Pariori au fost, pariori sunt încă

Nu știu cum e pe la voi prin urbe, dar pe aici se găsesc localuri de pariuri cu duiumul.

Unii ar spune că e un flagel, dar onestitatea istorică mă obligă să menționez că jocurile de noroc s-au născut cam o dată cu civilizația.

Vă prezentam acum ceva timp Jocul regal din Ur, vechi de aproape 5000 de ani.

Un amănunt semnificativ al poveștii sale, pe care ne-o spune foarte simpatic Irving Finkel, este că acea tăbliță de lut esențială pentru descifrarea regulilor conține și descrieri ale unor metode savante de a paria.

Nu e o întâmplare că acea civilizație căreia îi datorăm multe, cea romană, era caracterizată și de un apetit insațiabil pentru jocurilor de noroc.

Pe site-ul ancientgames.org găsiți câteva exemple, bine documentate.

Din această tradiție a patimii pentru risc vine și Sponsio, un joc modern, cu o structură care putea foarte bine să fie abstractă, dar care reușește să evoce antichitatea într-un mod subtil.

Luptele de gladiatori, echivalentul mai sângeros al tuturor sporturilor care fac obiectul unor mize babane în prezent, sunt pretextul unui mecanism ludic foarte complex și captivant.

Dintru început vă spun – Sponsio este un joc greu de învățat.

Să parcurgi regulamentul scris cu care vine jocul nu este suficient pentru a-i înțelege desfășurarea da capo al fine. Din fericire, există suficiente materiale video, dintre care recomand două, unul în limba română, altul în engleză.

Însă, după ce pătrunzi sensul regulilor și, mai ales, modul cum acestea fuzionează, Sponsio devine afurisit de atrăgător.

Nu doar că solicită atenția distributivă, memoria și calculul probabilistic, dar te obligă să fii un pic malițios.

În zilele noastre, e la mare preț, și pe bună dreptate, conceptul de strategie win-win.

Ei bine, în Sponsio e mai indicat să câștigi cât mai mult tu și cât mai puțin adversarul.

Aici intervine frumusețea jocului:

Cum te asiguri că îți ies pariurile, iar adversarului nu?

Simplu, îl sabotezi.

Da, dar făcând asta, e nevoie să ai grijă să nu te sabotezi pe tine însuți.

Un fir la fel de subțire precum cele pe care mergea Charles Blondin și, fiind un începător într-ale acestui joc, n-aș ști să vă spun vreo tactică universal-aplicabilă pentru a nu cădea de pe el.

De fapt, nici dacă aș ști-o, nu cred că v-aș spune-o.

Un jucător trebuie să aibă niște ași în mânecă, nu?

Cu un design elegant și chiar corect politic (avem și femei-gladiator, într-o pondere superioară celei din istorie), Sponsio nu mi-a stimulat doar latura de parior, ci și pe aceea de slujbaș al muzei Clio.

O plăcere suplimentară a fost să integrez jocul în ansamblul lecturilor despre Roma Antică.

Pentru o viziune de atunci, merge de minune un Titus Livius și a sa monumentală Ab Urbe condita.

Pentru o viziune de acum, documentată, lucidă și delicios de sarcastică, o avem pe Mary Beard și la fel de monumentala SPQR.

Facem prinsoare că o să simțiți imboldul să citiți ceva după ce jucați Sponsio?

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru niște pariuri de pe urma cărora n-am pierdut bani, ci am câștigat un pic de inteligență și multă plăcere.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.