada prafuita a unui western am trecut prin suspansul unui film noir si am ajuns chiar pana la o exuberanta de tip La La Land.

In ultima seara, cea care a incheiat acest minunat festival, am gustat din nou din amintirea cinematografica, lasandu-ma invaluit de magia unui American in Paris de George Gershwin, potentata  de un Gialuca Littera dezlantuit in mijlocul intregii orchestre a Filarmonicii Oltenia, dirijata de Walter Attanasi, cu a sa daruire molipsitoare.

Dar bonusul a fost ca am experimentat si acea stare de extaz care justifica includerea muzicii in cea mai mare parte a ritualurilor religioase, prin intermediul unei melodii de Bruno Mars, careia instrumentele si vocile de pe scena i-au imprimat o verva care i-a ridicat in picioare pe multi dintre spectatori, printre care si subsemnatul.

Craiova Jazz Festival a fost un vis frumos, care s-a intamplat aievea.

Il astept cu ochii, urechile si mintea deschise pe cel de la anul.

Fotografiile sunt luate din albumele realizate de doi frati intr-ale blogging-ului, Daniel si Adrian.

Craiova invaluita de jazz

Enumeram la un moment dat toate evenimentele care capata traditie si care recomanda Craiova pentru o viitoare (si mai consistenta) candidatura la titlul de Capitala Culturala Europeana si am omis sa mentionez Craiova Jazz Festival, asa ca imi fac mea culpa si o sa ma spun ca nu mai e mult si incepe o noua editie.

Craiova Jazz Festival 2018 va avea loc de 12 pana pe 15 septembrie la Filarmonica „Oltenia” si ar cam fi cazul sa va rezervati serile, pentru ca in fiecare dintre acestea se anunta spectacole deosebite.

Pe 12 septembrie, iivom audia pe cei de la Nello Sanza Ensemble, condus de Nello Sanza, un trompetist care a colaborat cu insusi Ennio Morricone pentru The Hateful Eight sau cu Nicola Piovani pentru La vita e bella. Nu stiu despre voi, dar, pentru mine, ideea de a ma apropia asa mult de un Oscar este irezistibila.

Pe 13 septembrie, vom putea asculta o trupa numita Gianluca Littera Double Breath Quartet, din randul carei se va distinge un instrument micut, dar seducator – muzicuta.

Pe 14 septembrie, Flavio Boltro BBB Trio se va demonstra cum se poate realiza o fuziune jazz-rock-electronic.

In incheiere, pe 15 septembrie, are loc spectacolul Attansasi & Friends, sub bagheta dirijorului Walter Attanasi si cu participarea Orchestrei Simfonice si Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.

Pretul unui bilet este suficient de mic (30 de lei) incat sa faca impardonabila imaginea unui sali care nu e arhiplina.

Pentru copii incepe scoala, pentru adulti incepe scoala copiilor, insa, si pentru unii, si pentru altii, incepe Craiova Jazz Festival 2018, iar asta nu poate fi decat motiv de bucurie.

Eurovisionul lui 2018

Danemarca

Eurovisionul lui 2018 a inceput cu niste semne rele: doua melodii autohtone frumoase, doua voci exceptionale, avand ca rezultat neagra presimtire ca o mare parte din melodiile din concurs o sa mi se para, prin comparatie, mai nasoale. Fapt care s-a si intamplat, de altfel. Iata impresiile despre fiecare in parte:

Ucraina – Accente emo-vampirice, dar tipul e prea agitat pentru unul care de-abia a iesit din cripta; n-am mai vazut pian in flacari pe undeva, candva?

Spania – un duet cum s-au mai vazut nenumarate la Eurovision, dar interpretat cu o expresivitate rar intalnita; culmea, ea are un decolteu generos, insa te atrage mai mult figura-i iluminata de zambet superb.

Slovenia – Hip Hop feminim cu ceva ce se vrea a fi atitudine; patriotismul lingvistic ex-iugoslav n-a murit, e bine mersi.

Lituania – Miss Eurovision protapita in mijlocul scenei; sentiment maxim.

Austria – Austriac negru (ia de-aci, Hitler!); melodie cu influente gospel, adica nu rea, dar care nu straluceste nici pe departe prin originalitate.

Estonia – niste dinti exagerat de frumosi, o voce in stil Cezat Ouatu, dar mai la locul ei, avand in vedere sexul interpretei; spectacolul vizual este magnific, iar melodia in italiana il acompaniaza in mod inaltator.

