Cui dam Oscarul in 2018? – Lady Bird

Am constatat ca, in fiecare an de ceva timp incoace, in cursa pentru Oscaruri se strecoara un film care isi propune sa stea la suprafata realitatii extrem de mundane si sa ridice deasupra ei doar atat cat e necesar pentru a ne sublinia trairi universale.

Lady Bird face parte din aceasta categorie si nu dureaza mai mult de 20 de minute pana sa iti dai seama ca este un Boyhood din perspectiva feminina, rulat pe repede inainte, avand cateva incursiuni discrete si pe taramul depresiei, nu cea coplesitoare din Manchester by the Sea, ci mai discreta, dar care influenteaza subtil actiunile unor personaje.

Tot vreo 20 de minute a durat si sa indragesc iremediabil aceasta pelicula inchinata avatarurilor adolescentei, care, cu tot aerul familiar si temele batatorite pana la pavare, reuseste sa captiveze printr-o anume prospetime, al carei merit ii revine regizoarei-scenariste Greta Gerwig.

Aici ma simt obligat sa fac o paranteza despre un aspect imbucurator: foarte multe dintre productiile nominalizate la diverse categorii in acest an sunt operele unor cineasti care semneaza atat regia, dar au si contributii in privinta scenariului (Jordan Peele – Get Out!, Thomas Paul Anderson – Phantom Thread, Martin McDonaugh – Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, Greta Gerwig – Lady Bird sau chiar Aaron Sorkin – Molly’s Game sau Dee Rees – Mudbound). Aceasta abundenta a ipostazei duala (a carei evolutie era anuntata inca de anul trecut, daca aveti curiozitatea sa verificati) imi semnaleaza ca filmul de autor revine in actualitate, fapt imbucurator, pentru ca o astfel de viziune unitara sporeste sansele ca o creatie sa fie calitate si nu doar un aspirator de premii si bani.

Revenind la Lady Bird, e musai de mentionat ca n-ar putea functiona atat de bine, daca nu s-ar sprijini pe interpretari de calitate (inca o asemanare cu predecesorii pe care i-am mentionat mai sus).

Saoirse Ronan este minunata pentru ca, desi este suficient de tanara sa nu para nenaturala ca pubera, nu se sprijina doar pe varsta, ci dezlantuie acea aiuritoare combinatie de aroganta si sfiala, agresivitate si duiosie, revolta si spirit gregar care caracterizeaza bucata de viata cand unui individ i se defineste si coaguleaza personalitatea.

Interactiunile ei cu tot restul distributiei sunt convingatoare, insa duelurile cu mama, jucata de Laurie Metcalf, sunt veritabile monumente de emotii palpabile. Sechelele si grijile mamei vin dintr-o parte, aspiratiile si incertitudinile fiicei vin din cealalta parte si se impotmolesc in dragostea reciproca.

Si Saoirse Ronan, si Laurie Metcalf sunt candidate serioase la categoriile lor, adica actrita in rol principal, respectiv secundar.

Lady Bird incinge cursa pentru Oscaruri si suntem de-abia in prima jumatate a cursei, asa ca presimt ca o sa fiu pus in dulci dificultati pe masura ce inaintam.

Dunkirk

Blade Runner 2049

Get Out!

Darkest Hour

Lasa un comentariu.