Lunga perioada in care laptopul care mi-a suportat ideile a fost dus departe s-a sfarsit. Reiau asadar veleitatile mele critice scriind despre acel film care a rupt gura targului: Inception.
Martori oculari si partasi cu mine la vizionarea lui, in acelasi timp persoane care imi cunosc personalitatea, au declarat ca in primele 30 de minute am fost sceptic. Confirm aceasta afirmatie, explicand ca aceasta stare a mea era in parte generata de faptul ca inca nu prinsesem spilul. Totusi, dupa ce m-am mai lamurit in aceasta privinta, alura de film clasic de heist (spargere executata de mai multi, in stil mare si inteligent) n-ar fi fost suficienta sa ma impresioneze atat de mult, daca n-ar fi fost scara grandioasa la care a fost gandita.
Nu are sens sa tulbur placerea celor care inca nu au vazut Inception spunandu-le prea mult despre poveste; e suficient sa stie ca e un Ocean’s Eleven in cheie onirica; mai multi se aduna sa faca ceva, iar seful lor, desi genial, are o problema cu fosta.
In privinta partii cu visele am sa tac chitic; nu o sa spun decat ca ingeniozitatea scenariului nu e depasita decat de modul impecabil in care e parcurs si manipulat. Din 150 de minute ale filmului, vreo 120 mintea mea a cautat cu asiduitate o scapare, o greseala, o crapatura in esafodajul narativ, care sa contrazica flagrant logica interioara cu care il filtram. Memoria a fost insa cel mai vajnic aparator al acestui film, iar cand elemente disparate si-au relevat sensul, cand multitudinea de planuri narative s-au conturat intr-o osmoza fara cusur, cand am fost nevoit sa recunosc ca nu am ce sa-i reprosez, atunci ei da, pot spune ca m-am indragostit de Inception.
Personajele si interpretii lor au contribuit la acest sentiment. Leonardo DiCaprio se achita cu brio de sarcina ambivalentei, Joseph Gordon-Levitt e retinut, dar il prinde asta, Ellen Page dovedeste ca s-a maturizat de cand a nascut (aviz cunoscatorilor), mai putin cunoscutul Tom Hardy smulge multe zambete, iar Ken Watanabe emana o charisma pe care nu i-am mai vazut-o de la The Last Samurai incoace.
Vazand acest film am inteles un lucru. Perfectiunea nu exista in sens absolut, ci este doar un reper raportat la un nivel de asteptari. Daca e sa socotesc de la al meu, Inception e perfect.
Daca s-a maturizat Ellen Page, e clara treaba:)Trebuie sa vad filmul! La chitara mai canta?! Nu ca ar fi element decisiv:)
Nu te astepta totusi sa aiba vreo alura de baba sfatoasa.Tot tinerica a ramas :P.