Cand niste veterani ai cinematografiei se aduna si fac ce stiu mai bine, poate ca nu le iese o capodopera, dar nici nu prea au cum sa dea gres.
Bridge of Spies a prilejuit o astfel de colaborare fructuoasa si care ramane atractiva in toate momentele sale, chiar si in cele mai sablonarde sau un pic prea apasate.
Steven Spielberg este regizorul si face ce stie el mai bine: sa creeze spatii fara cusur, migalos construite, dinamic exploatate si impresionante la privit. Prabusirea avionului, navala agentilor FBI sau Berlinul in curs de scindare sunt mostre al mestesugului desavarsit al acestui cineast.
Fratii Ethan si Joel Coen (carora li se adauga Matt Charman) sunt scenaristii si fac ce stiu ei mai bine: sa plasmuiasa dialoguri destepte, ironice si amuzante. Si ei au partea lor de merit in faptul ca, desi Bridge of Spies are aproape doua si jumatate, din care doua numai de vorbit, plictiseala e tinuta la distanta de parca ar da peste un gard de sarma ghimpata.
Tom Hanks este protagonistul si face ce stie mai bine: e omul normal pus in situatii deosebite, pe care le rezolva prin inteligenta, abnegatie si integritate. Bestiala mea mama are o descriere foarte buna pentru acest extraordinar actor: are o fata de tractorist, dar e suficient sa deschida gura, ca il si indragesti.
Restul distributiei e ales cu mare inspiratie. In rolul spionului sovietic, Jack Rylance captiveaza printr-o excelenta placiditate filosofica, iar neamtul Sebastian Koch (Das Leben der Anderen, Zwarboek, Der Tunnel) si rusul Mikhail Gorevoy isi valorifica impecabil accentele si dictiile, dand savoare internationala acestei film.
Dincolo de povestea schimbului de agenti din timpul Razboiului Rece, Bridge of Spies are un aer patriotic nostalgic: americanii de acum, care se stiu cam cu musca pe caciula, isi aduc aminte ca era o vreme cand erau farul moralitatii si al libertatii in lume.
