Muzica reabilitează și demonii

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Există câteva tradiții bine statornicite la Filarmonica ”Oltenia” Craiova: Craiova Jazz Festival, Festivalul ”Craiova muzicală” și, de câțiva ani, concertul de muzică din filme și jocuri, desfășurat în preajma Halloweenului și pus în scenă de dirijorul Ivano Guagnelli și de expertul multimedia Riccardo La Chioma.

Ca participant fidel al acestei din urmă manifestații artistice, e aproape un joc (tautologia este deliberată) pentru mine să descopăr noile bucăți muzicale din program și să-mi compar impresiile de moment asupra unei piese cu cele anterioare din cadrul aceluiași tip de spectacol.

Dintre vechile cunoștințe, foarte apăsat m-au marcat coloana sonoră din Batman Returns al lui Tim Burton, cel mai bun film pre-Nolan despre justițiarul întunecat sau cea din Elden Ring, joc epopeic, care poate fi un fel de Iliada sau Cântecul Nibelungilor pentru generațiile lumii digitalizate.

N-am mai exclamat a surpriză (deși restului sălii i-au fost smulse astfel de reacții) când violoncelista Filarmonicii din Craiova, Rucsandra Halițchi, a apărut iar ca Wednesday, însă am avut acum ocazia să pătrund în detaliile muzicii care a însoțit acest serial, mult mai subtile decât îmi păruse cu un an în urmă.

The Nightmare Before Christmas îmi plăcuse oricum enorm și înainte, dar acum a beneficiat de o desăvârșită tranziție de la fragmentul de pian solo din proiecție la cel real de pe scenă.

Familiaritatea cu unele aspecte ale programului nu a presupus lipsă de revelații.

Dimpotrivă.

Am fost captivat de înșelătoarea liniște a coloanei sonore a serialului de animație Death Note, care e oricum, numai pașnic nu.

Ca să nu mai spun că și un joc dezamăgitor, precum Diablo IV, a beneficiat de o parțială reabilitare muzicală.

Dirijorul Ivano Guagnelli merită laude anume pentru modul cum a reușit să transforme coloana sonoră a filmului The Goonies, cu toate trăsăturile ei de muzică de film de anii ’80 (adică și niscaiva sintetizatoare) în ceva care a putut fi redat impecabil de instrumentele clasice ale orchestrei filarmonicii.

Vârful emoțional și artistic, așteptat, de altfel, a fost pentru mine Grim Fandango.

Un joc senzațional, o capodoperă de umor, fantezie și inteligență, în care îl urmărim pe Manny Calavera mântuindu-se prin dragoste (nu zic mai multe, poate îi conving și pe cei mai tineri să îl încerce), totul pe o muzică excepțională.

Pe care mi-a fost dat să o ascult pe viu.

Ce privilegiu!

Ce bucurie!

Încă mai trag nădejde că Ivano Guagnelli o să-mi ofere vreodată și Adagio pentru coarde de Samuel Barber, care însoțește un moment astral din grandiosul Homeworld.

Dar las’ că-i bine și așa.

Așa că, dacă vă dau târcoale stafiile trecutului și spectrul viitorului, știți pe cine să chemați:

GHOSTBUSTERS!

Pentru o programare de dezfantomizare, sunați la Filarmonica ”Oltenia” Craiova și cereți cu Ivano Guagnelli.

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

No Trick and a lot of Treat

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Eu cu Halloweenul nu am prea avut tangență până acum.

Nu din vreun spirit tradiționalist pătimaș, ci pur și simplu că nu m-a atins febra deghizării în așa hal, încât să vrea să devin moroi sau fantomă, chiar și vremelnic.

Dar anul acesta l-am celebrat la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova în cel mai frumos mod cu putință, asistând la încă un concert din seria celor inspirate de filme și jocuri.

Și când spun ”celebrat”, văr rog să luați cuvântul ca atare, pentru că, atât în publicul care a umplut sala până la refuz, cât și printre membrii orchestrei, erau persoane care au venit cu tot felul de machiaje sau costumații tematice, mai mult sau mai puțin fistichii.

De pildă, băiețelul de lângă mine era îmbrăcat în robă de Hogwarts, culorile Casei Griffyndor, și avea în mână o baghetă de vrăjitor (cu esență de unicorn sau pană de Phoenix, după câte se arăta), cu care imita mișcările dirijorului la bucățile muzicale care îi plăceau mai mult.

Strict din punct de vedere artistic, declar fără înconjur că acest al treilea spectacol organizat de Ivano Guagnelli (partea muzicală) și Riccardo La Chioma (partea vizuală) a fost cel mai bun.

A ajutat și că a avut o tematică unitară, pentru că tot ce am ascultat și văzut a gravitat în jurul grotescului stilat, a lugubrului simpatic și a monstruosului jucăuș.

Spicuiesc câteva momente care m-au încântat peste poate, cu mențiunea că mi-au plăcut toate, astfel că timpul s-a scurs de parcă am fi fost în Neverland.

Tobele de la Overlord au fost senzaționale și au redat exact acea hiperbolă emoțională care caracterizează un anime.

O secvență la fel de intensă din punct de vedere muzical a fost și la jocul Elden Ring, ceea ce a potențat momentul liric ulterior, format dintr-un duet de harpă și vioară, care exprima superb trăirile unui războinic care se întreabă dacă toată zbaterea sa are sens.

