Suntem în plin Festival Shakespeare la Craiova, iar asta nu putea să nu influențeze modul cum m-am aplecat asupra unei picturi renascentiste peste care am dat acum ceva timp la Muzeul Jacquemart Andre din Paris.

Se intitulează Portret de femei din profil și îl are drept autor pe Giovanni di ser Giovanni, zis Scheggia (1406-1486), fratele mult mai celebrului Masaccio.

Ce m-a atras instantaneu la tablou a fost modul cum este catalizată impresia de profunzime a imaginii.

Pictorul nu folosește excesiv savantele descoperiri despre punctul de fugă și al unghiurile care vor domina arta plastică în perioada imediat următoare, ci se folosește preponderent de suprapunerea straturilor de culori.

Puterea negrului rochiei și a albului acoperământului de cap potențează paloarea chipului și a gâtului, precum și auriul părului, conferindu-le volum și chiar carnalitate.

Foarte discret, dar de efect este umbra unuia dintre pomeți, la rându-i element al transmiterii senzației de tridimensionalitate.

Acestea au fost calitățile de atunci, acum, însă, pictura mă ispitește să îmi imaginez și să decid pe care personaj feminin al lui Shakespeare l-ar putea întruchipa.

Fiind o pictură italiană, restrângem aria de cercetare la piesele care au loc în acea parte a Europei.

Să fie Silvia din Doi tineri din Verona, cea integră în dragostea ei și care e chiar subiectul unui tablou care îi prilejuiește celeilalte eroine, Julia, un monolog de o perpetuă prospețime psihologică?

Să fie Portia din Neguțătorul din Veneția, aparent inaccesibila domniță, care, pentru a fi alături de iubitu-i Bassanio, se deghizează în avocat?

Să fie Hero din Mult zgomot pentru nimic, care trebuie să sufere calomnii și recurge la o stratagemă funestă pentru a-și dovedi nevinovăția?

Frumoasă este arta, mai ales când poți să îi împletești ramurile.