Kurt Vonnegut | Caiet de insemnari

Cuceriri SF (22)

By Iulian in Carti 9 septembrie 2021 0 Comment

SF-ul nu se uită, SF-ul continuă:

The World of Null-A – un roman dintr-o epocă care, din punct de vedere al ideilor și desfășurării, pare îndepărtat ca istoria antică, dar care are câteva calități intacte. Prima dintre acestea este cadrul în care este plasată acțiunea, un viitor în care o Mașină atotștiutoare organizează destinele oamenilor, idee pe care o vom regăsi chiar mai jos, într-o altă creație SF, dar care devine și devine realitate pe zi ce trece. Protagonistul poveștii este un om fără identitate și cu abilități deosebite, pe care le descoperă în stil deux ex machina, când narațiunea are mai mare nevoie de ele, silit să supraviețuiască unei urzeli extrem de complicate de intrigi și personaje. Autorul A. E. Vogt nu urmărește neapărat tehnologia, ci mai degrabă conceptualul, cu aluzii către filosofia greacă (null-A s-ar traduce prin non-aristotelian). Acest aspect este util în a înțelege finalul, care capătă un sens remarcabil, mai ales că vine după o învălmășeală care mi-a adus aminte de cea plăsmuită de Alfred Bester în The Stars My Destination. Ca și acesta din urmă, și romanul în discuție aici merită citit dintr-un interes istoric față de evoluția SF-ului ca expresie a imaginarului.

Starship Troopers – o creație de referință a genului, dar și una care mi-a relevat că Robert A. Heinlein putea să scrie și din puncte de vedere care nu corespundeau ideologiei sale libertariene, atât de prezente în The Moon Is a Harsh Mistress sau Stranger in a Strange Land. Protagonistul cărții își descrie transformarea de la simplu recrut la ofițer cu experiență, într-un viitor în care omenirea a populat spațiul și are de înfruntat specia brutală și tenace a unor Bugs, neîndoios sursă de inspirație pentru universurile Alien sau Starcraft. Autorul nu ne scutește de inteligentele sale tirade, însă acestea sunt doar momente de respiro într-o narațiune intensă și foarte meșteșugit condusă. Spiritul cazon și dăruirea față de un esprit de corps descris în detaliu sunt atât de pătimașe, că nu m-a mirat să aflu că romanul este prins în bibliografiile recomandate la Academiile Militare de pe glob. Am o bănuială, însă: nu cumva Heinlein a vrut de fapt să satirizeze și să înfiereze o astfel de cultură belicoasă, tocmai imaginând una dus la extrem? O carte mare e mereu deschisă interpretărilor.

A Plague of Demons and Other Stories – tot despre războinici scrie și Keith Laumer, însă despre unii care acționează solitar, uneori chiar împotriva sistemului. Acest tipar narativ se regăsește în aproape toate povestirile acestui volum și, totuși, niciodată nu am simțit vreun deja vu, ci, dimpotrivă, parcurgeam fiecare fir narativ cu sufletul la gură. Autorul nu stăpânește doar meșteșugul suspansului, ci este și un maestru al stilului. În nuvela cea mai amplă, care dă și numele cărții, se întâlnesc la un moment dat (nu vă îngrijorați, nu dezvălui nimic semnificativ) soldați din diverse perioade ale istoriei, iar modul cum Laumer le recreează modul de a vorbi este o încântare. Un scriitor care mi-a relevat că n-aș avea decât de câștigat explorând proza scurtă a SF-ului, pe care am atins-o doar ocazional.

