La Muzeul de Artă al României, pitit între cele două mari etaje cu exponate de artă veche, respectiv modernă și contemporană, este un cat mai mic, desconsiderat nu doar de vizitatori, dar chiar și de cei care lucrează acolo.

Ultima dată când am ajuns la el, o doamnă plictisită de solitudinea obișnuită mi-a spus:

– Nu prea e mare lucru aici, lucrările mari sunt deasupra.

Însă e o nedreptate, pentru că aceste tablouri de sfârșit de secol XVIII și început de secol XX sunt o oglindă a unei epoci importante din istoria românilor, dar mai ales pentru că eu, unul, am descoperit niște opere sublime dincolo de valoarea lor documentară.

Această pictură realizată de Anton Chladek (1794-1882), artist ceh originar din Banatul sârbesc, stabilit în Țara Românească și care i-a fost profesor lui Nicolae Grigorescu, îl înfățișează pe boierul Ienăchiță Văcărescu (1740-1797).

Acesta a fost un poet și filolog care a promovat limba română, posteritatea înregistrând-i nemuritoarele versuri:

Urmașilor mei Văcărești

Las vouă moștenire

Creșterea limbii românești

Ș-a patriei cinstire.

Tabloul, regulamentar (nicio aluzie la perioada imediat următoare) din punct de vedere iconografic, conține și o mică pagină parțial desfăcută, pe care, în limba română, dar cu litere chirilice cursive, sunt înscrise aceste stihuri.

Nu mică mi-a fost bucuria când am reușit să le descifrez, iar reușita asta mi-a inundat sufletul cu un sentiment de duioșie față de Ilie Vulpe, profesorul din facultate de la care am învățat puținul pe care îl știu despre paleografia chirilică.

Dascăl de modă veche, dar binevoitor și deloc tiranic, cu un umor pe care n-am știut niciodată dacă să îl iau drept involuntar sau nu (colegii de la Istorie și-o limbă vor fi știind despre ce vorbesc), încerca să ne învețe aceste buchii de mult apuse, dându-se să descifrăm diverse facsimile de documente, cu spețe judecătorești îndeobște.

Când ne biruia plictiseala sau neputința (destul de des, de ce să nu recunosc), ne mai povestea din ampla sa muncă de arhivist și paleograf, concretizată în numeroase lucrări, printre care cea mai importantă fiind Divanul Craiovei.

Istorisirea care a făcut cea mai mare senzație a fost aceea despre procesul verbal al judecății dintre doi săteni, unul acuzându-l pe celălalt că i-a necinstit purcica, fapt care o făcea inutilizabilă alimentar.

Da, ați citit bine, dar nu-mi aduc aminte detalii și nici nu știu dacă vreau.

Ce știu este că privind această pictură și omagiul adus personajului care o înfățișează, i-am adus și eu în gînd un prinos de recunoștință profesorului Ilie Vulpe.