Gând la gând cu bucurie

Îi cunosc pe colegii mei din breasla blogosferică de ceva anișori, dar tot descopăr ce abilități și preocupări deosebite au.

De pildă, Veronica, despre ale cărei înclinații manual-artistice știam (vezi mai jos), le integrează unei mult mai vaste activități de coach în domeniul sănătății mintale și psihologiei pozitive.

Mai precis, simțind acel imbold din pandemie care i-a făcut pe mulți să își descopere talente latente, s-a specializat pe ceea ce numim mindfulness.

Știu, e un cuvânt folosit până la sațietate de unii și luat în derâdere de alții (cei de la Times New Roman au câteva articole satirice despre asta), însă, dacă îl explorăm un pic mai în detaliu, precum la fel de ironizatul predecesor, adică dezvoltarea personală, descoperim un domeniu care merge milenii înapoi în istorie, la filosofia vechii Elade sau la căutările spirituale ale budismului.

De fapt, primul aspect care mi-a atras atenția când Veronica și-a prezentat activitatea și motivația din spatele ei a fost că a invocat, printre sursele de documentare, autobiografia lui Benjamin Franklin, acel om de o inteligență deosebită, care, după o viață de un preaplin experiențial a ajuns la concluzia că virtuțile (azi le numim trăsături de caracter) sunt principal indicator după care îi judeca pe ceilalți.

Corelez asta cu spusele unor domni din echip administrativă a unei mari companii, cu care lucrez îndeaproape:

Iulian, din ce în ce mai mult căutăm oameni de caracter. Competențele se învață, dar caracterul, mai greu.

Despre a învăța să ai un astfel de caracter bine conturat, de a relaționa mai bine cu tine și cu cei din jur, este vorba în activitatea Veronicăi, la care pot apela atât cei mici, cât și cei mari, în cadrul unor ateliere de mindful creativ.

Și, așa cum înțelepciunea ancestrală spune că teoria ca teoria, dar practica ne omoară, Veronica ne-a oferit ocazia să testăm un pic de mindfulness informal, prin intermediul unei provocări de scrapbooking.

Scrapbooking-ul este un ansamblu de activități manuale, prin care realizezi tu însuți obiecte precum albume foto, invitații, felicitări sau orice altceva îți mai trece prin minte.

Când Veronica ne-a arătat artefactul pe care urma să îl confecționăm fiecare dintre noi, mulți, inclusiv eu, am pufnit în râs, manifestându-ne neîncrederea.

Însă, așa cum învățasem anterior, am lăsat acest gând negativ să treacă și ne-am pus pe treabă.

Iar munca plină de migală la care am fost supuși ne-a absorbit cu totul, astfel că sala cea primitoare de la localul 12Doișpe a răsunat de sunetele discrete ale dedicării și minuțiozității meșteșugărești.

Eu, unul, am uitat de oboseala care mă încerca după o zi plină, preocupările pentru ziua de luni ce stătea să vină, precum și orice grijă existențială, și m-am făcut luntre și punte să ansamblez bucată cu bucată părțile ingeniosului mecanism de hârtie.

Și mi-a ieșit mulțumitor, după cum puteți vedea.

Și, mai mult de atât, m-am bucurat de proces, mi-am curățat mintea de balast și am socializat cu oameni apropiați.

Adică am aplicat mindfulness.

Credit foto – amicul Daniel Botea, deși cred că l-a secondat și amicul Marian Buzărnescu.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (18)

Această ediție de sibaritism colectiv al condeierilor virtuali din Craiova (organizat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro) a fost una incompletă pentru mine, pentru că, din motive teatrale, n-am ajuns decât la ultimele trei împerecheri de vinuri și brânzeturi.

Incompletă, dar compactă, pentru că toată experiența mea de la această degustare poate fi rezumată printr-o sintagmă de pe vremuri, dragă unora, odioasă altora – Trei culori cunosc pe lume.

Căci din gama variată a celor de la Domeniile Franco-Române mi-au ieșit în calea papilelor gustative Arrogance Alb Demisec 2021, Arrogance Rose sec Bio 2021 și Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018.

Câte un reprezentant al fiecărei mari familii de vinuri, al căror veșnic câmp de bătălie este cavitatea bucală a fiecăruia dintre noi, precum Arrakis pentru Atreides, Harkonnen și Imperiul Galactic.

În ceea ce mă privește, câștigător de data aceasta a fost vinul roșu, Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018 a cărui consoartă din Casa Brânzeturilor a fost, oficial, Grana Padano Delaco D’Exceptie.

