proza scurta sf | Caiet de insemnari

Alte lecturi, ale aventuri pe tărâmul literaturii științifico-fantastice:

The Escape Orbit – ca în multe romane de gen, omenirea s-a aventurat în spațiu și a intrat în conflict cu o civilizație extraterestră. Spre deosebire de altele, însă, aceasta este mai miloasă când capturează nave omenești, trimițând echipajul în captivitate pe diverse planete de unde nu au, teoretic, șanse să mai scape. Acesta este și cazul protagoniștilor acestei cărți, în frunte cu un ofițer de rang înalt. Planeta pe care sunt repartizați are deja o colonie considerabilă de prizonieri, sfâșiați în două ideologii contrare: să încerce orice, chiar și cu șanse mici de reușită, pentru a evada sau să se împace cu soarta și să făurească o nouă colonie. De menționat că rangurile militare rămân valabile și asta influențează relațiile din cadrul acestei societăți formate ad hoc. Noul venit se folosește de prestigiul și experiența sa pentru a unifica diversele grupări și a pune la cale un plan extrem de ambițios. James White balansează cu abilitate între descrierile evoluțiilor tehnologice, cu eșecurile lor inevitabile, necesare evadării, și psihologia diverselor personaje, influențată de coerciția cazonă, dar și de tortura speranței. Deși fictiv, romanul rămâne un ilustrativ studiu de caz asupra chestiunii motivației ca factor de coeziune a unui grup.

The Genocides – oamenii, odinioară stăpâni ai Pământului, au ajuns o specie pe cale de dispariție pe propria planetă. Asta, deoarece forțe extraterestre au transformat Terra într-o plantație a unei singure plante, un fel de arbust gigantic, care produce o sevă dulce și care a acaparat terenurile unul după unul. Civilizația umană s-a prăbușit, iar supraviețuitorii rezistă fie în comunități sedentare mici, cu un nivel de cultură scăzut și cu o disciplină draconică, aproape religioasă, fie în bande migratoare, cele două forme de organizare intrând în inevitabile conflicte. Când unul dintre prizonieri, fost vagabond, dar și fost profesor universitar, deci cu un intelect ridicat, începe să submineze regulile comunității, apar tensiuni cu potențial violent între membrii acesteia. Thomas M. Disch este neîndurător, nu îți dă motive deșarte de speranță, dar reacțiile naturii umane în peisajul deznădăjduit pe care îl creionează sunt credibile. Iar simplul exercițiu de a fi puși în situația opusă, aceea a speciilor care au pătimit din cauza noastră, dă hrană amară, dar sănătoasă pentru reflecție.

iPhuck 10 – cred că titlul va atras deja atenția, dar stați să vedeți cum e romanul în sine! Într-un viitor care nu pare chiar atât de îndepărtat, algoritmii de Inteligență Artificială sunt polițiști, dar și scriitori care redau anchetele în mod livresc, ca să mai facă și forțele de ordine un ban în plus. Mai mult de atât, un astfel de algoritm poate fi închiriat în scopuri secretarial-sexuale de orice doritor, exact ce se întâmplă cu protagonistul nostru virtual, Porfiri Petrovici, care este repartizat unei critice de artă care are niște interese nu foarte legale, pare-se. Delicioasă preț de vreo trei sferturi, cartea lui Viktor Pelevin o ia pe arături existențiale de-alea rusești abisale spre final, dar amuzamentul inițial și hiperbola viitorului ultradigitalizat erau prea haioase, așa că impresia generală rămâne favorabilă. De menționat că dispozitivul care dă și titlul romanului dă posibilitatea, odată conectat la el într-un fel de Realitate Virtuală, să ai parte de cele mai deșucheate experiențe sexuale. Iar dacă nu vă ajută imaginația proprie, stați fără grijă, vă ajută cea a lui Pelevin.

Wastelands – sfârșitul omenirii este o temă recurentă în literatura SF. A nu se înțelege că asta este totuna cu sfârșitul lumii. De fapt, foarte de interes a fost dintotdeauna pentru autorii de gen să își imagineze ce vine după Apocalipsă. Aceasta este tema care leagă toate povestirile din acest volum editat de John Joseph Adams. Iar viziunile sunt de o diversitate stilistică și ideologică greu de bănuit. În unele nuvele, oamenii au dispărut cu totul, în altele s-au transformat în creaturi bizare, iar într-altele supraviețuiesc cum pot. Printre aceia care și-au pus talentul la bătaie pentru a ne da fiori și învățăminte despre ce ne-ar putea aștepta după colț sunt nume grele precum Stephen King, George R. R. Martin, Orson Scott Card, Octavia Butler sau Gene Wolfe, dar ar fi o greșeală să mergeți numai după prestigiu. Cartea merită parcursă povestire cu povestire, iar efectul e hipnotic, copleșitor și antrenant. Sper doar ca totul să rămână la nivel de ficțiune.

