Inca o sansa pentru Herta Muller

Nu-mi place Herta Muller.

Nu ma iau de modul cum arata, ca sa nu-mi pun spatiul virtual in cap.

Am un ce impotriva modului cum scrie, fapt pe care l-am dezbatut la ceva timp dupa ce a luat premiul Nobel pentru literatura, cand mi-a picat in mana una dintre cartile ei.

Si pentru ca nu-mi place, nici n-am mai cautat sa ma intalnesc cu ea in calitate de cititor.

Insa, pe datele de 17, 18, 20 si 21 decembrie, la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, regizorul Alexandru Istudor si actorii Romanita Ionescu, Adrian Andone, Marian Politic, Gabriela Baciu, Stefan Cepoi, Corina Druc, Vlad Udrescu si Raluca Paun incearca sa ma reconcilieze cu Herta Muller prin intermediul spectacolului intituat Cealalta tara.

Piesa se bazeaza pe trei romane ale ei (Calatorie intr-un picior, Omul este un fazan pe lume si Inca de pe atunci vulpea era vanatorul) si urmareste istoria personajului Irina si a familiei acesteia in Romania anului 1989, precum si incercarile lor de a parasi tara cu destinatia Germania.

Da, stiu, subiectul este grav si tragic, insa scriitura nemtoaicei, pe care romanii s-au grabit sa o revendice, de parca ar fi meritul lor ca au prigonit-o si au trimis-o spre Nobel, n-a rezonat cu fiinta mea.

Dar am mai imbatranit si am devenit mai tolerant, asa ca nu ascund ca sunt curios cum o s-o receptez acum.

 

Perpetua incornorare

plak dandin vegleges.cdr

Sambata, 10 decembrie 2016, si duminica, 11 decembrie 2016, la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova se joaca Georges Dandin sau Sotul pacalit de Molière.

Sunt foarte frust in exprimare, pentru ca nu sunt nevoit sa fac eforturi, am doi asi, cate unul pe fiecare maneca.

Unul este afisul, care, dat fiind titlul piesei, face orice alta precizare redundanta.

Al doilea este regizorul Laszlo Bocsardi, cel cu a carui incredibila viziune artistica m-am mai intalnit la Hamlet, la editia 2014 a Festivalului Shakespeare. A stat pe scari la acel spectacol, pentru ca sala era ticsita, iar locurile putine, insa nu-mi aduc aminte disconfortul, ci doar incantarea de a fi partas la o asa creatie teatrala.

Asa-i ca e cazul sa va urez vizionare placuta?

Sfarsit de noiembrie, cu vechi si nou

Sfarsitul de noiembrie ne aduce vechiul si noul ingemanate la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova.

Dupa radiografia amuzanta si patrunzatoare a mediului scolar romanesc din Antisocial (o combinatie de interpretari reusite si replici haioase care m-a facut sa rad cu gura pana dupa urechi), cei de la Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu revin in Craiova luni, 28 noiembrie, ora 18:00, cu o alta piesa inscrisa in proiectul „Manifest pentru dialog”, intitulata #minor.

minor_foto-adi-bulboaca

Iata cum o descriu realizatorii:

Spectacolul #minor, regizat de Bogdan Georgescu, porneste de la doua cazuri intens mediatizate anul acesta – situatia familiei Bodnariu si scandalul de la Opera Romana – care, desi aparent diferite, aduc intr-o zona comuna anumite metehne nationale, precum pasarea responsabilitatii sau tendinta de a ne crede mai buni si de a-i critica pe ceilalti, fara a ne vedea propriile greseli.

Asadar, metehne vechi, spectacol nou.

norii_aristofan_craiova

Spectacolul #minor este flancat cronologic de o alta premiera a celor de la teatrul din Craiova; inca o incursiune in antichitatea adusa in contemporaneitate, piesa Norii de Aristofan, se va juca pe 27 si 29 noiembrie 2016, de la ora 19:00. Regia spectacolului ii apartine regizorului armean Hakob Ghazanchian, care isi descrie creatia astfel:

Chiar daca Aristofan a trait cu cateva milenii in urma, comediile lui raman actuale. Am impresia, uneori, privind la TV, uitandu-ma pe strada, ca problemele oamenilor sunt aceleasi.

