No Trick and a lot of Treat

Eu cu Halloweenul nu am prea avut tangență până acum.

Nu din vreun spirit tradiționalist pătimaș, ci pur și simplu că nu m-a atins febra deghizării în așa hal, încât să vrea să devin moroi sau fantomă, chiar și vremelnic.

Dar anul acesta l-am celebrat la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova în cel mai frumos mod cu putință, asistând la încă un concert din seria celor inspirate de filme și jocuri.

Și când spun ”celebrat”, văr rog să luați cuvântul ca atare, pentru că, atât în publicul care a umplut sala până la refuz, cât și printre membrii orchestrei, erau persoane care au venit cu tot felul de machiaje sau costumații tematice, mai mult sau mai puțin fistichii.

De pildă, băiețelul de lângă mine era îmbrăcat în robă de Hogwarts, culorile Casei Griffyndor, și avea în mână o baghetă de vrăjitor (cu esență de unicorn sau pană de Phoenix, după câte se arăta), cu care imita mișcările dirijorului la bucățile muzicale care îi plăceau mai mult.

Strict din punct de vedere artistic, declar fără înconjur că acest al treilea spectacol organizat de Ivano Guagnelli (partea muzicală) și Riccardo La Chioma (partea vizuală) a fost cel mai bun.

A ajutat și că a avut o tematică unitară, pentru că tot ce am ascultat și văzut a gravitat în jurul grotescului stilat, a lugubrului simpatic și a monstruosului jucăuș.

Spicuiesc câteva momente care m-au încântat peste poate, cu mențiunea că mi-au plăcut toate, astfel că timpul s-a scurs de parcă am fi fost în Neverland.

Tobele de la Overlord au fost senzaționale și au redat exact acea hiperbolă emoțională care caracterizează un anime.

O secvență la fel de intensă din punct de vedere muzical a fost și la jocul Elden Ring, ceea ce a potențat momentul liric ulterior, format dintr-un duet de harpă și vioară, care exprima superb trăirile unui războinic care se întreabă dacă toată zbaterea sa are sens.

Mi-a plăcut foarte mult că din filmul Dracula al lui Coppola realizatorii spectacolului au ales să redea latura romantică. Pentru că da, această poveste este construită și în jurul unei iubirii sfărmate de vitregia sorții.

Cu această ocazie, mi-am adus aminte despre ce declara Gary Oldman despre această partitură, în care apare în ipostaze cam ridicole.

Am vrut să joc rolul ăsta, ca să mă pot gândi la soția mea când rostesc replica asta:

I have crossed oceans of time just to be with you.

Superb a fost și colajul dintre imaginile cu scheleții dansatori din legendara animație Disney din 1929 și Dansul Macabru al lui Camille Saint-Saens.

Am fost impresionat de complexitatea coloanei sonore jocului Don’t Starve și am revăzut cu grăitoare nostalgie imagini însoțite de muzică din The Addams Family (ce cuplu formau Raul Julia și Angelica Houston!) sau din Young Frankenstein (apropo, maturii care erați în public, știți cine era orbul de la începutul fragmentului video?).

Dar cred sunt în asentimentul tuturor celor care au avut privilegiul să asiste la acest concert când spun că vârful său a fost momentul când violoncelista noastră Rucsandra Halițchi a apărut drept Wednesday.

Ne-a luat tuturor piuitul.

Nu se mai auzea nici pâs.

Ivano Guagnelli și Riccardo La Chioma, grazie mille!

O mică sugestie de la un fost gamer nostalgic:

Scena când nava-mamă din Homeworld se lansează în spațiu pe sunetele de-a dreptul cosmice ale superbului Adagio pentru corzi de William Barber.

Nu aveți cum să dați greș cu așa ceva.

Nu aveți cum.

Imaginile sunt surprinse de amicul Daniel Botea, care, deși e neverosimil de bătrân, s-a bucurat la fel ca mine, ca un copil adică, de toate minunățiile pe care le-a oferit concertul.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.