Mad Max: Fury Road se gaseste printre filmele nominalizate la Oscar; nu numai la multe categorii tehnice, unde nu neg nici macar marii pacaleli numite Star Wars: The Force Awakens dreptul de a candida, ci e in rand cu The Revenant, Spotlight sau The Big Short pentru premiul suprem, iar regizorul George Miller se trage de pingele cu alde Inarritu pentru titlul de cel mai bun regizor.
Cum sa nu fi intrigat sau chiar contrariat de o asemenea situatie?
Dintr-un anume puncte de vedere, este foarte ingrijorator ca un astfel de film, agitat, violent, cu o poveste care nu e decat un pretext pentru impuscaturi si curse de masini, se bucura de o astfel de recunoastere. Mad Max: Fury Road este agresiv cu neuronii, are un decupaj al scenelor aiuritor si nu m-as mira sa aiba efecte nocive asupra creierului in conditiile unor vizionari repetate.
Insa, din alt punct de vedere, este o realizare extraordinara. In doua ore, exista doar foarte putine momente de calm sau dialog si acelea atat de inepte, incat le vrei scurse cat mai repede, pentru a te intoarce la iuresul rotilor si scrasnetul metalului care se loveste de metal la sute de kilometri pe ora. Mad Max: Fury Road este un monument al kitsch-ului, insa ma vad nevoit sa accentuez partea cu „monumentul”; e grandios in ridicolul sau si inventiv in violenta sa, incat, chiar in momentele cand scriu aceste randuri, rememorez cadrele cu motociclistii care sar peste camion si arunca grenade, acrobatii de pe prajini care se balanseaza purtati de jeep-uri care gonesc nebuneste sau total inutilul dar genialul cantaret de chitara electrica si tobosarii care il acompaniaza.
Cel mai mare merit al filmului ca ansamblu este ca nu-si pierde niciodata ritmul. Incepe cu o viteza ametitoare care este mentinuta constant pe toata durata sa, iar acele putine momente care mimeaza firul narativ sunt mai degraba o concesie facuta sarmanului privitor, care primeste un ragaz sa-si traga rasuflarea. Iar acest merit ii revine, fara doar si poate, regizorului George Miller, caruia ii validez prezenta printre cei cinci mari dirijori de film.
Daca vreti sa mentionez ceva si despre distributie, ale carei capete de afis sunt doua nume cunoscute, ma declar fara inconjur ca nu vad rostul unui astfel de efort.
Poate ca prezenta lui Mad Max: Fury Road printre nominalizatele la Oscar este un exercitiu de spargere a unor idei osificate: merita apreciat orice film care exceleaza prin ceva, nu numai dramele existentialiste.