Estonia

Norvegia – Fostul castigator de Eurovision Alexander Rybak are ambitia sa-l egaleze pe Johnny Logan; vizual, spectacolul il pastiseaza pe al unui alt castigator, Mans Zelmerlow, iar Alexutzu, dragule, daca il imiti pe Bruno Mars si aduci din nou vioara, nu prea vad cum poti sa ai pretentii.

Portugalia – Portughezii fac doar ce stiu ei bine sa faca si le-a adus titlul anul trecut; de data aceasta in duet si cu o asezonare mai moderna, insa ulciorul nu merge de doua ori la apa.

Marea Britanie – Melodie tipica de Eurovision prin tematica, voce sau scenografie; ar fi trecut neobservata, daca n-ar fi fost incidentul cu individul care a patruns pe scena.

Serbia – Nenea cu barba si instrument traditional face toti banii; in rest, patriotism mistic balcanic.

Germania – Ed Sheeran teuton si nedus de mult la frizer; daca va plac clonele, e in regula.

Albania – Costumatie interesanta in fata, dubioasa in spate, de parca ar fi fost implicat si Botezatu pe-acolo; o voce polivalenta, care poate duce notele in diverse directii, insa melodia este uitabila.

Franta – Cica melodie e bine cotata la pariuri; tipa are acea voce frantuzeasca menita sa te unga pe suflet, insa tipul canta la chitara cu entuziasmul unui lautar care e la a treia nunta in aceeasi seara; nu poti sa castigi Eurovisionul cand rostesti „merci” de 100000000000 de ori, poate doar sa faci reclama la ciocalatelele alea delicioase.

Moldova

Cehia – Acest scolar ceh este echidistant: fura in egala masura de la Bruna Mars si Ed Sheeran, normal ca melodia suna bine, iar trompeta chiar senzational; coregrafia e de nota zece plus.

Danemarca – Vikingii nu mai prada pe coastele Europei, se limiteaza acum la a incerca sa fure voturi cu o melodie care mizeaza exclusiv pe patetismul barbilor interpretului si ortacilor sai.

Australia – visu-mi de a vedea Eurovisionul castigat de o tara de la antipozi se amana.

Finlanda – Il mai stiti pe Mr. T? Asta e nepoata-sa, dar nu ma intrebati cum de e alba; inca o melodie in dulcele stil clasic cu care Eurovisionul ne rasfata de ani buni; nazistele cu miscari lascive mi-au adus aminte ca trebuie sa fac cumva rost de Iron Sky 2: The Coming Race.

Bulgaria – Multiculturalism si multivocalism bulgaresc; ea are un costum de personaj malefic dintr-un film SF de categorie B spre C.

Moldova – In sfarsit, ceva manelistic! Cum de fac fratii nostri de peste Prut ca au niste puneri in scena senzationale de cativa ani incoace? Poate pentru ca nici nu le trece prin cap sa castige, ci doar sa se distreze.

Suedia – Ca sa nu ramana pe dinafara, Justin Timberlake si Justin Bieber se lasa si ei copiati de un suedez care nu doreste sa fie vazut prea mult, din decenta, probabil.

Ungaria – Linkin Park in maghiara; copiatul ia proportii legendare la editia asta de Eurovision.

Cipru

Israel – Mizanscena e delicios de kitschoasa, iar interpreta e condamnata la o auto-bascalie care strica orice aer proaspat ar fi putut emana in comparatie cu furaciunile anterioare.

Olanda – Dupa un inceput western, melodie devine rapid o versiune inferioara e Bon Jovi; care e faza cu negrii care danseaza de parca ar fi posedati, o sa iasa cumva Get Out 2?

Irlanda – O melodie cuminte din punct de vedere muzica, dar povestea spusa de cei doi dansatori e fix pentru adeptii Coalitiei pentru Familia Traditionala.

Cipru – Ce intrare! Ce picioare! O Beyonce mai filiforma care canta o melodie manelistica, dar slabuta (jocul de cuvinte e neintentionat), chiar si pentru gustul meu.

Italia – Italienii ne ajuta sa trecem la faza urmatoare printr-o melodie care nu te solicita deloc intelectual, desi se bazeaza cu platitudini socio-politice inserate computerizat.

Ca un facut, bataia ce mare a fost intre silueta si gabarit si a castigat Israel, iar interpreta cea rubiconda a tinut mortis sa precizeze: See you next year in Jerusalem!