Despre alte remarcabile creații ale literaturii SF puteți citi aici.

SF-ul nu se uită, SF-ul continuă:

The World of Null-A – un roman dintr-o epocă care, din punct de vedere al ideilor și desfășurării, pare îndepărtat ca istoria antică, dar care are câteva calități intacte. Prima dintre acestea este cadrul în care este plasată acțiunea, un viitor în care o Mașină atotștiutoare organizează destinele oamenilor, idee pe care o vom regăsi chiar mai jos, într-o altă creație SF, dar care devine și devine realitate pe zi ce trece. Protagonistul poveștii este un om fără identitate și cu abilități deosebite, pe care le descoperă în stil deux ex machina, când narațiunea are mai mare nevoie de ele, silit să supraviețuiască unei urzeli extrem de complicate de intrigi și personaje. Autorul A. E. Vogt nu urmărește neapărat tehnologia, ci mai degrabă conceptualul, cu aluzii către filosofia greacă (null-A s-ar traduce prin non-aristotelian). Acest aspect este util în a înțelege finalul, care capătă un sens remarcabil, mai ales că vine după o învălmășeală care mi-a adus aminte de cea plăsmuită de Alfred Bester în The Stars My Destination. Ca și acesta din urmă, și romanul în discuție aici merită citit dintr-un interes istoric față de evoluția SF-ului ca expresie a imaginarului.

Starship Troopers – o creație de referință a genului, dar și una care mi-a relevat că Robert A. Heinlein putea să scrie și din puncte de vedere care nu corespundeau ideologiei sale libertariene, atât de prezente în The Moon Is a Harsh Mistress sau Stranger in a Strange Land. Protagonistul cărții își descrie transformarea de la simplu recrut la ofițer cu experiență, într-un viitor în care omenirea a populat spațiul și are de înfruntat specia brutală și tenace a unor Bugs, neîndoios sursă de inspirație pentru universurile Alien sau Starcraft. Autorul nu ne scutește de inteligentele sale tirade, însă acestea sunt doar momente de respiro într-o narațiune intensă și foarte meșteșugit condusă. Spiritul cazon și dăruirea față de un esprit de corps descris în detaliu sunt atât de pătimașe, că nu m-a mirat să aflu că romanul este prins în bibliografiile recomandate la Academiile Militare de pe glob. Am o bănuială, însă: nu cumva Heinlein a vrut de fapt să satirizeze și să înfiereze o astfel de cultură belicoasă, tocmai imaginând una dus la extrem? O carte mare e mereu deschisă interpretărilor.

A Plague of Demons and Other Stories – tot despre războinici scrie și Keith Laumer, însă despre unii care acționează solitar, uneori chiar împotriva sistemului. Acest tipar narativ se regăsește în aproape toate povestirile acestui volum și, totuși, niciodată nu am simțit vreun deja vu, ci, dimpotrivă, parcurgeam fiecare fir narativ cu sufletul la gură. Autorul nu stăpânește doar meșteșugul suspansului, ci este și un maestru al stilului. În nuvela cea mai amplă, care dă și numele cărții, se întâlnesc la un moment dat (nu vă îngrijorați, nu dezvălui nimic semnificativ) soldați din diverse perioade ale istoriei, iar modul cum Laumer le recreează modul de a vorbi este o încântare. Un scriitor care mi-a relevat că n-aș avea decât de câștigat explorând proza scurtă a SF-ului, pe care am atins-o doar ocazional.

Player Piano – inteligența, sarcasmul, intuiția, imaginația sunt calități ale lui Kurt Vonnegut pe care le cunoșteam dinainte. Dar în acest prim roman al său le-am simțit în cea mai curată formă, grație și faptului că are o structură mai clasică, mai puțin alambicată sau psihedelică decât creații ulterioare. Protagonistul cărții este un director de fabrică plictisit de viață, într-un viitor în care mașinile au înlocuit munca oamenilor, iar un supercomputer ia toate deciziile în locul instituțiilor publice. Stai așa, nu cumva ăsta e făgașul pe care s-a angajat omenirea în secolul XXI? Ba da, iar colosal nu este doar faptul că o astfel de viziune s-a închegat în mintea unui om acum șapte decenii (romanul a apărut în 1952), ci și că include efectele devastatoare asupra condiției umane, precum și revolta celor văduviți astfel de roadele muncii și pregătirii lor. Pentru aceia care au fost supuși la acea cutumă tipic corporatistă numită teambuilding, există o bucată a cărții dedicată unei versiune extreme, grotești și amuzante, a acestei manifestări a ipocriziei spiritului de echipă. Cu umor și sinceritate, Vonnegut mărturisea într-un interviu că ”I cheerfully ripped off the plot of Brave New World, whose plot had been cheerfully ripped off from Yevgeny Zamyatin’s We”. Da, SF-ul este o panoramă în perpetuă transformare a felului cum privim lumea în care trăim și lumea în care credem că o să trăim.