Una o să stea cu noi, alta nu

Două cărți franțuzești mi-au trecut prin mâini și prin minte recent.

Una e prețioasă ca stil, alta e neprețuită ca fond.

Una fantazează, alta observă.

Una face paradă de cultură, alta oferă cultură.

Una e superfluă, alta e concisă.

Una e de citit doar o dată, alta de nenumărate ori.

Una îi detestă pe oameni, alta îi iubește, în ciuda defectelor.

Una preamărește arta, cealaltă se ridică la rang de artă.

Una va fi acoperită de uitare, cealaltă va sta cu noi mult timp de-acum încolo.

Cred că ați intuit despre care vorbesc și mai cred că aceea care va rămâne cu noi acum va fi aici chiar și când noi nu vom mai fi.

Încă un strop de nemurire

În vremuri atinse de morbul unei dezorientări amețitoare, merită să ne întoarcem la aceia care au propus varii metode de a rămâne stabili, fizic și psihic.

Iar unii dintre ei chiar își asumă provocarea asta ad literam – dervișii rotitori.

Adepții ai sufismului, aceștia își întemeiază ritualurile și învățăturile pe scrierile lui Jalal-ud-Din, cunoscut mai ales sub numele de Rumi.

Mistic persan din secolul al XIII-lea, este autorul unor poeme care transcend religia și granițele.

Când citești câte unul din Oceanul sufletului, simți într-adevăr cum te afunzi într-un univers al căutării interioare, uneori incredibil de familiar, alteori teribil de îndepărtat.

Multe dintre aceste poeme încep precum fabulele, iar simpla lor interpretare în această cheie este benefică în sine.

Însă, este limpede precum o apă cristalină de munte că scopul lor este de a reconcilia plăpândele ambiții și trăiri omenești cu viziunea unei eternități căreia îi aparținem doar vremelnic.

Omului modern nu îi cade prea bine un astfel de îndemn la umilință, iar eu, om modern fiind, n-am fost străin de acest disconfort.

Totuși, am observat că, lecturând versurile excelent potrivite în română de Otto Starck, își face loc în mintea mea și un dram de seninătate, de detașat amuzament față de zbaterile existenței.

Iar acest neprețuit beneficiu pe care mi l-a transmis cartea s-a conjugat cu aceeași fascinație pe care am simțit-o parcurgând și alte comori ale culturii universale, precum suratele de mai jos, care au primit Oceanul sufletului cu bucurie în rândul lor, fără a mai ține seama că le separă milenii sau limbi diferite sau idei diferite.

Cei de la UNESCO au dreptate.

Există un patrimoniu material al umanității.

Și există și unul imaterial.

Și nu știu dacă nu cumva acesta din urmă este cel mai de preț.

Republica de Platon

Etica Nicomahica de Aristotel

I, Ching

Baghavad-Gita

Edda

Mic manual de campanie electorala de Quintus Tullius Cicero

Cântecul Nibelungilor

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru că mi-au dat să sorb încă o picătură de nemurire.