Profetul, iPhoneul și ardelenii

By Iulian in Filme 0 Comment

I-or fi dat trofeu cei de la Festivalul de la Berlin lui Radu Jude, dar adevăratul premiu trebuie să vină de la Apple.

Nu-mi pot imagina reclama mai bună pentru produsul lor fanion – iPhoneul – decât faptul că pelicula-i Kontinental ’25 e realizată cu un astfel de telefon.

Și nu e vreo însăilare de imagini mișcate și agasante, ci o construcție narativă de o calitate audio-vizuală care funcționează brici.

Ce-i drept, Jude, care în trecut n-a păcătuit prea mult prin decupaje de-alea statice, cu un Dragoș Bucur fumând zece minute, e nevoit acum să apeleze la stilul deja faimosului Nou Val Românesc, care i-a entuziasmat pe străini și exasperat pe compatrioți.

Un neajuns inerent, răscumpărat de scenariul care, cu o echilibristică formidabilă, reușește să meargă pe sârma subțire care desparte tezismul de pedanterie intelectuală și să ajungă teafăr la destinație, smulgându-ne hohote de râs pe parcurs.

Acușica vă detaliez cum stă treaba.

Povestea filmului o urmărește pe o executoare judecătoarească (o excelentă Eszter Tompa, că doar e fata lui Gabor Tompa) pusă în situația de a-l evacua pe un om al străzii dintr-un subsol unde s-a aciuat, iar o eveniment tragic îi declanșează o amplă criză existențială, pe care încearcă să o soluționeze interacționând cu diverși cunoscuți, fiecare cu optica lui de viață.

Pe respectivul năpăstuit care pune narațiunea în mișcare îl cheamă Ion Glanetașu.

Cunoscut celor care au luat BAC-ul pe bune, nu?

Pe livratorul de mâncare îl cheamă Fred Vasilescu.

Cunoscut celor care au luat BAC-ul pe bune, nu?

Iar astea sunt exemple minore, pe parcurs ni se servesc, printre altele, snoave zen redate cu un accent ardelenesc delicios (sunt oltean, nu-mi cereți să-l iau de natural) sau aluzii răsucite la filme precum Schindler’s List sau Perfect Days al lui Wim Wenders.

Cu toate astea, cineastul și-a asigurat rarefierea publicului, dar na, poate nici nu vrea să-i vadă toți creația.

Mai ales că se ia de dezvoltatorii imobiliari rapace, de șovini de ambe părți (români sau unguri) și de ipocrizia unei societăți tot mai polarizate.

Dacă aplici toate filtrele astea și ori ai umor, ori obrazul gros, ești răsplătit cu niște scene de dialog fantastic de percutante și de amuzante. Radu Jude le are cu scrisul, asta e limpede ca imaginea de la camera unui iPhone 15 luat în rate și cu trei luni de restanță la întreținere.

Un factor de distracție suplimentar pentru mine, craiovean fiind, a fost să văd cum Bucureștiul și-a pierdut exclusivitatea mizerabilismului, căci aici totul se desfășoară în Clujul ăl mândru de ascensiunea lui fulminantă, orașul unde chiriile sunt pricină generală de bancuri, începând de la Times New Roman.

De fapt, mă încearcă un fior de invidie că urbea mea încă nu e reprezentată încă prea mult în satirele românești. În afară de bombardierii din Craiova din Teambuilding nu îmi aduc aminte altă referință recentă, corectați-mă, dacă greșesc.

Aștept cu vie și grăitoare nerăbdare să vină Radu Jude și pe acilea, îl asigur că avem destule bube suculente.

Nimeni nu e profet în țara lui.

Radu Jude încearcă, iar ca să-l ajutăm, putem să îi vedem filmele, mai învățăm și noi una, alta despre cum se filmează cu iPhoneul, ajută la TikTok.

Sursă imagini: www.cinemagia.ro.

Extensii la Aferim!

By Iulian in Carti 0 Comment

Ce am apreciat la Aferim!, dincolo de tezismul prea apasat si supraabundenta de arhaisme, a fost preocuparea pentru reconstituirea perioadei in chestiune, pentru transformarea istoriei de manual intr-una palpabila, deloc confortabila, dar vie.

Intru intregirea tabloului construit de Radu Jude vine volumul Parintele Zosim si alte povestiri de Radu Rosetti.