In Norii vedem cat de usor si cat de repede pot fi schimbati si manipulati oamenii, transformati, pana si biologic.

Asadar, piesa veche, abordare noua.

norii_aristofan_craiova2

La adapostul culturii, parca iminentul frig al iernii nu mai sperie atat.

 

Teatru pe alese

Saptamana care urmeaza, 14 – 20 noiembrie 2016, aveti nevoie sa va eliberati programul, pentru ca la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova sunt spectacole unul si unul.

Luni, pe 14 noiembrie, la ora 19:00, avem Dorian, un spectacol de dans si proiectii multimedia, realizat de Oana Rasuceanu si avandu-l ca unic protagonist pe George Albert Costea. Pe langa doza de curiozitate de oficiu, m-a atras si aspectul inedit pentru mine ca acest talentat si tanar actor, caruia i-am savurat interpretarea in Unde-i revolverul?, are si astfel de preocupari.

teatru_dorian

Joi, pe  17 noiembrie, la ora 17:00, avem Pr01c7ul Or3st3, descris ca o adaptare colectiva dupa Euripide; desi sunt un traditionalist si as prefera sa vad o astfel de tragedie pusa in scena in cel mai clasic mod cu putinta, am ajuns sa apreciez astfel de initiative ce introduc opere nemuritoare unui public care, altfel, nu s-ar sinchisi de ele.

teatru_oreste

Tot joi, 17 noiembrie, la ora 19:00, ni se ofera un privilegiu colosal, acela de a-l vedea pe Ilie Gheorghe in Iona. Textul lui Marin Sorescu este stralucit, de interpretarea maestrului nici nu mai vorbesc, asa ca va indemn sa va luati bilete, ca sigur nu mai sunt multe. Malitios, asa cum numai apropiatii ma stiu, am avut grija sa le procur pe ale mele inainte de a da publicitatii aceasta stire formidabila.

teatru_iona

SpectActor si VizitActor

portile_deschise_teatru_craiova

Acest sfarsit de saptamana ne ofera doua evenimente aparte la Teatrul National din Craiova „Marin Sorescu”.

Sambata, 29 octombrie 2016, avem prilejul sa cunoastem teatrul pe dinauntru, in cadrul Zilei Portilor Deschise, prilej de a afla ce si cum lucreaza sunetistii sau luministii, de a vedea cum are loc machiajul actorilor si alte trucuri care slujesc aceasta arta. Intervalele orare pentru vizitare sunt: 11.00 – 13.00; 15.00 – 17.00; 18.00 – 20.00.

Duminica, 30 octombrie 2016,, incepand cu ora 11.00, la sala „Ion D. Sirbbu” are loc o noua editie a „Intalnirilor SpecActor”, al carei invitat va fi Sorin Antohi, istoric, eseist, traducator. Dezbaterea moderata de Nicolae Coande se va intitula „Teoria Romaniei. O istorie critica a ideii de specific national”.

sorin_antohi

Intre doua tot te ploua

afis-o-luna-la-taraStagiunea 2016-2017 a Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova a inceput navalnic si spumos cu o premiera – O luna la tara, adaptare dupa piesa lui Ivan Turgheniev.

In orice alt univers, combinatia de drame sentimentale a la russe, aluzii deocheate si hiperbole declamatorii ar fi dat gres, insa, in acesta in care am norocul sa ma gasesc, piesa regizata de Cristi Juncu a gasit un echilibru intre perenitatea psihologica a operei si divertismentul accesibil.

