Drama becherului

marty1Nu stiu daca satisfactia mea cand readuc in atentia lumii cate un film vechi care zace printr-un ungher al uitarii este aceeasi cu a oamenilor inimosi care lupta sa salveze cate o specie pe cale de disparitie, dar trebuie sa fie pe-aproape.

De data aceasta este vorba de Marty, o pelicula hollywoodiana a anilor ’50 care ar merita cunoscuta chiar si pentru simplul fapt ca este castigatoare de Oscaruri pentru cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun regizor si cel mai bun scenariu. Curat The King’s Speech.

Poate mai important decat seria de premii de varf este realismul deosebit al situatiilor si persoanejelor. Creatiile hollywoodiene din acea perioada variaza de la glamour pur la teme grave, insa nu cred sa mai fi vazut vreodata tehnici pur filmice aplicate pentru a contura anti-eroi adorabili si ciocnirii ideatice domestice, care, auzite in autobuz sau pe strada, ne-ar agasa pur si simplu.

Marty este un macelar de treizeci si, grasunel si inimos si pisat la cap de toata lumea sa se insoare. Ar vrea, dar nu prea ii iese, asa ca isi imparte timpul intre slujba, convietuirea cu mama sa si cativa amici de baut si colindat orasul. Ajungand intr-un club de facut lipeli (stramosul offline al site-urilor matrimoniale) o cunoaste pe Clara, o profesoara timida si suferind de aceeasi incapacitate de a-si gasi jumatatea.

Va las pe voi sa descoperiti cum va evolua interactiunea dintre cei doi, eu o sa ma concentrez pe calitatea elementelor povestii.

Interpretarile sunt responsabile pentru o buna parte a ei. Departe de a fi vreun Gary Grant, Ernest Borgnine emana tot ce isi propune pentru rol cu o usurinta incredibila. Cand entuziast, cand stangaci, cand nedumerit, umple ecranul si la propriu si la figurat. E secondat cu brio de Betsy Blair in rolul Clarei, Joe Mantell in rolul amicului plictisit si nazuros Angie si Esther Minciotti in rolul mamei, cu bune si rele, si de restul distributie care pune in valoare un scenariu surpinzator de cuprinzator.

marty2

Si asa mai identificam o parte a calitatii acestui film. Replicile (pentru care avem a-i multumi lui Paddy Chayefsky) sunt spirituale si ating multe probleme perpetuu actuale: valorile individuale vs. valorile comunitatii, durerea de a te sti respins, conflictul nora-soacra, drama crescanda a senectutii si presiunea grupului in definirea preferintelor cuiva.

Toate se leaga prin regia bine lucrata a lui Delbert Mann, care, peste cativa ani, urma sa daruiasca lumii Separate Tables.

 

A-ti placea Marty e o provocare pe care contemporaneitatea nu o usureaza, ba dimpotriva: trebuie sa stii sa vezi frumusetea de dincolo de stralucire.

Ce rasplata te asteapta, insa, daca reusesti!

marty3

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.