Iscusitul memorialist si istoric deapana firul unor ispravi petrecute in Tarile Romane intr-un interval de timp care incepe de la amurgul domniilor fanariote si ajunge pana dupa domnia lui Cuza si care mi-a prilejuit, impreuna cu un cunoscut, la randu-i indragostit de muza Clio, urmatoarea constatare:

Sa nu ne mai vaitam ca Romania are o clasa politica venala si incompetenta, la ce ghiveci de coruptie, imoralitate si abuzuri au fost martore plaiurile mioritice inca de pe atunci, e de mirare ca ne-am civilizat atat de mult.

Dincolo de paralelele cu prezentul, povestirile lui Radu Rosetti sunt niste mici delicii care salasluiesc in interstitiul dintre literatura si istorie si sunt redate cu un grai moldovenesc de mult apus in viata de zi cu zi, dar inca accesibil si de-a pururi drag celor care iubesc limba romana.

Parintele Zosim si alte povestiri demonteaza si un mit pe care il putem rezuma prin patrioticele versuri:

Noi suntem romani

Noi suntem romani

Noi suntem aici

In veci stapani.

Aiurea, aici s-au manifestat si turcii, si grecii, si rusii si multi altii, care au introdus in mentalul acestui popor progrese si metehne, care au dat figuri remarcabile si ipochimene abominabile.

Si da, tiganii chiar au fost tratati nasol.

Asa antrenante, amuzante sau deocheate sunt istorisirile lui Radu Rosetti, inca mai ca imi vine sa ii trimit o copie a volumului lui Radu Jude si confratilor lui regizori, poate gasesc material pentru viitoarele proiecte, mai lasa deoparte dramele petrecute dupa blocurile gri si ne mai livreaza si cate o intriga pasoptista sau o poveste de dragoste de pe vremea lui Pazvante Chiorul.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-a ajutat sa imi continui drumul pe care l-am inceput cu Aferim!.

Aferim cu rezerve

By Iulian in Filme 0 Comment

aferim1Gratie celor de la TVR 2, am reusit sa vad Aferim!, un film romanesc laudat de multi, dar si criticat de unii, iar tocmai aceasta lipsa de unanimitate in pareri mi-a zgandarit si mai abitir curiozitatea.

Dupa ce-am parcurs pelicula regizata de Radu Jude, per ansamblu personalitatea mi s-a scindat dupa cum urmeaza: doua treimi s-au dus catre entuziast, o treime catre ciufut.

Entuziastul a gustat limbajul arhaic (daca jucati Scrabble in romana, aveti aici o mina de aur) si precizia dialogurilor in a reda metehne perpetue ale celor care au vietuit si vietuiesc pe aceste meleaguri: coruptia, supusenia fata de cel mare si aroganta fata de cel mic, jelania in orice conditii, reaua credinta si ingustimea.

Tot despre acestea, insa, l-au trezit pe ciufut, care n-a putut sa nu remarce tezismul apasat al filmului. Robia tiganilor e o realitate istorica incontestabila, insa laturile pe care Radu Jude alege sa le accentueze i-au adus aminte de un alt film galonat nevoie mare, intitulat 12 Years a Slave, in care o alta pata a omenirii e exploatata artistic, cu scopul de a induce ideea ca a fost peste tot la fel de nasol.

Acelasi limbaj care l-a amuzat pe entuziast i-a parut ciufutului un pic prea cautat – prea multe arhaisme pe minut, fapt care n-ar fi fost asa grav, daca expresiile argotice, vizand parti anatomice si functionarea loc, n-ar fi fost pronuntate cu o claritate contemporana.

aferim2

La capitolul interpretari, ciufutul si entuziastul s-au pozitional in mod egal. Cu exceptia personajului principal, intepretat cu aplomb de Teodor Corban, restul distributiei si-a facut treaba onorabil si crispat, cu exceptia lui Victor Rebengiuc, care n-a facut decat sa il resusciteze pe Moromete  pentru cateva minute si sa ia bataie ca Nila.

Totusi, analizand Aferim! in integralitatea demersului, ciufutul accepta sa se dea deoparte si sa-l lase pe entuziast sa se manifeste in voie. Ca si in cazul romanului Fluturele negru de Radu Paraschivescu, am simtit o mandrie deosebita sa vad ca romanii isi depasesc conditia si se aventureaza in afara spatiului si timpului contemporan si plasmuiesc o creatie, chiar si cu betesuguri.

Imi exprim in mod oficial speranta ca Aferim! este doar inceputul unui nou val al cinematografiei romanesti, ca de blocuri, spitale si inchisori (toate mizerabile) m-am saturat. Macar sa vad un islic supradimensionat, ceva acolo.

aferim3