Editia din 2019 a Eurovisionului va fi una periculoasa.

Israel

Eurovision 2018 pe Twitter

Twitter-ul a fost resuscitat de Donald Trump, insa momentul cand atinge zenitul este in noaptea Eurovisionului, iar 2018 n-a facut exceptie, asa ca iata inca o editie de colectie de poante adunate de peste aceasta retea sociala, sa aveti ce face pana imi redactez mazgaliturile proprii din timpul concursului:

Nobody cares how deep the lyrics of your ballad are. We wanna see lit shit. We want Russian grandmas baking cookies on stage, we want gays, we want strippers. That’s what Eurovision is REALLY about.

If Ireland doesn’t give us 12 points, they can fuck off thinking they’ll get any sort of Customs arrangement. (un englez)

I love how memeable Eurovision is.

Hello to all our friends in Europe. Please vote for Ireland. We’re not in World Cup this year and we could really do with a win.

If by some fluke Britain were ever to win and we had to find someone dull to do this interval music while votes are counted, it’d be Ed Cocking Sheeran wouldn’t it?

This interval section of Eurovision is the exact feeling of sitting in a club at 1 AM, wishing you were at home while all your wasted mates dance to shit music.

So 50% of the Eurovision vote comes from you on the phone, 50% from each country’s panel and the other 50% from Putin.

I hope that microphone thief is given the maximum penalty, which I presume is being forced to listen to Lithuania’s song on loop for eternity.

You don’t know cringe until you watch Eurovision presenters attempt comedy.

I hate this time in the Eurovision. Waiting for the voting. It’s like the time between getting the „we need to talk” text, and being told why you’re such a shitbag who needs to be dumped.

GDPR must have peaked. My husband just asked: “Wait, isn’t this Eurovision vote a massive data collection of phone numbers?!”. Yes, yes it is. (Bravo, Gabi!)

Cyprus is absolutely the girl who starts drama on a night out and ends up crying in the Uber home about how everyone is just jealous of her.

Next year we should send a Brexiteer and let them sit there as Europe shout WE’VE HAD ENOUGH OF YOU at them for 40 minutes.

Three things are certain in life – death, taxes and Greece and Cyprus giving each other 12 points.

Russia making their intentions clear with Moldova after sending them 12 points. I’d be afraid.

Can I enter Eurovision 2019 with a „Free Palestine” ballad?

I bloody love Eurovision with unbridled joy, not least because it reminds me the world makes no sense and it’s important to know that.

Jazz inauntru, Jazz afara

De regula, cand vine vorba de evenimente culturale, sunt ca un iepure cu urechile ciulite, sensible la orice stire din domeniu.

Acum, insa, ma vad nevoit sa recunosc: daca n-as fi vazut, intamplator, un articol al colegului de breasla bloggereasca Daniel Botea, as fi fost in stare sa ratez un proiect deosebit: Craiova Jazz Festival, care va avea loc in perioada 14 – 17 septembrie 2017.

Colegul mai sus amintit e mai disciplinat si mai riguros ca mine, asa ca va invit sa ii cititi articolul pentru a afla programul acestui festival in cele mai mici amanunte.

Eu o sa ma las in voia informarii creative si o sa va explic ce e cu titlul nitel dubios.

In primul rand, concertele din cadrul Craiova Jazz Festival vor avea loc atat in superba sala a Filamornicii Oltenia (a carei acustica mi-a fost laudata mai deunazi de catre un amic, impatimit al echipamentelor audio, dar si terifiant de exigent in materie de echipamente audio si sunete, in general), cat si la Teatrul de Vara din Parcul „Nicolae Romanescu”, adica veti putea inspira si oxigen proaspat, si muzica de calitate.

In al doilea rand, formatiile si solistii care vor concerta vin atat din Romania, cat si din Germania, Chile sau Cuba.

Vreti tambal? Ii aveti pe cei de la Ethnotic Project.

Vreti tamburine caraibiene? Ii aveti pe cei de la Ekue Band.

Daca printre voi, cititorii, exista vreunul caruia i s-a luminat finalul de saptamana afland despre Craiova Jazz Festival, atunci ziceti „Bogdaproste!”, cum am zis si eu cand mi-a iesit in cale articolul lui Daniel Botea.

Vindeca-te de fosta* prin muzica

circle_of_love

N-am cum sa scriu despre spectacolul Circle of Love, care va avea loc sambata, 12 noiembrie 2016, la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, din perspectiva celui pasionat de Depeche Mode, pentru ca nu sunt.

