Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, în Valea Merilor din comuna Predești, județul Dolj, se construiește treptat un loc de într-ajutorare a semenilor nostri, așa cum s-ar cuveni să fie pretutindeni în România.

Acest complex, pe care îl vom numi Centrul Comunitar – Hub terapeutic, s-a născut și a crescut ca urmare a eforturilor susținute ale pshihologului Irinei Gruia și ale colegilor săi de la Asociația Devoltare și Psihoterapie prin Acțiune (DePsi).

Fondată încă din 2011 de un grup de profesioniști din domeniul psihologiei, psihoterapiei și metodelor non-formale de învățare din Craiova, Slatina și Severin, DePsi a derulat de-a lungul timpului o varietate de proiecte destinate îmbunătățirii calității vieții persoanelor cărora soarta nu le-a surâs prea mult.

Detalii despre fiecare puteți găsi pe site-ul oficial al celor de la DePsi, eu o să menționez două care mi s-au părut deosebite:

Bătaia nu este ruptă din rai, realizat în parteneriat cu Norsk Moreno Institutt din Norvegia, care a vizat configurarea, tot la Predești, a unui spațiu de susținere și protejare a femeilor care au fost victime ale violenței domestice.

Grădina Terapeutică, un spațiu de explorare senzorială plasat chiar în mijlocul orașului Craiova. Grădina a fost împărțită în zone dedicate celor cinci simțuri, iar atracția principală a proiectului a fost poteca senzorială, pe care vizitatorii au parcurs-o desculți, pășind pe diverse texturi realizate din materiale naturale.

Proiectul care ne-a prilejuit deplasarea în Valea Merilor este destinat copiilor vulnerabili emoțional sau provenind din medii prea puțin prielnice dezvoltării intelectuale, care vor beneficia de 40 de locuri de cazare, 2 săli de instruire și o imensă grădină senzorială înconjurătoare, adică zona împădurită din preajma Centrului Comunitar – Hub Terapeutic, pe care am vizitat-o nemijlocit în ipostaza ei de codri de aramă, însoțiți și de Inimioară, unul dintre cei mai simpatici câini pe care i-am întâlnit vreodată.

Această minunată mini-excursie a relevat înțelepciunea abordării duale a Irinei Gruia și echipei sale – natură + omenie = șansa unui personalități benefice pentru sine și pentru ceilalți.

Și n-am pierdut ocazia de a strânge câteva deșeuri de plastic, pentru că voluntariatul nu este prostie, este salvarea noastră, a tuturor.

Pe lângă două mese copioase, pregătite chiar de dedicații și simpaticii membri ai familiei gazdei, activitatea care a suscitat un interes aparte a fost sesiunea de terapie prin sunete emise de boluri și gonguri tibetane.

Nu mi-era străină o astfel de experiență senzorială, deoarece o încercasem la Pensiunea Timian din Harghita acum câțiva ani, însă aceasta a avut o amploare de simfonie.

Da, nu ezit să folosesc acest cuvânt pe care îl asociem îndeobște cu muzica clasică europeană.

Nu mă pronunț asupra efectelor strict medicale ale acestei terapii auditive. Așa cum preciza chiar Irina Gruia, maestra instrumentistă a gongurilor, pentru unii dintre noi nu face nimic, pentru alții vine ca o eliberare de multe poveri fizice și psihice.

Pentru mine a fost o experiență muzicală astrală, care mi-a adus aminte de excepționala trilogie de eseuri audio-vizuale a lui Ron Fricke (Chronos – Baraka – Samsara) sau de tulburătoarea scenă cosmică din 2001: A Space Odyssey a lui Stanley Kubrick.

Am plecat din Valea Merilor înălțați printre astre de gongurile tibetane, dar și de energia unor semeni care își dedică viața celorlalți.

Cu excepția celor din pădure, imaginile au fost suprinse de inițiatorul acțiunii, Daniel Botea, care a păstrat secretul deplasării cu cerbicia unui iezuit.