Bătrân pentru înțelegere, tânăr pentru amuzament

Oralitatea stilului.

O expresie pe care nu o înțelegeam prea bine când eram elev, dar pe care era musai să o bag în orice comentariu la Amintiri din copilărie, o operă minunată la citit, groaznică la despicat în patru.

Acum, după ani și ani de lecturat cărți câtă frunză și iarbă, am înțeles cam ce va să zică, iar astfel Sunt o babă comunistă a lui Dan Lungu mi s-a dezvăluit în plenitudinea hazului ei.

Romanul este un prelung, dar nu neapărat liniar, flux al conștiinței unei persoane de sex feminin care și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul în mare parte în Epoca de Aur, iar acum, spre amurgul vieții, își înghite cu greu obida față de societatea capitalistă la fel de multilateral dezvoltată.

Ce reușește autorul este un lucru aparent la îndemâna oricui – să integreze în monologul protagonistei cât mai multe locuri comune, cutume și mituri din comunism.

Dar apucați-vă numai să le dați o formă narativă și veți vedea cât e de greu.

Domnule Dan Lungu, să mă răstignească puriștii și AUR-iștii, dar nu mă sfiesc a vă numi un demn urmaș al lui Creangă pentru oralitatea asta impecabilă a stilului!

Iar pentru înțelepciunea de a strecura și o versiune contrară entuziasmului vocii principale vă mai acord un premiu special!

Cred că mă încadrez în plajă de vârstă ideală pentru a citi cartea aista.

Sunt suficient de bătrân, încât să fi trăit crâmpeie de comunism (am stat la coadă la pui cu bunicii, i-am speriat pe ai mei cu niște sloganuri și am luat pâine pe cartelă), dar și suficient de tânăr, încât să gust umorul care învăluie nostalgia după acele vremuri.

Sunt suficient de bătrân, încât să înțeleg dorul de stabilitate, dar și suficient de tânăr să nu mă sperie provocările prezentului.

Sunt suficient de bătrân, încât să nu mai dau primul cu piatra, dar și suficient de tânăr, încât să nu mai fiu atât de îngăduitor cu un regim opresiv.

Mai presus de toate, sunt un cititor împlinit.

Pororoca la Craiova

In Romania, raportul comedie – drama se manifesta dupa cum urmeaza:

Comedia este in politica.

Drama captureaza aproape tot terenul cinematografiei si se desfasoara in voie, mai lasand cand si cand comediei cate un dram de oxigen.

Din aceasta apetenta pentru suferinta s-a nascut si Pororoca, un film romanesc scris si regizat de Constantin Popescu, care prezinta povestea unui disparitiei unui copil si a cautarii frenetice din partea parintilor, care parcurg inevitabilul traseu vina – durere – furie – deznadejde.

Protagonistii sunt interpretati de Iulia Lumanare si Bogdan Dumitrache, fost actor al Teatrului din Craiova in perioada 2001 – 2003 si castigator al premiului pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la San Sebastian pentru rolul devastator din aceasta pelicula.

Pe langa sprijinul pe care il acord din oficiu productiilor romanesti, m-a atras si faptul ca regizorul este cel care a realizat secventa Porcul din Amintiri din Epoca de Aur, cea mai reusita si mai amuzanta a acelei initiative cinematografice.

In Craiova, Pororoca va rula la Cinema Patria si va avea trei proiectii: duminica (21 ianuarie) si luni (22 ianuarie) de la ora 17;45 si joi (25 ianuarie) de la ora 15:30.

 

Amintiri din pionierie

concurs__amintiri_din_epoca_de_aur__150 de ani de comunism sunt un masiv os de ros pentru realizatorii de film romani, cel putin pana, biologic vorbind, vor disparea cei capabili sa mai simta vreo legatura afectiva cu aceasta perioada.

Cum, insa, metehnele endemice societatii socialiste multilateral dezvoltate sunt mai vii ca oricand si in varianta sa capitalista, un film ca Amintiri din Epoca de Aur are un fond de succes din oficiu.

Nu ma apuc acum sa detaliez fiecare povestioara din cele doua parti ale seriei (insumand 7 scheciuri), o sa va spun doar ca placerea cu care le-am privit a fost distribuita inegal.

Prima parte, dupa un inceput sovaielnic, a accelerat ritmul, umorul m-a napadit fara sa ma pot impotrivi si eram mai sa accept ce zicea un tip de la Academia Catavencu, ca perioada aia era chiar misto.

A doua parte are un inceput promitator, cu o subtila pastisa romaneasca de Bonnie si Clyde, dar isi pierde repede suflul, nu-mi dau seama daca involuntar sau nu, si nu m-a facut nici macar sa ma intristez, daramite sa schitez vreun zambet.

Exact ca la Morometii, romanul. Te desfeti cu fiecare cuvant in primul volum si te iei cu mainile de cap la al doilea (sau, asa cum a facut un coleg de-al meu, nu foarte mare amator de lectura, dar constiincios in ceea ce priveste programa pentru bacalaureat – citesti numai unde scrie numele lui Moromete, ca sa ai ce scrie, daca iti cade caracterizarea personajului).

P.S. S-ar putea ca titlul sa nu fie chiar original, pentru ca am impresia ca l-am citit undeva si mi-a ramas pe fundul memoriei; daca totusi e al meu, cinste mie!