Player Piano – inteligența, sarcasmul, intuiția, imaginația sunt calități ale lui Kurt Vonnegut pe care le cunoșteam dinainte. Dar în acest prim roman al său le-am simțit în cea mai curată formă, grație și faptului că are o structură mai clasică, mai puțin alambicată sau psihedelică decât creații ulterioare. Protagonistul cărții este un director de fabrică plictisit de viață, într-un viitor în care mașinile au înlocuit munca oamenilor, iar un supercomputer ia toate deciziile în locul instituțiilor publice. Stai așa, nu cumva ăsta e făgașul pe care s-a angajat omenirea în secolul XXI? Ba da, iar colosal nu este doar faptul că o astfel de viziune s-a închegat în mintea unui om acum șapte decenii (romanul a apărut în 1952), ci și că include efectele devastatoare asupra condiției umane, precum și revolta celor văduviți astfel de roadele muncii și pregătirii lor. Pentru aceia care au fost supuși la acea cutumă tipic corporatistă numită teambuilding, există o bucată a cărții dedicată unei versiune extreme, grotești și amuzante, a acestei manifestări a ipocriziei spiritului de echipă. Cu umor și sinceritate, Vonnegut mărturisea într-un interviu că ”I cheerfully ripped off the plot of Brave New World, whose plot had been cheerfully ripped off from Yevgeny Zamyatin’s We”. Da, SF-ul este o panoramă în perpetuă transformare a felului cum privim lumea în care trăim și lumea în care credem că o să trăim.

Cuceriri SF (7)

By Iulian in Carti 20 octombrie 2015 0 Comment

Inca patru romane SF au intrat in deja lunguta galerie a operelor de gen pe care le-am citit:

Last and First Men – romanul lui Olaf Stapledon este ambitios, atat de ambitios, incat pe mine m-a pierdut pe drum; autorul porneste de la perioada contemporana lui (anii 1930 ai mileniului trecut) si prezinta evolutia omenirii de-a lungul a milioarde intregi de ani. Grandios demers, insa stilul in care este scris este similar cu al unei carti de istorie aproape academice – nu tu dialoguri, nu tu actiune, doar expuneri si elucubratii. Te impotmolesti, oricat de pasionat ai fi de speculatii sau oricat de laudabila este ideea. E interesant de facut o paralela intre viitorul apropiat autorului si cum au evoluat de fapt lucrurile pana in zilele noastre.

sf1

The Fifth Head of Cerberus – nu un roman propriu-zis, ci o colectie de trei povestiri care ar trebui sa aiba legatura intre ele. Prima este veritabila piesa de rezistenta, cu atmosfera sa misterioasa si macabra dintr-un fel de bordel de pe o planeta indepartata, in care cresc doi frati, dintre care unul e supus la ciudate sedinte de psihanaliza de catre distantul sau tata. O mare calitate a acestei povestiri este aerul gotic si faptul ca, de la pagina la pagina, actiunea evolueaza in moduri nebanuite. Celelalte doua componente ale triadei scrise de Gene Wolfe au fost aproape ilizibile pentru mine si au vizat un amanunt din prima pe care eu, unul, l-am considerat minor si introdus de autor doar pentru efectul de suspans ca atare: faptul ca pe planeta unde se petrec toate a existat o specie de bastinasi care i-au omorat pe oamenii colonisti si li s-au substituit intru totul, de la infatisare, la psihic si constiinta.

sf2

The Sirens of Titan – periodic, il vizitez pe extraordinarul Kurt Vonnegut, iar incursiunea de data aceasta e de departe cea mai reusita. Romanul de fata este greu de rezumat, e o poveste care incepe pe Pamant, continua pe Luna si se termina de planeta Titan si, pe tot parcursul ei, autorul ataca religia, dictatura, ipocrizia si o suma de alte tare umane cu umorul sau inconfundabil. Prima parte a cartii, cea pamanteana, este delirant de amuzanta, cea selenara este emotionanta, iar restul tin isonul suficient de inspirat. Are Vonnegut ceva aparte, ceva ce il ridica deasupra SF-ului, sau a oricarui gen literar.

sf3

Lock In – de fiecare data, pe aceasta pozitie plasez romanul care mi-a placut cel mai mult dintre cele patru care compun un episod. Am oscilat mult intre cel anterior si acesta scris de John Scalzi. Al lui Vonnegut este infinit mai profund si evident superior stilistic, insa acesta mi-a declansat o dependenta pe care n-am mai simtit-o de mult (l-am terminat intr-o zi si jumatate). Povestea lui Scalzi are loc intr-un viitor relativ apropiat, in care un virus ii duce pe unii suferinzi intr-o stare de totala paralizie, fara a le fi afectat constiinta si intelectul in vreun fel. Acestea se pot manifesta in lumea reala prin intermediul unor automatoni, care se pot schimba dupa plac si chiar prin intermediul altor persoane, care servesc drept un fel de gazde intermediare. Protagonistul este un tanar care are aceasta afectiune si care se deplaseaza in corpul de imprumut la prima sa zi de slujba la politie. Acolo primeste un partener si un caz de crima ciudat, iar actiunea care urmeaza este un veritabil film de suspans literar, care te tine cu sufletul la gura, care evolueaza si antrenant, si amuzant. Target locked: John Scalzi!

