Deviaționism de dreapta sau de stânga, după cum privești

De ceva timp (mai precis de la primul 11plus1 independent/ contemporan) am remarcat că Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova a devenit un club orientat spre stânga.

Minoritățile sexuale, femeile discriminate și alte categorii care sunt încă subiect de controversă în România au găsit glas aici.

Așa că nu mică mi-a fost surpriza să văd cât de bășcălios sunt tratate tulburările de personalitate în Toc Toc.

Un text de mare succes în munte țări, semnat de Laurent Baffie, tradus de Raluca Păun, care îl și ajută pe Alexandru Boureanu cu regia, în care cetățeni suferinzi de varii dereglări de personalitate și deviații de comportament se văd reuniți în anticamera unui doctor celebru, care întârzie suspicios de mult.

Viața m-a ferit pe mine, unul, de astfel de afecțiuni care vizează comitetul central* (cum se referea o matușică la cortex), dar am interacționat și pătimit destul de mult prin preajma unor astfel de nefericiți, încât să știu ce nasol le e în cușca unor reflexe și gesturi pe care nu le pot controla.

Ca urmare, la început mi-era un pic rușine de mine, simțind că mă stric de râs, văzându-i pe Marian Politic, Alex Calangiu, Raluca Păun, Costinela Ungureanu, Costinela Ungureanu, Romanița Ionescu și Claudiu Mihail manifestându-se în fel și chip, cu tușe îngroșate (asta e cu dedicație pentru Radu Afrim!) și de tot hazul.

Lor li se adaugă Ramona Drăgulescu, leit Sora Ratched din Zbor deasupra unei cuib de cuci.

Un deviaționism de dreapta îmbucurător din partea celor de la Teatrul din Craiova.

Dar, stați, că Toc Toc e mai mult decât un scheci de descrețit frunțile tensionate de pandemie!

Ajuns aici, nu mă pot abține să nu le spun celor de la teatrul craiovean:

Vedeți, oameni bun, ce înseamnă un text de calitate!

Interacțiunile dintre devianții noștri sunt și o superbă demonstrație a celei mai preț soluții pe care ei (și noi toți) o avem la dispoziție pentru a supraviețui acestei nebunii numite existență:

Uitarea de sine.

Prietenia.

Compasiunea.

Am plecat de la Toc Toc pe un frig năprasnic.

Dar am plecat fericit.

Mergeți la Toc Toc, pentru că merită!

Mergeți la Toc Toc, pentru că merită!

*Hai să fiu sincer, totuși, și să recunosc că mă încearcă uneori niște atacuri de anxietate, dar le țin sub control cu respirația, mama tuturor terapiilor.

Credit foto: Cristi Floriganță.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.