Cel mai frumos lucru din lume este figura omeneasca.
Acesta este un citat al lui Ingmar Bergman, pe care il redau din memorie, si, chiar daca nu sunt exact cuvintele pe care le-a folosit pentru a-si exprima crezul, esenta lor mi s-a gravat in memorie, iar fiecare film al regizorului suedez adanceste canelurile din sufletul meu.
Viskningar och rop (Tipete si soapte) a actionat ca o astfel de dalta artistica inca dintru inceput. O femeie se trezeste in chinuri si, odata cu ea, si constiinta noastra ca, intr-adevar, poti uita de trecerea timpului contempland expresia faciala a unui om.
Marea arta a lui Bergman este ca nu doar pune camera pe figurile actritelor sale; e clar ca fiecare moment e pregatit anume, ca unghiul, inclinatia, zona umbrita si cea luminata sunt cautate (si gasite) cu un deosebit gust pentru sugestiv. Imaginile nu sunt didactice, „uite, aici isi musca buza, deci e nervoasa” sau „fii atent ce privire haina are”, ci poetic-ilustrative. Oricat de odioase sunt trairile, regizorul nu abjura niciodata de la admiratia profunda fata de acest incredibil ansamblu de muschi, piele si organe de simt prin care transmitem durere, ura, pofta carnala, incantare sau teama.
Povestea suferindei care este vegheata in ultimele momente ale vietii de catre doua surori care nu isi prea vorbesc si de o servitoare devotata peste masura este mai mult un pretext pentru suedez sa infatiseze disfunctionalitati sufletesti feminine, cu mici tuse de izbavire, care se dovedesc iluzorii, in cele mai multe dintre cazuri, nelipsind trimiterile religioase ambivalente, cu care Bergman si-a impregnat cele mai multe dintre filme.
E ajutat in demersul sau cathartic de intepretarile excelente ale celor patru actrite – Harriet Anderson, Kari Sylwan, Ingrid Thulin si Liv Ulmann. Fiecareia i se acorda timp sa se dezvaluie, sa socheze si sa se lase contemplata.
Totul este invaluit intr-un rosu puternic (care mi-a adus aminte de rosul lui Valentino), ca un element sanguin care fluidizeaza aceasta experienta abisala.
Ce reprezinta oare?
Mantuire sau damnare?
Viata sau moarte?