Ca pasionat de boardgames, am fost cucerit dintru inceput, cand am vazut ca, intr-un colt al scenei, cateva personaje jucau The Settlers of Catan; tot in acest timp, alte personaje, vadit mai importante, purtau o discutie in alta parte, iar atentiei mele i s-a lansat provocarea divizarii, efort pe care am fost nevoit sa il repet pentru urmatoarele doua ore. Aceasta solicitare mi-a relevat intelepciunea organizarii mizanscenei, care pe langa aerul necesar rustic al sipcilor care o incadrau, a depasit stadiul de simple decoruri si a devenit un spatiu viu, populat de personaje vii, care se zbat in ghearele erosului in fel si chip.

o-luna-la-tara2

Despre interpretari, numai de bine. Claudiu Bleont, cu un o infatisare ce se revendica de la Charlot, e in mare verva in multiplu rol, atat de personaj ca atare, cat si de voce a constiintei unor dame derutate si derutante. Adrian Andone si Valentin Mihali au roluri schematice de tot hazul, iar o placere suplimentara a fost sa o revad pe Tamara Popescu, deoarece de aceasta mare doamna a scenei craiovene ma leaga o amintire importanta: juca rolul Vetei in O Noapte furtunoasa de acum multisori ani, prima mea incursiune in lumea teatrului cu si pentru oameni mari.

o-luna-la-tara1

Initial, mi s-a parut ca Iulia Colan se limiteaza la ce ii iese foarte bine, femeia nevrotica, ipostaza in care am regasit-o in Ultimul Amant fierbinte sau in Pescarusul, insa, pe masura ce piesa a inaintat, a inceput sa ruleze un amplu arsenal dramatic, dar mai ales comic. Alaturi de ea se gaseste o generatie de actori tineri (Claudia Mihail, Alex Calangiu, Costinela Ungureanu) despre care pot afirma fara sovaiala ca vor duce mai departe traditia calitatii teatrului din Craiova. Imi povestea mama ca l-a descoperit pe Valer Dellakeza inca de la inceputurile carierei sale si a intuit ca va fi mare actor de comedie; timpul i-a dat dreptate si sper sa pot ajunge si eu la varsta ei sa spun acelasi lucru despre cei de acum.

o-luna-la-tara3

Daca inca nu v-am convins sa mergeti la O luna la tara, va mai spun atat:

Tractor pe o scena de teatru ati mai vazut?

Sursa imagine: Pagina de Facebook Florin Chirea

Shakespeare 2016 – Richard III

shakespeare_2016_richard_III_4

Festivalul Shakespeare din 2016 a inceput grandios si s-a sfarsit pe masura. Piesa Richard III a Teatrului Schaubuhne din Berlin a incheiat acest minunat maraton dramaturgic intr-un mod violent in cel mai bun sens.

Reprezentatia a inceput exploziv si, inca de la inceput, printre actorii ce se miscau frenetic, am remarcat o silueta stramba: Richard, protagonistul, infamul diform, care unelteste, linguseste, omoara, face orice pentru a ajunge pe tron.

Fara sa le fac o nedreptate celor din distributia acestei piese, care au jucat excelent, de altfel, o sa spun ca anvergura care a egalat creatia niponilor n-a fost de natura materiala, ci s-a concentrat in daruirea si scranteala actorului principal, pe care o sa-l si numesc, un fel de amanunt pe care nu l-am mentionat de-a lungul acestei serii de articole, pentru a evita supra-incarcarea informationala. Acum, cand, la luni bune de la acest spectacol ma gandesc la grotescul delirant de amuzant al interpretarii, la lipsa de inhibitie (vezi poza) si la interactiunile cu publicul, unele pregatite in prealabil, altele de o spontaneitate uluitoare, nu pot sa nu aduc un omagiu acestui colos al actoriei totale, pe nume Lars Eidinger.

shakespeare_2016_richard_III_2

Regia a mizat pe o mizanscena simpla, dar cu unele gaselnite foarte eficiente in a potenta anumite efecte dramatice, cum ar fi microfonul la care Richard III isi amplifica gandurile duplicitare sau nisipul de pe scena, care a favorizat miscari de recuzita si a absorbit sangele unei crime prezentate cu o naturalete infioratoare si fascinanta.

shakespeare_2016_richard_III_3

Acest festival a inceput cu o multime de oameni pe scena si s-a sfarsit cu unul singur. Insa, zbaterea solitara a unui Richard III impovarat de crime a avut ceva glorios, demn de inchiderea unei perioade foarte fericite din viata mea.

