1989.

2023.

O distanță temporală de peste trei decenii, suficientă să estompeze și să cicatrizeze un eveniment major din istoria României, dar nu într-atât, încât să nu mai suscite un interes expiator.

Această privire peste timp, sigură, dar nu total detașată, a dat rod în Libertate al lui Tudor Giurgiu.

Pelicula este o frescă de amploare a haosului sângeros din Sibiu, începând cu decembrie 1989, când apropierea dintre sediile Miliției, Armatei și Securității a dus la schimburi de focuri în care au murit oameni din toate părțile, și care a rezultat în arestarea altora, de asemenea, din toate părțile.

Se va vorbi mult despre valoarea documentară a acestei producții. Probabil că vor fi laude din nenumărate direcții (chiar și numai poveștile pe care le-am auzit eu însumi îi confirmă veridicitatea), dar și unele acuze referitoare la ficționalizare sau omisiuni, după cum însuși Tudor Giurgiu mărturisea că ar fi primit în cadrul diverselor proiecții din țară.

Mie, unuia, mi se pare că întâia calitate a filmului este valoarea sa universală.

Da, e vorba despre românii și revoluția lor, dar arbitrariul, paranoia, debandada, estomparea liniilor dintre dușmani și aliați, oportunismul odios, disoluția autorității și tot restul manifestărilor omenești și sociale care însoțesc astfel de cataclisme antropice sunt recognoscibile de oriunde din lume.

Tudor Giurgiu și echipa sa au dreptate când merg pe la diverse festivaluri internaționale cu creația lor. Li se vor recunoaște meritele artistice, atât cele legate de realizare, cât și faptul că au surprins o variantă locală a unui mecanism istoric care se poate întoarce la momente din Roma antică, din perioade de interregn papal, din Revoluția franceză sau Revoluția culturală din China.

Stilistic și narativ, Libertate e structurat în două.

Prima parte, cea a violenței fizice și a confruntării armate e intensă, derutantă senzorial și brutală fără menajamente. Suntem departe de faimosul Nou Val Românesc cinematografic, cu cadre prelungi, statice, cu supe sorbite zgomotos.

Lucrurile se întâmplă, iar tu, spectatorul, te ții de ele cum poți și nu speri decât să supraviețuiești. Material, nu știu cât de realist e filmul, dar senzația asta trebuie să fie autentică, fără doar și poate.

Spre cinstea ei, regia acestei bucăți m-a trimis cu gândul la o secvență antologică din Children of Men sau la întreg coșmarul din Black Hawk Down.

Cea de-a doua parte a peliculei domolește ritmul acțiunii, fără a-l lăsa să treneze și îl mută într-un univers carceral inedit – un bazin de înot gol.

În deja îndelungata sa istorie, cinematografie a adunat destule ipostaze ale acestui gen filmic, dar, și eliberat de orice mândrie patriotică, nu ezit să mă declar profund impresionat de amploarea ecosistemului de tipologii umane pe care Tudor Giurgiu îl compune și îl strunește fără greșeală.

Sunt multe personaje în Libertate, atât de multe, în a le reține și organiza mental, m-a ajutat că în foarte multe dintre roluri am regăsit actori pe care îi știam de aiurea. De fapt, aceasta a fost una dintre micile plăceri ale filmului, a-i dibui pe cât mai mulți, precum în The Longest Day, care colcăie de staruri.

Ha, uite-l pe Marius Manole în rol de doctor, nu prea îi merge.

Pe tipul ăla îl știu din Nunta lui Krecinski.

Ăsta e Papadopol, s-a cam îngrășat.

Iulian Postelnicu din Oameni de treabă, la fel de expresiv în felu-i placid.

Ăsta e puștanul din Un pas în urma serafimilor, văd că prestația bună de-acolo n-a fost o întâmplare.

Toma Cuzin, sfâșietor ca într-o tragedie antică.

Mirela Oprișor, oricând te poți baza pe ea.

Andi Vasluianu, nu putea să lipsească, în prima scenă nu prea e convingător, dar a doua îi iese de minune.

Și tot așa.

Bineînțeles, pentru craiovenii ca mine, Libertate prezintă un interes special din punct de vedere actoricesc, pentru că protagonist este Alex Calangiu de la Teatrul Național ”Marin Sorescu”.

O alegere inspirată, pentru că figura-i încruntată, care nu i-a servit prea bine într-o comedie precum Avarul, duce aici foarte bine prim-planurile pe care Tudor Giurgiu i le oferă cu larghețe, devenind astfel punctul focal al filmului și principala sa sursă de ambivalență.

A fost sau n-a fost?

Nu vom ști niciodată pe deplin.

Ce știm cu siguranță e că românii au făcut un film matur, cu care putem ieși oriunde în lume.

Și la Oscaruri, și la Film în sat.

Sursă imagini: www.cinemagia.ro.

Gazdă a acestei avanpremiere ne-a fost Cinema Inspire Craiova, care va aduce filmul pentru marele public începând cu 5 octombrie 2023.