Înainte de Iliada,

Înainte de Odiseea,

Înainte de Republica,

Înainte de Etica Nicomahică,

Înainte de Baghavad-Gita,

Înainte de Cântecul Nibelungilor,

Înainte de Edda,

Înainte de I, Ching,

Înainte de Oceanul sufletului,

Înainte de toate acestea a fost Epopeea lui Ghilgameș.

Cu o vechime de peste cinci milenii, fragmentată și ciobită, această poveste a regelui-semizeu al Urukului și a căutărilor sale te sfredelește cu acele conflicte cărora omenirea e încă departe de a le fi aflat soluția.

Nu insist asupra personajelor și a momentelor acțiunii, le puteți găsi ușor în lumea noastră virtuală, care nu mai are nevoie de tăblițe de lut pentru a imortaliza cuvinte, asta dacă nu cumva sunteți și voi din generația care a crescut cu Din marile legende ale lumii de Alexandru Mitru, căruia îi adresez încă un gând de recunoștință pentru cum a intermediat contactul nostru cu sufletul etern al umanității.

Dacă sunteți dintr-o generație mai tânără, aveți la dispoziție pentru a vă documenta acest minunat videoclip animat de pe ted.com.

În primul rând, Epopeea lui Ghilgameș enunță un antagonism incomod, pe care încercăm să-l ocolim sub masca atitudinii ecologice a prezentului: oraș vs. natură.

Suntem ființe citadine și nu cred că e cineva care citește aceste rânduri dintr-o colibă încropită manual din mijlocul pustietății. Aveți net, deci sunteți undeva unde orașul și-a întins tentaculele.

Însă prosperitatea urbană vine cu un preț – stoarcerea naturii în folosul celor care au ales să sălășluiască în interiorul perimetrului zidurilor (vezi importanța acordată acestora de protagonist și de ceilalți, precum și caracterul sacru al porții ca simbol al trecerii către o lume cu reguli care se contrapun celor ale naturii).

Expediția lui Ghilgameș și a prietenului său Enkidu împotriva monstrului Humbaba, stăpânul pădurii prețioșilor cedri, este eroică, dar, dacă o privești prin prisma prezentului, nu diferă cu nimic de exploatările nemiloase ale junglei amazoniene, prilej de frecvente știri dureroase.

Așa că ar fi un util exercițiu de sinceritate să ne asumăm că, de vreo cinci mii de ani, n-am reușit să reconciliem urbanismul cu ecologismul. Poate ne vom înțelepți la un moment dat, dar, așa cum spune Ut-Napishtim, nemurirea este doar a zeilor.

Ajungem aici la cel mai tulburător aspect al epopeii.

Când a apărut omul pe Pământ?

Când a făcut saltul dinspre regnul animal către ființa cugetătoare de azi?

Epopeea lui Ghilgameș ne propune un răspuns dur, dar greu de ocolit:

Când omul a înțeles că este muritor.

Și l-a cuprins frica.

O frică profundă, pe care lamentațiile lui Ghilgameș o redau tulburător.

Și animalele simt frica, veți spune.

Da, așa e, văd asta în fiecare dimineață, când pun grăunțe pe pervaz pentru o pereche de guguștiuci aciuată prin preajmă și constat că, deși vin flămânzi, dacă fac apoi vreo mișcare mai bruscă prin cameră, zboară imediat spre siguranța copacului.

Dar, după ce s-au ghiftuit, guguștiucii uită cu desăvârșire că va veni o vreme când nu vor mai fi, când arborele care îi adăpostește nu va mai fi sau când mâna care pune grăunțele nu va mai fi.

Omul nu uită asta și îl îngrozește.

Și, de la Epopeea lui Ghilgameș încoace, încearcă să lupte cu moartea.

Prin alcool, prin sex, prin artă, prin morminte grandioase, prin progrese în medicină.

Încă n-a câștigat și nu știu dacă o va face vreodată.

Pentru final, am lăsat un aspect care mi-a atras atenția tocmai pentru că simt că îl trăim aievea.

Unele dintre cele mai puternice rânduri ale poveștii relatează despre potopul asmuțit de zei asupra omenirii.

Dar, spre deosebire de mânia implacabilă a divinității, așa cum apare în Biblie, mai-marii cerești ai Mesopotamiei antice își dau seama că au făcut o greșeală, că, mânați de furie, au scăpat lucrurile de sub control și că ei înșiși vor avea de suferit, pentru că nu o să mai fie cine să le aducă jertfe și să îi slăvească.

Să ne uităm acum la retorica tuturor părților în chestiunea Ucrainei. Sper să mă înșel, dar zăngănitul armelor e cam prea puternic, să stăm liniștiți. Sper că Putin, Biden et comp. au în minte ideea că, odată pornit, potopul va mătura pe toată lumea, nu doar pe ceilalți.

Și dacă nu știu asta, să se uite în Epopeea lui Ghilgameș și în celelalte mari mituri ale omenirii.

Cele mai multe răspunsuri sunt deja acolo.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru începutul unei lupte pe care ființa umană n-a câștigat-o încă.