Avatarurile lui Hercule Poirot

Între cărți mai grele sau mai mari, strecor uneori câte o pauză de suspans, pentru a relaxa anumiți neuroni și a-i desfăta pe alții.

Meniul de data aceasta a constat în volumul Asupritul și alte povestiri (The Under Dog and Other Stories) de Agatha Christie.

Cu excepția celei care dă și titlul, mai lungă nițel, istorisirile unor crimuțe diverse sunt scurte, dar antrenante, îți sucesc mintea când te aștepți mai puțin, iar protagonist ubicuu este acel detectiv fermecător de pedant, Hercule Poirot.

Manierele și înfățișarea sunt o reușită așa mare a scriitoarei, încât pot să uit cazurile cele mai sordide sau inedite pe care le rezolvă, dar n-o să-i uit vreo replică sau vreo inițiativă ciudată inițial, dar logică la deznodământ.

Așa m-am pomenit rememorând ce actori am avut ocazia a vedea întruchipându-l pe Hercule Poirot de-a lungul timpului.

Cel dintâi, prin prezența scenică, este fără doar și poate David Suchet în longeviva serie televizată Poirot. Capul ca de ou, statura mărunțică, gesturile măsurate, accentul francofon, așadar toate tușele binecunoscute sunt la locul lor.

Până la apariția sa, titlul de suprem Poirot îi aparținuse lui Peter Ustinov, care, deși pare a avea trăsături un pic masive pentru acest rol, este ajutat de imensul talent actoricesc, dar și lingvistic (era un veritabil poliglot).

O apariție singulară, dar remarcabilă, a fost a lui Albert Finney (nominalizat la Oscar pentru această interpretare) într-un Orient Express ticsit de nume mari ale cinematografiei. Hercule Poirot al său este unul mai nervos decât de obicei, dar, dacă știți ce se întâmplă în această poveste clasică a Agathei Christie, știți și de ce.

Cea mai recentă întrupare al lui Hercule Poirot este a lui Kenneth Branagh. Actor cameleonic par excellence, marele shakespearian este parcă prea aspru față de imaginea clasică a detectivului belgian, deși pitorescul mustăților este incontestabil.

Ce au în comun toate aceste avataruri ale lui Hercule Poirot este că își folosesc cu succes acele mici celule cenușii.

Așa cum ar fi frumos să o facă tot omu’.

Pauza de suspans

MaigretO carte greu de digerat dupa o alta carte greu de digerat poate duce la o indigestie intelectuala. Asa ca se recomanda consumarea unui roman politist, usor de mestecat cognitiv si placut la gust.

Eu aplic reteta asta uneori si rezultatele sunt foarte bune. Ultima cura nu a constat din deja consacratii Sherlock Holmes sau Hercule Poirot, ci dintr-un roman din seria avandu-l ca personaj principal pe comisarul Maigret, creat de Georges Simenon.

Acest comisar nu este mai spectaculos decat confratii sai literari si nici cazul din Maigret se insala nu are vreo rasturnare incredibila. In schimb, oamenii care populeaza actiunea sunt creionati realist si cu un simt al naturii umane foarte patrunzator. Totul porneste de la trupul neinsufletit al unei femei intretinute. Comisarul nu are vreo replica memorabila sau tabieturi care ii denota inteligenta iesita din comun. Perseverenta este calitatea sa principala si (iar asta mi-a placut cel mai mult) are toleranta pentru oameni si gargaunii lor.

O carte lejera, care nu iti provoaca decat simpla, dar fundamentala, placere de a citi.