Jos laba de pe cultură!

Știam că Ivanov al celor de la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova e cu labă.

Dar nu știam că e o lăbăreală ca întreg.

Piesa nu e cea mai rafinată dintre cele scrise de Cehov, dar e un foarte util studiu asupra depresiei, care există independent de condițiile exterioare.

E un adevăr crud, dar, dacă ai avut de-a face cu o persoană atinsă de această maladie, poate fi un catharsis foarte didactic.

În schimb, ce ne servește aici Eugen Jebeleanu este un deconstructivism pedant, prin care regizorul încearcă să ne arate că e mai deștept și că știe mai multă carte și teatru ca noi.

Mizanscena este multidimensională, ecran sus, masă de machiaj în dreapta (revin asupra acestui aspect mintenaș), rulotă în stânga, de nu mai știi unde să te uiți și, curând, nici nu îți mai pasă.

La mine lucrurile s-au tranșat rapid, încă de la primele minute, când protagonistul își proclamă depresia, iar în partea celalată a scenei un alt personaj se așază pe WC.

Spectacolul e împănat cu citate și cu muzică de fundal dată uneori în dușmănie față de replicile actorilor.

Bruma de emoție care se stârnește în unele dialoguri (căci, spre cinstea lui, Eugen Jebeleanu își pune interpreții chiar să vorbească, spre deosebire de confratele Radu Afrim) e torpilată de reacții exagerate sau miștocărești.

Iar actorii înșiși își vântură rolurile anterioare sau propriile probleme. Bă, eu nu am dat bani (da, Cătălin Vieru, așa am procedat, deși doi colegi de-ai tăi de parte administrativă mi-au oferit invitații) ca să văd pe voi, ci pe ăia pe care se presupune că ar trebui să îi întruchipați.

De-asta, ideea de a vă striga unii pe alții cu numele real și spartul ăla al celui de-al patrulea zid (deja un clișeu al teatrului superficial) mi s-au părut de prost gust.

Inclusiv Vlad Udrescu e atins de morbul ăsta. Reflecție a superbului său Hamlet, Ivanov dă un pumn în oglinda creației anterioare strălucite, rezultând un sumă de cioburi.

Iar faimoasa scenă când o freacă vârtos e emblematică. De fapt, o freacă degeaba toată piesa, pentru că, repet, și nouă ni se rupe de el.

Ce mai rămâne din acest Ivanov?

Niște poze vermeeriene în partea din stânga a scenei (Costinela Ungureanu și Ramona Drăgulescu au două astfel de momente).

Am înțeles că Eugen Jebeleanu a devenit colaborator permanent al Teatrului din Craiova. Mai bine îl retrogradează la funcția de scenograf și îl dau pe mâna unui regizor cu respect pentru spectatori. Un Mircea Cornișteanu, bunăoară.

Mai presus de orice e chinul tantalic că s-a investit și irosit mult talent actoricesc. Ilustrativ e un schimb scurt de replici de-ăla filmat între Geni Macsim și Marian Politic. Dacă toată piesa ar fi fost așa, i-aș fi dat dreptate amicului Cristi Nedelcu.

Spunea Cristi că Ivanov e o piesă-eveniment.

Da, e o piesă, deoarece e într-un teatru, pe o scenă.

Și da, e un eveniment, în sensul că s-a ținut în locul X, la data Y.

Dar piesă-eveniment nu e în niciun caz.

Ba chiar era să fie un eveniment terminat prematur pentru mine.

La un moment dat, în batjocura aia pe care am mai văzut-o în Băgău, ne zice Vlad Udrescu:

Hai, ce mai stați, duceți-vă acasă!

Eram pe punctul să o fac, mă gândeam că poate mai prind ceva din meciul cu Japonia al fetelor noastre din naționala de handbal.

Dar am rămas și bine am făcut, pentru că, spre final, am avut parte de un moment tip Angel Rababoc în Avarul.

Mai precis pe Monica Ardeleanu cântând o lăutărească, de i-aș fi băgat și eu bani în decolteu, să înnebunesc, dacă vă mint!

Sursă imagini: www.tncms.ro.

Povești nemuritoare

Era odată ca niciodată o filarmonică.

Îi spunea Filarmonica ”Oltenia” din Craiova și avea drept misie să-și încânte spectatorii, inclusiv pe acest narator.

Pentru asta, pe lângă a ține calitatea muzicală sus, nu s-a sfiit să șteargă granițele cu alte arte.

Precum literatura, bunăoară.

Și așa avurăm parte de un spectacol dedicat Suitei de balet ”Frumoasa din pădurea adormită” a lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Un Ceaikovski care pe acest narator l-a surprins un pic.

Un Ceaikovski mai colorat, mai jucăuș, mai puțin grav și predispus să se graveze în posteritate, precum Lacul lebedelor sau Spărgătorul de nuci, dar un Ceaikovski foarte eficient în a puncta momentele-cheie ale acestei povești.