Mi-a plăcut foarte mult că din filmul Dracula al lui Coppola realizatorii spectacolului au ales să redea latura romantică. Pentru că da, această poveste este construită și în jurul unei iubirii sfărmate de vitregia sorții.

Cu această ocazie, mi-am adus aminte despre ce declara Gary Oldman despre această partitură, în care apare în ipostaze cam ridicole.

Am vrut să joc rolul ăsta, ca să mă pot gândi la soția mea când rostesc replica asta:

I have crossed oceans of time just to be with you.

Superb a fost și colajul dintre imaginile cu scheleții dansatori din legendara animație Disney din 1929 și Dansul Macabru al lui Camille Saint-Saens.

Am fost impresionat de complexitatea coloanei sonore jocului Don’t Starve și am revăzut cu grăitoare nostalgie imagini însoțite de muzică din The Addams Family (ce cuplu formau Raul Julia și Angelica Houston!) sau din Young Frankenstein (apropo, maturii care erați în public, știți cine era orbul de la începutul fragmentului video?).

Dar cred sunt în asentimentul tuturor celor care au avut privilegiul să asiste la acest concert când spun că vârful său a fost momentul când violoncelista noastră Rucsandra Halițchi a apărut drept Wednesday.

Ne-a luat tuturor piuitul.

Nu se mai auzea nici pâs.

Ivano Guagnelli și Riccardo La Chioma, grazie mille!

O mică sugestie de la un fost gamer nostalgic:

Scena când nava-mamă din Homeworld se lansează în spațiu pe sunetele de-a dreptul cosmice ale superbului Adagio pentru corzi de William Barber.

Nu aveți cum să dați greș cu așa ceva.

Nu aveți cum.

Imaginile sunt surprinse de amicul Daniel Botea, care, deși e neverosimil de bătrân, s-a bucurat la fel ca mine, ca un copil adică, de toate minunățiile pe care le-a oferit concertul.

This is the way

By Iulian in Intre muzical si conceptual, Jocuri 0 Comment

Muzica e o cale.

Iar săptămâna trecută, calea a fost deschisă de descinderea în Bănie, la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova, a lui Alexandru Tomescu, în cadrul Turneului Wind, Water, Earth.

Mai multe detalii și paralele muzicalo-culinare puteți citi aici.

Apoi, a urmat Concertul cu muzică din filme și jocuri, dirijat de Ivano Guagnelli și aranjat vizual de Riccardo La Chioma, reeditare a spectacolului din 2019 și semn că ne întoarcem la deschiderea și acumularea culturală care se simțeau în Craiova până în ajunul pandemiei.

Dacă acest spectacol a avut același profil artistic, nu înseamnă că a fost o simplă pastișă a celui anterior.

Dimpotrivă, una dintre provocări intelectuale ale concertului a fost să detectez schimbările de preferințe, mentalități și înclinații care au survenit în mentalul colectiv între timp.

De pildă, momentul cel mai așteptat de atunci a fost tema muzicală din A Game of Thrones, iar acum cea din The Mandalorian.

Ajuns aici, nu pot să nu aduc un prinos de apreciere lui Ludwig Goransson. Așa cum serialul cu pricina a reușit să se impună în marea de producții cu care cei de la Disney storc bani din universul Star Wars, și compoziția sa a ajuns să fie asociată canonic cu această lume de basm cosmic, în care până acum domnea ca unic demiurg John Williams, aureolat de creațiile-i la care reacționăm pavlovian.

Tocmai de aceea, am apreciat că aranjamentul din acest concert a îmbinat sonoritatea specifică din The Mandalorian cu câteva acorduri care ne-au transportat imediat a long time ago, in a galaxy far, far away.

Nu mi-a scăpat nici faptul că ansamblul de evenimente și trăiri al ultimilor ani s-a reflectat în alegerea jocurilor transpuse muzical.

Scenarii apocaliptice, precum Fallout, încrâncenări ultra-masculine, precum God of War, un aer de fatalism și tristețe, precum Halo.

Pentru mulți, momentul din Starcraft II a trecut neobservat. Nu și pentru mine, pentru care acest univers înseamnă atât de mult.

N-au lipsit însă momentele duioase, dintre care preferatul meu a fost fragmentul din Howl’s Moving Castle al lui Hayao Miyazaki, un vals seducător, cu vagi aluzii la acel univers al roților mecanice fanteziste, atât de drag acestui veritabil Walt Disney al Japoniei.

Toate aceste bucăți muzicale mi-au relevat de ce performanțe interpretative sunt capabili membri orchestrei filarmonicii din Craiova, când sunt supuși provocării.

Poate cel mai ilustrativ a fost momentul dedicat coloanei sonore a Genshin Impact, una dintre multele creații ludice care îi cufundă pe jucători într-un univers adictiv și care are ceva de cazino. Am fost impresionat de cât de bine a fost redat atmosfera tipic asiatică și acordurile ei țipătoare cu instrumentele clasice ale muzicienilor craioveni.

Poate cea mai inspirată alegere din sintaxa acestui spectacol a fost să se încheie cu un fragment din coloana sonoră a Jurassic Park, asociată cu acele momente inubliabile când protagoniștii se văd față în față cu dinozaurii readuși la viață.

Cu acest sentiment al uimirii am părăsit sala filarmonicii, pentru a afla de la prietenii de acolo că urmează festivalul Craiova Muzicală, care, după cum puteți vedea mai jos, vine cu propria suită de delicii.

Așa că pot să afirm fără înconjur:

This is the way.