Îi cunosc pe colegii mei din breasla blogosferică de ceva anișori, dar tot descopăr ce abilități și preocupări deosebite au.

De pildă, Veronica, despre ale cărei înclinații manual-artistice știam (vezi mai jos), le integrează unei mult mai vaste activități de coach în domeniul sănătății mintale și psihologiei pozitive.

Mai precis, simțind acel imbold din pandemie care i-a făcut pe mulți să își descopere talente latente, s-a specializat pe ceea ce numim mindfulness.

Știu, e un cuvânt folosit până la sațietate de unii și luat în derâdere de alții (cei de la Times New Roman au câteva articole satirice despre asta), însă, dacă îl explorăm un pic mai în detaliu, precum la fel de ironizatul predecesor, adică dezvoltarea personală, descoperim un domeniu care merge milenii înapoi în istorie, la filosofia vechii Elade sau la căutările spirituale ale budismului.

De fapt, primul aspect care mi-a atras atenția când Veronica și-a prezentat activitatea și motivația din spatele ei a fost că a invocat, printre sursele de documentare, autobiografia lui Benjamin Franklin, acel om de o inteligență deosebită, care, după o viață de un preaplin experiențial a ajuns la concluzia că virtuțile (azi le numim trăsături de caracter) sunt principal indicator după care îi judeca pe ceilalți.

Corelez asta cu spusele unor domni din echip administrativă a unei mari companii, cu care lucrez îndeaproape:

Iulian, din ce în ce mai mult căutăm oameni de caracter. Competențele se învață, dar caracterul, mai greu.

Despre a învăța să ai un astfel de caracter bine conturat, de a relaționa mai bine cu tine și cu cei din jur, este vorba în activitatea Veronicăi, la care pot apela atât cei mici, cât și cei mari, în cadrul unor ateliere de mindful creativ.

Și, așa cum înțelepciunea ancestrală spune că teoria ca teoria, dar practica ne omoară, Veronica ne-a oferit ocazia să testăm un pic de mindfulness informal, prin intermediul unei provocări de scrapbooking.

Scrapbooking-ul este un ansamblu de activități manuale, prin care realizezi tu însuți obiecte precum albume foto, invitații, felicitări sau orice altceva îți mai trece prin minte.

Când Veronica ne-a arătat artefactul pe care urma să îl confecționăm fiecare dintre noi, mulți, inclusiv eu, am pufnit în râs, manifestându-ne neîncrederea.

Însă, așa cum învățasem anterior, am lăsat acest gând negativ să treacă și ne-am pus pe treabă.

Iar munca plină de migală la care am fost supuși ne-a absorbit cu totul, astfel că sala cea primitoare de la localul 12Doișpe a răsunat de sunetele discrete ale dedicării și minuțiozității meșteșugărești.

Eu, unul, am uitat de oboseala care mă încerca după o zi plină, preocupările pentru ziua de luni ce stătea să vină, precum și orice grijă existențială, și m-am făcut luntre și punte să ansamblez bucată cu bucată părțile ingeniosului mecanism de hârtie.

Și mi-a ieșit mulțumitor, după cum puteți vedea.

Și, mai mult de atât, m-am bucurat de proces, mi-am curățat mintea de balast și am socializat cu oameni apropiați.

Adică am aplicat mindfulness.

Credit foto – amicul Daniel Botea, deși cred că l-a secondat și amicul Marian Buzărnescu.