Cui dam Oscarul in 2018? – Call Me by Your Name

Brokeback Mountain a fost un film extraordinar.

La vie d’Adele a fost un film extraordinar.

Parada a fost un film extraordinar.

Moonlight a fost un film in regula.

Acestei ilustre serii de creatii ce trateaza chestiunea homosexualitatii i se adauga mai nou si Call Me by Your Name, pelicula nominalizata la patru premii Oscar anul acesta si care, va spun dintru inceput, m-a plictisit infiorator, in ciuda unor ocazionale calitati.

Un tanar aflat in vacanta de vara undeva intr-o localitate rurala din Italia are o aventura cu un tip mai mare, aflat si el tot acolo, pare-se intr-un fel de vizita de studiu.

Fiind vorba de dragoste, o sa ma pastrez in acest registru si o sa imi declar atractie platonica fata de modul in care anumite elemente ale culturii grecesti antice sunt aduse la viata in filmul regizat de Luca Guadagnino.

In primul rand, intriga este o recreere a unei practici frecvente in lumea lui Socrate, Pericle et comp., adica legatura dintre un adult („erastes”) si un adolescent („eromenos”). Aici ii avem interpretati de Armie Hammer si Timothée Chalamet, iar diferenta de impresie pe care mi-au produs-o cei doi este precum cea dintre veninul Hidrei din Lerna si ambrozia olimpiana.

Aratos in mod ostentativ, Hammer este de o pedanterie herculeana, iar pantalonasii scurti pe care ii poarta mai tot timpul nu sunt cel mai subtil mod de a ne fi sugerata orientarea-i sexuala. Beneficiaza, insa, de un moment memorabil, cand ascultandu-l pe Chalamet cantand la pian, isi compune o postura leit a unei sculpturi de Praxiteles, o alta tusa a antichitatii care mi-a facut interesul sa tresare putin.

De cealalta parte, Timothée Chalamet impresioneaza prin bogatia expresiva si prin maturitate in abordarea unui rol fara doar si poate complex. Figura si carliontii au ceva dintr-un efeb antic importalizat in bronz sau marmura, iar transformarea discreta din pustan fandosit in amant jucaus e intr-adevar demna de o nominalizare la Oscar.

Nominalizare care l-a ocolit, din pacate, pe Michael Stuhlbarg, simpatic si profund in rolul tatalui. Probabil au fost cativa pe care i-a pacalit falosenia lui Armie Hammer si care i-au dat voturile acestuia, in loc sa le acorde celui care chiar le merita.

Daca in Moonlight vedeam homosexualitatea proiectata pe fundalul zbaterilor claselor defavorizate din America, din Call Me by Your Name reiese ca in Italia anilor ’80 ai secolului trecut oamenii nu faceau decat sa stea, sa manance piersici, sa mimeze munca intelectuala, sa se scalde si sa copuleze cu barbati, femei sau alte regnuri.

Acest dolce far niente si lipsa unei actiuni propriu-zise mi-a indreptat atentia catre detaliile arhitecturale si naturale care compun cadrele acestui film. Si asa mi-am adus aminte si de o mare dragoste a mea, cea pentru Italia, acest dar al naturii si al istoriei pe care nu il voi putea niciodata descoperi indeajuns.

Reputatul James Ivory, cel care a adaptat materialul romanesc initial si i-a dat forma filmica, este favorit la categoria cel mai bun scenariu adaptat. Asta explica afirmatia cuiva care spunea ca, daca anul acesta la scenariu original e o bataie crancena, aici sufla vantul mediocritatii.

Call Me by Your Name vine prea tarziu in peisajul filmelor inchinate homosexualitatii, ca sa mai socheze pe cineva. Se pare ca unii sunt incantati, dar nu si mandea.

Urmatorul, va rog.

Dunkirk

Blade Runner 2049

Get Out!

Darkest Hour

Lady Bird

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cui dam Oscarul in 2018? – Lady Bird

Am constatat ca, in fiecare an de ceva timp incoace, in cursa pentru Oscaruri se strecoara un film care isi propune sa stea la suprafata realitatii extrem de mundane si sa ridice deasupra ei doar atat cat e necesar pentru a ne sublinia trairi universale.

Lady Bird face parte din aceasta categorie si nu dureaza mai mult de 20 de minute pana sa iti dai seama ca este un Boyhood din perspectiva feminina, rulat pe repede inainte, avand cateva incursiuni discrete si pe taramul depresiei, nu cea coplesitoare din Manchester by the Sea, ci mai discreta, dar care influenteaza subtil actiunile unor personaje.

Tot vreo 20 de minute a durat si sa indragesc iremediabil aceasta pelicula inchinata avatarurilor adolescentei, care, cu tot aerul familiar si temele batatorite pana la pavare, reuseste sa captiveze printr-o anume prospetime, al carei merit ii revine regizoarei-scenariste Greta Gerwig.

Aici ma simt obligat sa fac o paranteza despre un aspect imbucurator: foarte multe dintre productiile nominalizate la diverse categorii in acest an sunt operele unor cineasti care semneaza atat regia, dar au si contributii in privinta scenariului (Jordan Peele – Get Out!, Thomas Paul Anderson – Phantom Thread, Martin McDonaugh – Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, Greta Gerwig – Lady Bird sau chiar Aaron Sorkin – Molly’s Game sau Dee Rees – Mudbound). Aceasta abundenta a ipostazei duala (a carei evolutie era anuntata inca de anul trecut, daca aveti curiozitatea sa verificati) imi semnaleaza ca filmul de autor revine in actualitate, fapt imbucurator, pentru ca o astfel de viziune unitara sporeste sansele ca o creatie sa fie calitate si nu doar un aspirator de premii si bani.

Revenind la Lady Bird, e musai de mentionat ca n-ar putea functiona atat de bine, daca nu s-ar sprijini pe interpretari de calitate (inca o asemanare cu predecesorii pe care i-am mentionat mai sus).

Saoirse Ronan este minunata pentru ca, desi este suficient de tanara sa nu para nenaturala ca pubera, nu se sprijina doar pe varsta, ci dezlantuie acea aiuritoare combinatie de aroganta si sfiala, agresivitate si duiosie, revolta si spirit gregar care caracterizeaza bucata de viata cand unui individ i se defineste si coaguleaza personalitatea.

Interactiunile ei cu tot restul distributiei sunt convingatoare, insa duelurile cu mama, jucata de Laurie Metcalf, sunt veritabile monumente de emotii palpabile. Sechelele si grijile mamei vin dintr-o parte, aspiratiile si incertitudinile fiicei vin din cealalta parte si se impotmolesc in dragostea reciproca.

Si Saoirse Ronan, si Laurie Metcalf sunt candidate serioase la categoriile lor, adica actrita in rol principal, respectiv secundar.

Lady Bird incinge cursa pentru Oscaruri si suntem de-abia in prima jumatate a cursei, asa ca presimt ca o sa fiu pus in dulci dificultati pe masura ce inaintam.

Dunkirk

Blade Runner 2049

Get Out!

Darkest Hour