În primul și în primul rând, încep prin a preciza că o să folosesc termenii de Romani și romi pentru că mi s-a cerut în mod expres asta.

Eu aș fi utilizat cuvântul cu ”ț” fără să am vreun gând derogatoriu, pentru că am bătut mingea cu ei in fața blocului sau pe uliță la țară, am văzut o doamnă de etnie compostând un bilet, pentru a se da apoi jos după numai o stație, și, de la niște derbedei cultivați cu care am umblat odinioară, am aflat lucruri fascinante despre această limbă, cum este persistența cazului ablativ.

Dar argumentul că nu există cuvântul cu ”ț” în Romani mi s-a părut suficient de puternic, încât să nu mă agăț de el.

Oricum, ideea de a asculta Shakespeare în Romani a fost ce m-a atras în primul rând la Caliban și vrăjitoarea.

Și mi-am văzut curiozitatea satisfăcută.

Am ascultat Romani, dar nu prea am înțeles, pentru că ecranul cu traducerile era pus aiurea, disponibil doar pentru câțiva din apropierea lui.

Sper ca producătorii să remedieze asta pentru următoarele reprezentații, deoarece efectul în rândul publicului a fost neplăcut. Am auzit vociferări șoptite din toate părțile.

Adaptată de Mihaela Drăgan de la Giuvlipen după Furtuna, piesa de față urmează aceeași ambiție precum Scorpia neîmblânzită, vedeta mea personală de la Festivalul Shakespeare 2024, adică ia personaje, idei și limbaj de la Bard și le răsucește, le pune sub semnul întrebării, le răstoarnă și te provoacă să le rumegi.

Cât absoarbe fiecare spectator din acest amalgam meta- și intertextual, e treaba fiecăruia.

E mai puțină subtilitate decât la Leta Popescu, în mod cert mai puțin umor, dar compensează prin mult nerv și prin niște melodii mișto.

Bă, da’ mișto de tot!

Campioana lor este rapul Nicoletei Ghiță (care e și Caliban), la care se adaugă trilurile Anastasiei Dade (care e și o Miranda plină de însuflețire).

Partea romă a piesei e completată de Zita Moldovan, care e un Prospero odios (cum vă ziceam, lucrurile sunt voit cu susu-n jos), dar și Sycorax.

Da, figura aceea doar în treacăt amintită capătă substanță aici, iar dincolo de revizionismul feminist sau etnic al piesei, acest adaos mi s-a părut cea mai valoros din punct de vedere artistic.

Caliban și vrăjitoarea mai are un ce.

Sau, mai degrabă, un cine.

Prezența Iuliei Colan în distribuție.

Dacă partenerele de scenă impresionează prin energie, în cazul ei se vede actrița cu experiență, actrița hârșită, care știe să se muleze pe orice provocare îi e aruncată.

Contribuția-i e meritorie, dar n-ar fi remarcabilă, dacă n-ar exista momentul de final.

O combinație de confesiune și de interpretare strălucită.

Spirit revanșard și elocință.

Ca unul care a crescut cu Sherlock Holmes, Hercule Poirot și Columbo, m-am și pus în mișcare să găsesc făptașul.

Cred că am reușit.

Dar asta e altă poveste.

Aceasta se încheie cu niște vorbe spuse din inimă și bilingv (când o să am traducerea în Romani):

Bravo, doamnelor!

Bari pakiv tumenqe, rajnialen!

Sursă imagini: www.tncms.ro.