Stati, nu sariti cu mainile pe gaturi de sticle sparte, n-am zis ca n-ar fi vreo formatie mare, dimpotriva, insa asa sunt eu, nu-mi mai fauresc idoli de prin liceu, cand am vazut Gladiator de cate ori revenea in oras.

Asadar, pe mine nu ma incanta ideea acestui spectacol din perspectiva numelui de pe afis, ci din alte motive:

Primo, iata cum e descris Circle of Love Show:

Spectacolul spune povestea de dragoste a lui Alex (personajul principal), intamplarile de viata prin care acesta trece din dragoste si pentru dragoste si evidentiaza trairile si starile psihologice prin care trecem cu totii intr-o despartire.

Sa ridice mana cine n-a trecut vreodata prin asa ceva. Asa cum banuiam, n-a fost ferit nimeni de o astfel de pacoste sentimentala. Atunci nu strica un fel de meloterapie, chiar daca e la ani distanta de deceptia cu pricina.

Secundo, iata ce se mai spune despre spectacol:

Tot textul spectacolului este format din versurile melodiilor lui Depeche Mode, care urmaresc firul epic.

O astfel de potrivire din condei nu-i lucru usor si sunt foarte curios cum au scos-o la capat cu treaba asta.

In final, o mica mentiune mi-a facut inima sa tresalte:

Este de fapt un altfel de musical, un musical multimedia.

Spuneam candva pe acest blog ca musical-ul mi se pare forma suprema de expresie a cinematografiei si nu mi-am schimbat intre timp parerea, iar ocazia de vedea unul de o asemenea factura pare de neratat.

*Dat fiind ca spectacolul il are ca protagonist pe un anume Alex, am adaptat titlul in mod corespunzator, dar sunt sigur ca functioneaza si de partea cealalta.

 

 

Eurovision fara romani

ucraina_eurovision

Ucraina

Ma simt dator sa fac o confesiune: titlul e mai mult sa atraga atentia, cu sau fara romani, Eurovisionul din Suedia de anul acesta a fost la fel de generos cu momente sublime si ridicole ca in alti ani. Iata cronica lui, pe care am mazgalit-o in timp real.

Incepe spectacolul, o parada a modei interesanta, dar pentru care au fost martirizati prea multi copaci.

Belgia – sclipoceli disco si o melodie de-a Aguilerei de cand era pubera.

Cehia – a inceput sirul interpretelor protapite in mijlocul scenei; cea de acum are ceva voce si e frumoasa foc, mai ales dupa ce isi despleteste parul.

Olanda – un interpret care de-abia isi tine ochii deschisi, iar eu tind sa patesc la fel, datorita vocii lesinate; efectele de pe podeaua scenei ma tin totusi treaz si presimt ca rolul tehnologiei va fi iar decisiv.

Azerbaidjan – buzele supradimensionate ale cantaretei cenzureaza din vocea si asa slabuta; dansatorii din jurul ei sunt imbracati dubios, dar sa nu uitam ca suntem in Suedia, o tara cu moravuri dezinhibate.

Ungaria – interpretul e ragusit in mod intentionat; cei din grupul vocal au niste miscari, de parca ar face pe ei, dar, per ansamblu, melodia nu e rea.

Italia – uite ca mai sunt unii care canta in limba materna; ba nu; coregrafia e haioasa, e aproape un videoclip, dar o vedem noi, cei din fata ecranelor, cei din sala probabil vad si asculta o cantareata fara prea mari aptitudini vocale.

suedia_eurovision

Suedia

Israel – catastrofa stilistica a concursului, pana acum; nici melodia, nici coregrafia insotitoare lipsita de sens nu ajuta la a redresa impresia deplorabila.

Bulgaria – traiesc intens ceea ce anglo-saxonii numesc „mixed feelings”: pe de o parte, admir vestimentatia SF, dar coafura aia de parca i-a scapat cineva o caldare cu apa clocotita in cap e oribila; desi melodia se vrea a fi pop, mai derapeaza manelistic cand si cand.

Suedia – ce smecheri sunt suedezii – altora le fac niste efecte vizuale atat de mestesugite, incat uiti de melodia in sine, in schimb, la a lor, adopta un stil simplist, care se potriveste perfect cu alura interpretului, care canta frumos si are gesturi simpatice si naturale; favoritul meu pana acum.