Shakespeare de la Craiova, oare ne vom mai revedea?

shakespeare_2016_richard_III_1

Sursa imagini: Pagina de Facebook a Festivalului International Shakespeare 2016 (autor: Florin Chirea)

 

Shakespeare 2016 – Hamlet, Who’s There?

Mi-aduc aminte ca a fost o editie a Festivalului Shakespeare cand au fost numai reprezentatii ale piesei Hamlet. Cred ca am vazut una si mi-a ajuns, e o creatie prea densa, prea macabra si prea grea din punct de vedere intelectual, incat plapandul meu creieras nu ar fi rezistat la o asemenea supradoza shakespeariana.

Anul acesta m-am incumetat sa o a doua punere in scena a acestei tragedii chintesentiale si bine am facut. Hamlet, Who’s There? este o abordare moderna, care comprima textul piesei, il reduce la personajele principale si concentreaza actiunea intr-o singura noapte, intr-un cadru minimal si familial, doldora de conflicte mocnite si ganduri chinuitoare.

Interpretarile actorilor englezi au fost impresionante; chiar si aceia care, initial, pareau a-si rosti replicile fara vreun aplomb dobandesc dimensiuni noi pe parcurs – Ofelia e stearsa la inceput si cutremuratoare la final, iar un Polonius foarte putin intrigant preia si rolul groparului pe care il compune cu o foarte inspirata tenta de absurd.

Campionii au fost insa cei doi mari dusmani – Claudius si Hamlet. Actorul care l-a jucat pe uzurpator si-a exprimat degradarea morala prin niste manifestari fizice gretoase, dar atat de bine integrate declamarii replicilor, incat si-au atins scopul.

De partea cealalta, dintr-o lunga serie de Hamleti care si-au manifestat complexitatea in fata ochilor mei, acesta castiga detasat titlul de cel mai dezaxat. Aceasta a fost, de fapt, directia de ansamblu a piesei: a explicat toata evolutia tragediei intr-un mod laic, din care dispar inefabilul si supranaturalul, in care totul e rodul unor tare psihice. Orice obiectie pe care ati avea-o fata de aceasta ciuntire ar disparea, daca l-ati fi vazut pe Hamlet in scena discutiei cu duhul tatalui. A fost asemanatoare cu aceea din piesa sud-africana, insa, daca acolo era foarte inspirat jucata in cheie parodica, aici a fost maladivitate pura, curat material pentru rezidentii de la psihiatrie. E suficient sa imi aduc aminte de consulviile personajului si simt nevoia sa ma scutur de acea imagine neplacuta.

De aici si paradoxul artei pe care l-am trait din nou: piesa neplacuta, care mi-a placut.

Sursa imgini: www.shakespeare.tncms.ro.

Shakespeare 2016 – Macbeth

by S. Levshin 1

Dintre toate spectacolele de la aceasta editie a Festivalului Shakespeare, Macbeth al rusilor din Sankt Petersburg chiar necesita o cunoastere prealabila a piesei.

Altfel, demersul artistic regizat de Luk Perceval, sublim in esenta lui, ar parea lipsit de noima; simteam in jurul meu dorinta ardenta a unora de a parasi sala la primul prilej, care nu s-a ivit, din fericire, pentru ca piesa a fost jucata intr-un singur act, iar scarile salii de teatru erau ticsite de curiosi sau pasionati.

