Când vine vorba de arte, cuvântul ”regie” te duce cu gândul la unele în mișcare, precum dansul sau teatrul sau cinematografia.

Pictura, chiar și când redă tumultul sau viteza, e statică.

Depinde, însă, de măiestria artistului să convingă creierul privitorului că în imaginea imobilă din fața e doar un instantaneu din perpetua deplasare a lumii.

Am găsit, însă, un tablou în care autorul, cu o bună știință remarcabilă, îndrumă ochii celui care îl privește, astfel încât să transmită materiei cenușii ceva anume.

Se intitulează Jucătorul de șah și se găsește la Muzeul de Artă al României.

Cele două picturi schițate în plan secund sunt orientatate astfel încât să conveargă în punctul din care vrea Corneliu Baba să începem traiectoria decodării – chipul aplecat al domnului adâncit în acest străvechi și nobil joc.

Faptul că suferă de calviție este un avantaj, căci jocul luminii de pe creștetul său este încă un semnalizator pentru atenție.

Privirea concentrată se îndreaptă către tabla de șah, și într-acolo ne îndreptăm și noi.

Cele două mâini curbate, imposibil de ignorat, grație impecabilului contrast cu tonurile generale reci ale lucrării, asigură faptul că privirea noastră nu se abate de la traseul stabilit de pictorul-regizor.

Ajunși la destinație – tabla de șah – ni se oferă doar o parte a ei, astfel că mobilizăm imaginația și încercăm să reconstituim configurația întregii situații strategice și, mai ales, persoana adversarului.

Și iată cum, cu o bucată de pânză și niște vopseluri, dar cu o regie impecabilă a lui Corneliu Baba, ne-am realizat propriul film mental.

Mintea e un cinematograf ambulant.