Deși grosul reprezentanției a fost muzical, totul a fost integrat unei regii care a funcționat neașteptat de bine întru captivarea audienței, al cărei interval de vârsta varia de la 5 la 80 de ani, o victorie în sine.

Părțile operei au avut ca ramă narativă prezența actriței Monica Ardeleanu în dublă ipostază, de mașteră și de prințesă, cu simpatice incursiuni dincolo de cel de-al patrulea zid.

Ce-i drept, versiunea inspirată fățiș de Maleficent a Angelinei ”Hot Lips” Jolie i-a adus aminte acestui narator de Anomalia, fapt care l-a făcut să pufnească în râs, însă contribuția iscusitelor modulații ale vocii artistei craiovene la farmecul spectacolului a fost fără tăgadă.

De mare efect a fost și complicitatea tacită dintre actriță și dirijorul Liviu Condriuc, care le arunca uneori spectatorilor, incluzându-l și pe acest narator, o privire îmbogățită de un zâmbet aproape imperceptibil care parcă spunea:

E doar o poveste.

Da, dar e o poveste nemuritoare.

Și vor fi mai fi altele la Filarmonica ”Oltenia” Craiova, altfel nu s-ar mai povesti.

Și-am încălecat pe-o șa și am ascultat povestea-așa!

Sursă imagini: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

Haoleo, Hanomalia!

În ultima vreme mi s-au adresat numeroase reproșuri de genul următor:

– Nu te mai luă, băăă, de actorii de la Teatrul Național din Craiova, că sunt ai noștri și trebuie să îi ajutăm, să îi apreciem, să îi strângem la piept și să îi mângâiem pe căpuț!

Ca urmare, mă conformez, iar acum, că am văzut Anomalia, o să scriu numai de bine.

Nu mă credeți?

Ia luați de-aci.

Mi-a plăcut că membrii distribuției cântă. Dacă nu s-a strecurat niciun pic de playback pe-acolo, stima mea crește exponențial. Mi-ar plăcea să îi văd într-un musical pursânge. Da’ de-ăla clasic, nu cu trăsnăi (Iulică, ai promis! Gata, tac).

Mi-a plăcut dedicarea interpretativă a Petronelei Zurba în orice ipostază a avut de întruchipat.

Mi-a plăcut dicția Ramonei Drăgulescu la scena aia corporatistă, de inspirație eugenionesciană lipsită de subtilitate (Pleosc! Mi-am dat singur o palmă, stați liniștiți).

Mi-a plăcut cum alunecă pe mese Costinela Ungureanu, în timp ce restul actorilor le dau ocol. Performanță e cu atât mai meritorie, cu cât am văzut pe un genunchi niște plasturi ca la sportivi.

Mi-a plăcut cum și-a boțit Iulia Colan figura, de-a ajuns ca Voldemort. Moarte Încuiaților ca mine, care nu înțeleg arta teatrală modernă!

Mi-a plăcut cum arată Cătălin Vieru cu helancă pe gât și costum. Exact cum îmi imaginam, ar fi dat bine ca asasinul din roman, dacă… (Iulicăăăăăă!)

Mi-a plăcut când se prezintă Monica Ardealeanu ca o arătare de-aia de fetiță sinistră din filmele de groază asiatice, de-aia care îți ucide somnul, mai puțin cel de beție.

Mi-a plăcut schimonosirea gestual-facial-vocală a Iuliei Colan, în stilul fraților Marx, printre care nu se numără, repet, nu se numără, și cel care a scris Avuția națiunilor.

Mi-a plăcut scena de terapie dintre Petronela Zurba și Costinela Ungureanu. Se vede că au o relație de joc bine sudată, mi-aduc aminte de o secvență din Inimă și alte preparate din carne (Ptiu, drace, am ajuns să amintesc CHESTIA aia!).

Mi-a plăcut cum a apărut Monica Ardeleanu ca un boss din Diablo 2, de-ală de-are aură care îți reduce rezistența la Fire and Ice și care îți fură juma’ de mana.

Iacătă ce frumos am scris despre actorii noștri din Craiova.

Profitați de Anomalia asta, că alta nu mai pupați.

P.S. Dacă mergeți la spectacol, încercați să citiți romanul Anomalia în prealabil (dacă n-aveți prealabil, puteți citi și în dormitor). O să vă dați seama de puținul pe care Natasza Soltanowicz și Joanna Kowalska au ales să ia din el (în ciuda dezmințirilor că ar fi luat ceva, enunțate la conferința de presă*) și, mai ales, ce oportunități au ratat.

– Iulică, ce faci, îți dai cu tesla-n articol?

– Ăsta e post-scriptum, iar eu sunt cetățean european și am drepturi, așa că-aci scriu cum vreau.

*Informație furnizată de amicul Cristi Nedelcu.

Sursa imagini: www.tncms.ro.