Mizanscena mininala, dar eficienta si-a vadit sensul treptat, iar cand l-am patruns, am simtit o stima deosebita fata de inteligenta regizorala, resfranta oarecum si asupra mea, ca unul care a inteles-o. De fiecare data cand aveau loc discutii intime, tainice, actorii se gaseau in primul dintre spatiile de delimitate de barile atarnate deasupra scenei. Cand aveau loc interactiuni la nivel social (banchetul, de exemplu), acesteau se mutau in al doilea spatiu compus astfel. Iar al treilea dintre acestea era spatiul metafizic, al mortii si puterilor supranaturale, in care se retrageau cei care cadeau victima ambitiei lui Macbeth; tot aici protagonistul solicita prevestirile vrajitoarelor.

Am testat si rastestat aceasta descoperire si mi s-a confirmat cu fiecare scena care s-a scurs.

by S. Levshin 6

In rolul principal, un Macbeth mai rotofei decat eram obisnuit (poate ca sunt prea influentat de versiunile cinematografice ale lui Orson Welles si Roman Polanski), dar care s-a evidentiat prin forta formidabila de a reda dezumanizarea personajului si cotele paroxistice ale scelerarii pe care le atinge spre final.

Scena de debut, in care Lady Macbeth isi ispiteste sotul sa comita crima si sa preia puterea a fost socanta si magnifica si, cumva, a stabilit tonul intregii creatii teatrale – stilat, stilizat si fara menajamente.

Parca pentru prima data mi s-a luat un val de pe ochi si mi-am dat seama cat de nasol a fost Macbeth, desi, pun ramasag ca, daca il intrebati pe orice cititor de Shakespeare, Othello li se pare mai malefic.

Sursa imagini: www.shakespeare.tncms.ro.

 

 

Shakespeare 2016 – Romeo si Julieta

romeo si julieta2

Romeo si Julieta in universul Mad Max? Da, se poate.

Cred ca a durat cateva minute bune pana sa ma acomodez cu acest cadru, insa neuronii mi-au transmis fara echivoc faptul ca piesa trupei din Tel Aviv functioneaza stilistic, in ciuda unor excese a caror noima mi s-a relevat mai tarziu.

E multa agitatie pana dupa jumatate, insa bine jucata si coregrafiata: inclestarea motociclistilor de la inceput e haios sugerat, petrecerea de la casa Capulet e decadenta, iar duelurile care vor directiona actiunea catre tragicul ei deznodamant sunt palpitante si beneficiaza de un foarte reusit fundal sonor produs ad-hoc, care sporeste tensiunea.

Scena la care cadrul gen Mad Max s-a pretat cel mai bine a fost aceea in care Romeo cumpara otrava de la spiterul pe care numai nevoia il impinge sa accepte un astfel de targ interzis – atmosfera de alee laturalnica, bantuita de drogati e excelent potrivita cu deznadejdea personajului.

Despre cei doi protagonisti am pareri un pic separate – el se straduieste, pune pasiune si etaleaza calitati atletice (vezi imaginea cu mizanscena), insa parca n-am fost pe deplin convins; in schimb, ea debordeaza de energie interpretativa, nu e reactie identificata de exegeti in rolul Julietei pe care ea sa nu o bifeze cu intensitate.

romeo si julieta1

Vorbeam de agitatia din prima parte; in a doua jumatate, creatorii acestui spectacol au avut imensa intelepciune sa ii domoleasca iuresul si sa il concentreze pe cei doi. Agitatia lasa locul tragediei, care se deruleaza implacabil, insa ni se ofera ceva unic, poate cel mai frumos moment de la acest Festival Shakespeare: o reuniune eterica a celor doi indragostiti, pe care dramaturgul nu le-a oferit-o, dar pe care omenirea o doreste in adancul inimii, inca de cand aceasta piesa a vazut lumina tiparului.

Am fost miscat, recunosc, iar prietenele mele teatrofile, Anda si Dana, mi-au spus ca in spatele lor cineva varsa lacrimi cu foc.

Cata vreme se mai plange la Romeo si Julieta mai e speranta!

romeo si julieta3

Sursa imagini: Pagina de Facebook a Festivalului International Shakespeare 2016 (autor: Florin Chirea)