sf4

Cuceriri SF (3)

By Iulian in Carti 8 aprilie 2014 2 Comments

Am continuat sa explorez deja faimoasa lista a romanelor SF care merita citite, de data aceasta pe cont propriu, fara vreo infrastructura de imprumut, si iata ce s-a concretizat:

The Stars My Destination – la cat de mult mi-a placut Omul demolat, am avut mari asteptari de la acest roman al lui Alfred Bester si poate ca asta a fost o greseala. Pe scheletul Contelui de Monte-Cristo sunt adaugate valuri-valuri de personaje si conflicte foarte rapid introduse, foarte rapid scoase intr-o si dintr-o naratiune agitata cum rar mi-a fost dat sa citesc. Elementul de inovatie este ca in universul imaginat de Bester, oamenii jaunteaza, adica sar in spatiu acolo unde ii duce mintea. Interesanta idee, dar rezultatul e prea bramburit sa fie pe gustul meu.

Cat’s Cradle – un SF doar la nivel de principiu, pentru ca irepetabilul Kurt Vonnegut a avut acest stil deosebit de a detasa atmosfera romanelor sale de realitate, pastrandu-le, insa, intelesul foarte ancorat in lumea celor care le citesc. Naratorul este adeptul unei religii post-apocaliptice, porneste pe urmele a nu mi-am dat seama ce si intalneste personaje si situatii care satirizeaza stiinta de dragul stiintei, religia confectionata si forma fara fond a unor dictaturi care se pretind democratii. Nu noima actiunii conteaza, ci umorul din trusa de prim ajutor pe care Vonnegut ne-o pune in brate inca de la primele randuri.

The Windup Girl – un proiect literar foarte amplu si ambitios, bine executat, fara a atinge pragul genialului. Scena pe care se petrece o complicata urzeala de intrigi corporatiste si conflicte dintre factiuni este Thailanda viitorului, adica exostismul e din oficiu. Adaugati la asta miza semintelor modificate genetic si deja se explica succesul acestui roman. Paola Gacigalupi isi dezvolta bine personajele, le reliefeaza sub diverse aspecte, insa isi torpileaza singur munca, dezlantuind un razboi civil in care toti se pierd, la propriu sau la figurat, in moloz. Realizarea sa cea mai mare ramane personajul care da si numele romanului, un android de gen feminin si constructie japoneza, pentru care autorul contureaza o intreaga psihologie a automatonului.

A Wrinkle in Time – un roman scris pentru copii, dar avandu-i si pe adulti in vedere. O fata rebela, fratele mai mic, dar amuzant de precoce in ce priveste vocabularul, si inca un coleg sunt prinsi intr-o aventura intergalactica de cautare a tatalui primilor doi, asistati de entitati fantastice si intalnind altele tot la fel. Nu se intampla foarte multe in roman, e vizibil ca Madeleine L’Engle l-a scris avand si continuari in minte, dar impresioneaza prin puterea descrierilor si a metaforelor. Pe langa pitorescul tuturor creaturilor, am resimtit aproape organic lupta protagonistei cu entitatea IT (sa va mai aud ca vreti sa lucrati in domeniul asta, doar pentru ca bine platit) si mi-a placut enorm alegoria raului absolut care ameninta orice planeta, inclusiv Pamantul, salvat pana acum de lumina emanata atat de Iisus, dar si de Euclid sau Michelangelo. Sa nu mai spun ca m-am simtit foarte destept, cand am vazut pe Linkedin o firma de IT (brrr!) intitulata Tesseract. De citit, la orice varsta.

Cureririle de pana acum:

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)