Când citeam prima carte din seria Millenium al lui Stieg Larsson nu știam că, pe lângă lectura oarecum antrenantă, aveam în față un model narativ și stilistic de roman de suspans care va prinde rădăcini adânci în literatura occidentală de gen.

Criminali în serie.

Apucături sexuale deviante.

Utilizarea tehnologiei în desfășurarea acțiunii.

Corupție pătrunsă în toate straturile societății.

Traume ale trecutului.

Asasini plătiți.

Ce am găsit în poveștile cu Lisbeth Salander am găsit și în aceea cu comisarului Andreas Auer, plăsmuit de Marc Voltenauer.

Cine a ucis-o pe Heidi? este al doilea roman care îl are în prim-plan pe acest investigator, care se distinge prin faptul că e homosexual asumat.

Iar asta nu e o caracteristică minoră, așa cum e aruncată în treacăt în cel de-al doilea film din seria Knives Out, ci una definitorie.

În construirea personajului, autorul francez face uz de tandrețea protagonistului față de partenerul său, care, jurnalist fiind, îl ajută în deslușirea ițelor unei povești complicate, în care intră toate componentele enumerate mai sus.

Mi-a afectat această orientare sexuală a detectivului lectura în vreun fel?

Prea puțin.

Chiar dacă e construit după o rețetă standard, romanul e organizat în capitole mici, datate cu grijă, care conferă narațiunii un spirit alert care te prinde.

În plus, cadrul în care se desfășoară acțiunea este unul inedit – Elveția bucolică, a pajiștilor verzi și a orășelelor idilice, dar și cea a afacerilor-paravan veroase, care au în prim-plan mafioți ruși și dezvoltări imobiliare dubioase.

Se pare că pulsiunile de agresivitate și de lăcomie sunt distribuite uniform pe suprafața globului.

La unii sunt, însă, mascate mai bine, iar poliția din partea locului nu e atât de indolentă ca în România.

Așa că merită să exersăm singuri utilizarea micilor celule cenușii.

Cine a ucis-o pe Heidi? e numai bună pentru asta în sezonul estival.