I-or fi dat trofeu cei de la Festivalul de la Berlin lui Radu Jude, dar adevăratul premiu trebuie să vină de la Apple.

Nu-mi pot imagina reclama mai bună pentru produsul lor fanion – iPhoneul – decât faptul că pelicula-i Kontinental ’25 e realizată cu un astfel de telefon.

Și nu e vreo însăilare de imagini mișcate și agasante, ci o construcție narativă de o calitate audio-vizuală care funcționează brici.

Ce-i drept, Jude, care în trecut n-a păcătuit prea mult prin decupaje de-alea statice, cu un Dragoș Bucur fumând zece minute, e nevoit acum să apeleze la stilul deja faimosului Nou Val Românesc, care i-a entuziasmat pe străini și exasperat pe compatrioți.

Un neajuns inerent, răscumpărat de scenariul care, cu o echilibristică formidabilă, reușește să meargă pe sârma subțire care desparte tezismul de pedanterie intelectuală și să ajungă teafăr la destinație, smulgându-ne hohote de râs pe parcurs.

Acușica vă detaliez cum stă treaba.

Povestea filmului o urmărește pe o executoare judecătoarească (o excelentă Eszter Tompa, că doar e fata lui Gabor Tompa) pusă în situația de a-l evacua pe un om al străzii dintr-un subsol unde s-a aciuat, iar o eveniment tragic îi declanșează o amplă criză existențială, pe care încearcă să o soluționeze interacționând cu diverși cunoscuți, fiecare cu optica lui de viață.

Pe respectivul năpăstuit care pune narațiunea în mișcare îl cheamă Ion Glanetașu.

Cunoscut celor care au luat BAC-ul pe bune, nu?

Pe livratorul de mâncare îl cheamă Fred Vasilescu.

Cunoscut celor care au luat BAC-ul pe bune, nu?

Iar astea sunt exemple minore, pe parcurs ni se servesc, printre altele, snoave zen redate cu un accent ardelenesc delicios (sunt oltean, nu-mi cereți să-l iau de natural) sau aluzii răsucite la filme precum Schindler’s List sau Perfect Days al lui Wim Wenders.

Cu toate astea, cineastul și-a asigurat rarefierea publicului, dar na, poate nici nu vrea să-i vadă toți creația.

Mai ales că se ia de dezvoltatorii imobiliari rapace, de șovini de ambe părți (români sau unguri) și de ipocrizia unei societăți tot mai polarizate.

Dacă aplici toate filtrele astea și ori ai umor, ori obrazul gros, ești răsplătit cu niște scene de dialog fantastic de percutante și de amuzante. Radu Jude le are cu scrisul, asta e limpede ca imaginea de la camera unui iPhone 15 luat în rate și cu trei luni de restanță la întreținere.

Un factor de distracție suplimentar pentru mine, craiovean fiind, a fost să văd cum Bucureștiul și-a pierdut exclusivitatea mizerabilismului, căci aici totul se desfășoară în Clujul ăl mândru de ascensiunea lui fulminantă, orașul unde chiriile sunt pricină generală de bancuri, începând de la Times New Roman.

De fapt, mă încearcă un fior de invidie că urbea mea încă nu e reprezentată încă prea mult în satirele românești. În afară de bombardierii din Craiova din Teambuilding nu îmi aduc aminte altă referință recentă, corectați-mă, dacă greșesc.

Aștept cu vie și grăitoare nerăbdare să vină Radu Jude și pe acilea, îl asigur că avem destule bube suculente.

Nimeni nu e profet în țara lui.

Radu Jude încearcă, iar ca să-l ajutăm, putem să îi vedem filmele, mai învățăm și noi una, alta despre cum se filmează cu iPhoneul, ajută la TikTok.

Sursă imagini: www.cinemagia.ro.