Germania – Ceeeee? Cineva vrea sa o dea jos pe Merkel, de i-a imbrobodit pe nemti sa accepte punerea asta in scena: o scufita incornorata prin padurea fermecata. Incredibil!

Franta – decat sa se faca de ras ca in alti ani, francezii au ales sa treaca neobservati; au reusit.

Polonia – interpretul mi-aduce aminte de Albrecht Durer sau de o replica monumentala din piesa Omul-perna (cine a vazut-o stie sigur la ce ma refer), are o voce precum a Conchitei, dar n-are rochie; trecut-au vremurile cand polonezii trimiteau fete de la tara, sanatoase si pricepute intr-ale covasitului.

rusia_eurovision

Rusia

Pauza intre sesiunile de cantat; Loreen si-a pus belciug in nas.

Australia – australienii incep sa invete cum sta treaba la Eurovision si au trimis o asiatica protapita in mijlocul scenei; la capitolul voce inca nu au invatat sa faca rabat, suna bine.

Cipru – rock anodin; la ce tehnologie e disponibila, cum sa te cobori la efecte de fum, ca pe vremea lui Pazvante?

Serbia – nu sariti pe mine, va rog, dar n-am putut sa nu remarc ca intre tipa de pe scena si cea din promo e o diferenta de cel putin zece kilograme; firul melodiei – Xena respinge in mod repetat avansurile unui gagiu, iar la final afiseaza o privire care l-a facut pe misoginul din mine sa se cutremure.

Lituania – jachetzica de un alb imaculat si o coafura la fel de dezastruoasa ca Israel sau Bulgaria; a aruncat jachetzica, nuuuu, da-mi-o mie!

Croatia – Oooooo, unde esti, Ouatule, sa-ti vezi consoarta? Niste initiati Sith o dezbraca partial, dezvaluindu-i desuurile la fel de argintoase.

Rusia – rusii au schimbat strategia, nu mai trimit frumuseti blonde, ci pe un tip cu, un plus de neliniste, o tinuta cvasi-militareasca; incep niste efecte speciale, care continua si… Wow! WOOOOW! WOOOOOOOOOW! Un spectacol ingenios si grandios ni se dezvaluie, iar melodia il insoteste inspirat; notiunea de „favorit” intra in sistem dualist.

Spania – spaniolii s-au modernizat, au ajuns la nivelul anilor ’90; coafura penibila pe care am invocat de mai multe ori pare a fi unisex.

Letonia – balticii sunt vorbiti intre ei; si letonul are jachetzica, doar ca e neagra.

Ucraina – pe tipa asta o roade ceva, dar nu stiu ce (explicatie post-factum: de obicei nu ascult versurile melodiilor, iar cea de fata nu a facut exceptie, basca faptul ca nu m-a impresionat vocea ei, dar faca-se voia poporului).

Malta – in romana, melodiei ii spune „Mergi pe apa”, ce inseamna sa stai pe o insula; si la aceasta interpreta am detectat o discrepanta de gabarit intre promo si scena, dar, la final, un gest dragut pe burtica a lamurit situatia. Melodia? Alta data.

Georgia – din promo reiese in patria lui Rustaveli si Stalin se fac niste gratare, sa te lingi pe buze! Intepretii – niste rockeri la fel de insipizi precum cei din Cipru, dar cu palarii; ei cu melodia, eu cu gandul la gratare.

Austria – o tipa zambitoare care canta in franceza.

Marea Britanie – pe interpreti ii cheama Joe si Jack, adica un fel de Bula si Strula ai Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord; la final cei doi se imbratiseaza, daca nu ii iubeste nimeni pe englezi la Eurovision, macar sa se iubeasca intre ei.

Armenia – o bunoaca de final cu niste picioare bine sculptate si ostentativ afisate, ca avem ochii bine clatiti pentru marea urzeala geopolitica ce urmeaza.

Eurovision_2016

Un final de infarct, cum ar spune comentatorii nostri sportivi.

Am sperat ca se va reedita duelul de anul trecut intre Suedia si Rusia, insa ori Providenta, ori un operator de telecomunicatii cu un sardonic simt al umorului ne-a oferit o disputa intre Rusia si Ucraina si posibilitatea aproape materializata de a vedea cum concursul pan-european al muzicii este castigat de Australia.

UE, hai cu subventiile catre Ucraina, ca sa aiba bani de Eurovision la anul!