Pinot Noir este un vin capricios, nu doar pentru cerințele aparte pe care le are pentru a parcurge lungul proces de la strugure la licoare, ci și pentru relația mea senzorială cu el de-a lungul timpului.

Nu mi-aduc aminte multe dăți în care să fi rezonat cu el ca acum. Și asta nu s-a întâmplat, pentru că, precum spunea o colegă de degustare, ”e un vin bărbătesc”.

Nu, chestiunile de gen nu au nicio legătură. A fost pur și simplu o atracție instantanee, potențată de prezența brânzei Grada Padano, una dintre preferatele mele, cu textura ei granulată și gustul fin, dulceag, ușor sărat.

Pentru că Daniel a ales să așeze mai multe brânzeturi pe același platou, i-am acordat acestui Pinot Noir de la Domeniile Franco-Române niște aventuri extraconjugale cu Emmentaler Delaco sau cu British Cheddar Delaco D’Exceptie.

Iar rezultatul a fost același. Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018 a rămas stăpân al plăcerii mele din acea seară.

Dacă voi ajunge din nou la Dealu Mare, îl voi caută acasă, la Domeniile Franco-Române.

Până atunci, le mulțumesc reprezentantului acestei crame, Mihai Frîncu, pentru prezentări oenologice și dezinvoltură, lui Daniel Botea, pentru că a ajuns degustător autorizat de brânzeturi și ne mai dă și nouă dintre ele, precum și celor de la C House Milano pentru găzduire.

Imaginile sunt meșteșugit surprinse de colegul Ion Mihăescu de la immedia.ro.

Să-mi trăiască prietenii bloggeri, că multe calități mai au!

În 2012, în loc să vină sfârșitul lumii, cum cică ne-ar fi prezis mayașii, se năștea, de fapt, o alta.

Prietenul Daniel Botea și alți doi posesori de bloguri își dădeau întâlnire și hotărau ca o astfel de reuniune să aibă loc lunar.

Nu numai că au reușit să se țină de această rezoluție, dar, 11 ani mai târziu, e deja sărbătoarea unei comunități, nu a unui simplu grup de oameni.

O comunitate din care sunt onorat să fac parte, pentru că membrii ei vin cu o varietate minunată de caractere și calități.

Unele calități pe care le știu mai demult, altele pe care le descopăr cu încântare pe măsură ce trece timpul.

Unii dintre ei sunt experți în marketing.

Alții în programare.

Unii cunosc Craiova ca în palmă.

Alții au mâini îndemânatice.

Unii sunt nelipsiți de la evenimentele culturale.

Unii dansează foarte frumos.

Alții dansează foarte haios.

Și, mai nou, am descoperit că prietenii și colegi mei bloggeri sunt neînfricați, deschiși la minte și talentați actoricește.

Spun neînfricați, pentru că au acceptat provocarea mea de a lectura o mică bijuterie dramaturgică într-un act, intitulată Ciorapii Regelui Arthur, scrisă de Floyd Dell.

Patru dintre ei s-au înhămat la asta și au făcut-o cu atâta dedicare și har interpretativ (Nota Bene! textul era la prima vedere!), încât ceilalți i-au ascultat cu atenție și într-o liniște care s-a transmis și celorlalți clienți ai Cramei 91 de la Bacolux Craiovița Hotel & Events.

Asta, după ce în prealabil vizitasem întregul complex, care e generos cu spațiul pentru evenimente (există trei săli de festivități, cu capacități variind de la 80 la 300 de participanți), dar și cu facilitățile de cazare, atât pentru însurăței de orice vârstă, cât și pentru oamenii de afaceri chitiți să muncească de oriunde.

După toate zbaterile și dezbaterile cultural-teatrale, mergea un festin a la Lucullus, de care am avut parte combinând bucatele de la Crama 91, vinurile de la Sâmburești (unde s-a filmat Ramon, apropo), preferatul meu fiind Sauvignon Blanc, precum și hidratarea de la AQUA Carpatica.

Tortul, element indispensabil al oricărei sărbătoriri, a fost realizat de aceeași persoană care o face de ani de zile: mama fostului nostru coleg de breaslă blogosferică, Geordan.

Eu am plecat nițeluș mai devreme, ca să ajung la Băgău, dar am auzit povești că prietenii și colegii mei bloggerii au petrecut și dănțuit mult după aceea, până ce și-au tocit condurii, iar opincile au ajuns ferfeniță.

Printre multe calități despre care vorbeam se numără și cea pentru fotografie a colegului Ion Mihăescu, autorul imaginilor din acest articol.